Cu mulți ani în urmă trăia un împărat care se îngrijea prea mult de înfățișarea sa. Îi plăcea să poarte cele mai luxoase costume și să se plimbe prin regatul său. Pentru fiecare oră din zi avea un palton nou și des se lăuda cu îmbrăcămintea sa.
Continuați să citiți →
Era deja sfârșitul lui februarie și iarna se apropia de sfârșit. Totuși, dimineața mai apărea bruma pe iarbă și bălțile înghețau pe trotuare. Pe copaci nu erau frunze și iarba nu avea nici urmă de culoarea aia verde proaspătă. Primăvara încă nu se pregătea să vină, zăpada adevărată nicăieri, dar gheața împodobea natura din jur.
Continuați să citiți →
A trăit odată un tâmplar și soția lui, care tânjeau după un copil. În fiecare zi se rugau pentru un copil, dar nu l-au primit niciodată. În spatele casei lor se afla o grădină frumoasă cu flori și plante minunate. Nimeni nu îndrăznea să intre în grădină, pentru că aparținea vrăjitoarei Gertruda.
Continuați să citiți →
În munții înalți, deasupra Văii Negre, locuia un grup de vulturi. Aveau cuiburile așezate aproape unul de celălalt și făceau totul împreună. Zburau mereu în grup deasupra văii — niciodată nu se despărțeau. Se numeau Vulturii de Neînvins. Erau un grup puternic, hotărât să stăpânească întreaga Vale Neagră și munții din jur.
Continuați să citiți →
A fost odată un dulgher. Se numea Geppetto și acesta confecționa păpuși. Era singur și își dorea foarte mult să aibă un fiu. Într-o zi a reușit să sculpteze un băiețel de lemn foarte frumos. A numit păpușa Pinocchio.
Continuați să citiți →
Era februarie. Dimineața încă apărea bruma și din când în când cădeau câțiva fulgi de zăpadă. Pe dealuri se menținea un covor alb de zăpadă și pe iazuri strălucea gheața. Lângă un iaz se afla o salcie impunătoare. Și pe acea salcie stătea în fiecare zi Spiridușul Apei Cezar.
Continuați să citiți →
Dragi copilași, doamna toamnă e deja aici și în jurul nostru zboară frunze colorate care apoi se așază încet pe pământ. Pe pajiști lucesc dovleci portocalii, iar în vânt simțim o adiere răcoroasă.
Continuați să citiți →
„Hapciu!“ se auzi în pădure. A fost un strănut atât de puternic, încât copacii s-au cutremurat. „Hapciu!“ după un moment s-a auzit și mai tare. „Hapciu!“ a bubuit pentru a treia oară.
Continuați să citiți →
Într-un castel minunat înconjurat de grădini cu trandafiri și copaci cu coroane bogate trăia înțeleptul rege Bogdan cu singura sa fiică, prințesa Florica. Era o fată cu inima blândă și ochi atât de limpezi, încât aminteau de cerul de dimineață.
Continuați să citiți →
Dragii mei copii, vă mai amintiți povestea despre avionul pe nume Fulger? Avionul era mic de tot, dar își dorea foarte mult să poată zbura într-o zi sus în nori ca avioanele mari. Pe când zbura așa prin cer, pe aripa lui s-a așezat o mică rândunică pe nume Mimi. Mica rândunică își pierduse stolul în depărtare și aripioarele ei nu mai aveau putere să zboare. Avionul Fulger a hotărât să o ajute și s-o ducă la familia ei. Și așa a și fost.
Continuați să citiți →
Dincolo de nouă munți și nouă râuri era un regat de iarnă. Regele și regina de acolo erau înțelepți și drepți. Aveau un fiu, un prinț care devenise deja adult, iar acum trebuia să se căsătorească. Totuși, prințului nu îi venea deloc să facă asta. Nu întâlnise nicio prințesă care să-i placă cu adevărat.
Continuați să citiți →
Departe în munți se afla o căsuță mică. În ea locuiau bunicul și bunica. În fiecare vacanță venea la ei nepotul lor iubit, Jacob. Îi plăcea foarte mult acolo, deoarece acel loc era magic pentru el. Nici o zi în această căsuță nu era obișnuită.
Continuați să citiți →
A venit iarna. Un strat alb de zăpadă a acoperit totul din jur. Pe copaci s-a așternut o pătură proaspătă de zăpadă. Termometrul arăta temperaturi sub zero și pe ferestre se formau flori de gheață. O iarnă exact așa cum trebuie să fie. Toți copiii din sat se adunau pe dealul din apropiere pentru a-și încerca săniile. Boris s-a îndreptat și el spre deal.
Continuați să citiți →
Era o dimineață rece de decembrie, iar lumea de afară, dincolo de ferestre, era învelită într-o pătură albă de zăpadă sclipitoare. Era ziua dinaintea Ajunului, iar asta însemna doar un lucru: drumul spre Crăciun la străbunici.
Continuați să citiți →
A fost odată ca niciodată, dincolo de munți și văi se ascundea un regat mic. Se numea Regatul Lebedelor. Purta acest nume datorită unui lac frumos, care strălucea în mijlocul regatului ca cea mai strălucitoare piatră prețioasă. Micul lac regal era plin de lebede albe și frumoase. Și tocmai de aceea avea regatul un nume atât de măreț.
Continuați să citiți →