În orașul Bântuici era o zi frumoasă. Primăvara deja bătea la ușă și florile înfloreau. Apăruseră deja ghioceii cu flori albe și brândușele și se treziseră muștele. Aceasta este o veste bună pentru toate fantomele cu dinți, deoarece din ele se poate pregăti un desert de muște uimitor și foarte bun.
Continuați să citiți →
Spiridușul Hopmitel era un omuleț mic cu părul ciufulit și un zâmbet larg și drăguț. Purta o haină verde, pantaloni roșii și o pălărie verde. Mergea prin lume, sărea în pas și cânta. Sau cel puțin fredona mereu. Era un băiețel foarte vesel. Pentru că zâmbea mereu, nu-i plăcea când cineva din jur avea o dispoziție proastă. De îndată ce întâlnea pe cineva care era trist sau avea vreo supărare, încerca din răsputeri să-l înveselească.
Continuați să citiți →
Întregul oraș era deja adormit, doar într-o fereastră mai pâlpâia o lumină mică. Era o cameră în mansardă. Sub plapumă era ascuns un băiețel pe nume Cazimir. Își lumina cartea cu o lanternă și citea. Ar fi trebuit să doarmă de mult. Îi plăceau cărțile și îi plăcea atât de mult să citească, încât nu se putea desprinde de ele.
Continuați să citiți →
Pe o pajiște întinsă, plină de flori parfumate, stăteau întinși doi copii Clara și Oliver. Clara avea ochii verzi ca de pisică și părul blond ca grâul copt. Oliver, cel mai bun prieten al ei, purta părul ciufulit și avea ochi mari, plini de curiozitate. Făceau totul împreună și nu-și aminteau o zi în care să fi fost unul fără celălalt.
Continuați să citiți →
În mijlocul unei păduri adânci, plină de copaci falnici și șoapte misterioase, se afla un mic iaz limpede. Pe malul său stâncos creșteau ferigi dese, verzi și mătăsoase. Dincolo de perdeaua lor frunzoasă se ascundea un secret minunat.
Continuați să citiți →
Într-o țară îndepărtată și izolată de lume, se afla o căsuță veche din lemn, cu acoperiș roșu decolorat și ferestre care scârțâiau la fiecare adiere de vânt. Acolo locuiau bunica, bunicul și nepotul lor, Cristian, un băiețel isteț și plin de imaginație.
Continuați să citiți →
În inima unei păduri întinse, se înălța un stejar bătrân și impunător. Cu ramurile sale puternice și frunzișul des, era regele neîncoronat al pădurii. Trunchiul său era atât de mare, încât nici zece oameni nu l-ar fi putut cuprinde. În fiecare an, își legăna crengile sub adierea vântului și asculta poveștile animalelor care veneau la el cu tot felul de întrebări și necazuri.
Continuați să citiți →
Departe de agitația lumii, se afla un sat mic și frumos. Căsuțele cu acoperișuri colorate se înșirau pe marginea drumurilor străjuite de copaci și flori parfumate. Prin acest sat curgea un râu liniștit, care șerpuia blând pe lângă grădini și pajiști. Dar nu oricine știa că acest râu era casa unor ființe speciale spiridușii râului.
Continuați să citiți →
Tonda locuia lângă pădure. Avea părul creț și castaniu, ondulat în toate direcțiile. Mâinile îi erau mereu murdare, hainele rupte și rareori îl vedeai zâmbind. Era un băiat morocănos, care nu părea să fie fericit vreodată. Oriunde mergea, strica sau murdărea ceva.
Continuați să citiți →
Lângă marginea unei păduri dese, într-o căsuță frumoasă de lemn, locuia un băiat pe nume Toda. Era un ștrengar de seamă! Nu putea sta locului nici măcar o clipă. Degetele îi furnicau mereu, parcă ar fi vrut să fugă în toate direcțiile. Dacă îl puneai să stea liniștit, picioarele începeau să se legene, ochii îi rătăceau prin cameră și mintea i se umplea de gânduri despre ce năzbâtii să mai facă.
Continuați să citiți →
În păduri trăiesc animale, cresc copaci falnici și ciupercile pitice își fac loc printre frunze. Acolo poți găsi afine și căpșune dulci. Dar cunosc o pădure unde nu locuiau doar vietăți nevinovate. Toți oamenii se temeau să treacă pe acolo, spunând că pădurea era fermecată și primejdioasă.
Continuați să citiți →
Departe, într-o pădure adâncă, se afla o căsuță de lemn cu acoperiș roșu, uși masive din lemn și ferestre pictate, cu perdele colorate care aduceau un strop de veselie. Căsuța era verde ca frunza primăverii și părea desprinsă din povești. În ea locuiau o vrăjitoare bună și un vrăjitor înțelept. Amândoi erau foarte bătrâni, dar, fiind vrăjitori, vârsta nu conta. Aveau câte un neg pe nas și se sprijineau mereu în bastoane când mergeau.
Continuați să citiți →
Mihai și Răzvan erau doi urși polari care locuiau lângă cercul polar arctic, un loc unde frigul și zăpada sunt prezente tot timpul anului. Le plăcea nespus să trăiască acolo, pentru că adorau frigul și jocurile pe zăpadă. Fiind însă doi urși neastâmpărați și inteligenți, mereu inventau ceva nou să facă și să se amuze.
Continuați să citiți →
Când te uiți la cer, vezi cum norii se mișcă rapid. Nu este întâmplător. Ei sunt împinși de vânt. Uneori, vântul este atât de puternic încât norii par să alerge, iar alteori este atât de slab încât abia dacă mișcă o frunză. Dar de unde vine vântul? Și cine îl controlează? Se spune că spiridușii vântului zboară printre nori, împingându-i de colo-colo. Sunt mulți, dar oamenii nu îi pot vedea. Spiridușii se ascund la mari înălțimi, printre nori.
Continuați să citiți →
Cu mult timp în urmă, la marginea orașului nostru, se afla o clădire mare, gri, cu multe ferestre și trei etaje. La prima vedere, părea tristă, dar era un loc plin de speranță – un spital pentru copii. Aici veneau copiii bolnavi, unii pentru tratamente scurte, alții pentru perioade mai lungi. Printre acești copii se afla și Sara, o fetiță cu părul negru, drept, cu un zâmbet cald, dar cu o inimă bolnavă.
Continuați să citiți →