Animalele și tâlharii

Într-un sat, pe malul râului, se afla o moară unde, cu munca grea, morarilor le-a fost de ajutor  mulți ani un măgăruș isteț. Dar pe măsură ce trecea timpul, măgărușul îmbătrânea și făcea în fiecare an puțin mai puțină muncă.

În cele din urmă, morarului i s-a părut că bătrânul măgar nu-i mai folosește la nimic și, în loc să-i fie recunoscător pentru ajutorul oferit de-a lungul anilor, l-a alungat pe măgăruș afară cu cuvintele: „Dispari de aici, trântorule, oricum nu-mi mai ești de folos.” Măgărușul trist, cu lacrimi în ochi, a plecat și pentru o vreme nu știa ce să facă. Dar apoi și-a spus că nu se va lăsa afectat pentru totdeauna de morarul rău. Poate că nu mai poate face atât de multă muncă, dar încă i-a rămas vocea lui sonoră!

Și cum se poate întreține cel mai bine cu vocea? Devine cântăreț stradal! Lacrimile de pe fața lui au fost înlocuite de un zâmbet, iar măgărușul, cu capul mândru ridicat, a pornit spre cel mai apropiat oraș, în întâmpinarea noii sale vieți strălucitoare.

Pe drum a întâlnit un cățel care se târa spre el cu capul plecat. Acesta i-a amintit măgărușului cum plecase el însuși de la moară nu demult. A hăhăit la cățel și l-a întrebat ce i s-a întâmplat.

„Sunt deja bătrân și stăpânul meu m-a alungat, spunând că sunt râios,” s-a plâns cățelul. Măgărușul știa bine acest lucru, așa că l-a invitat pe cățel să formeze un duo muzical cu el, spunând că în doi vor concerta de minune. Cățelul a lătrat cu bucurie, simțind că viața lui are din nou sens, și s-a alăturat măgărușului.

Pe măsură ce mergeau împreună, au întâlnit o pisică stând la marginea drumului, cu capul îngropat în lăbuțe. Au întrebat-o ce o supără.

„Sunt deja bătrână, văd prost, nu mai pot prinde nici măcar un șoarece. Stăpâna m-a dat afară, spunând că e păcat să mă hrănească, când nu mai sunt bună de nimic,” a suspinat pisica.

„Atunci ești la fel ca noi,“ a spus măgărușul. „Alătură-te nouă, vocea ta are o culoare frumoasă, te vei evidenția minunat în trupa noastră.“

Pisica a făcut ochii mari de neîncredere și apoi a mieunat fericită, sărind pe toate cele patru picioare ca o tânără, de bucurie că încă mai e bună la ceva.

Toți trei mergeau spre oraș, unde plănuiau primul lor spectacol muzical. Când treceau pe lângă fermă, au auzit cum un cocoș cârâia speriat în curte.

„Ai, domnule, o voce puternică. Nu ai vrea să te alături trupei noastre?“ strigau la el animalele.

„Ar fi posibil? Ați putea să mă luați cu voi? Gospodina mi-a spus că voi ajunge în supă, pentru că nici măcar găinile nu le mai pot păzi,“ și-a exprimat cocoșul temerile față de animale.

„Desigur, ar fi posibil. Vocea ta are forță, ești făcut pentru trupa noastră,“ a recrutat măgărușul cocoșul și astfel s-a alăturat al patrulea membru în formația lor muzicală.

Până în oraș mai era încă o bucată bună de drum, dar deja începea să se întunece. Cocoșelul a urcat atunci pe o creangă de castan, ca să vadă dacă nu este undeva un locșor unde ar putea să înnopteze astăzi, înainte de a porni din nou spre oraș mâine.

„Prieteni, văd acolo aproape o clădire frumoasă și este lumină acolo,” a raportat cocoșelul la scurt timp după ce s-a cățărat în copac. Și astfel, toți s-au îndreptat spre acea lumină, sperând că vor putea înnopta frumos la căldură. Când animalele au ajuns la clădire, au privit înăuntru prin fereastră. Înăuntru părea confortabil, în șemineu ardea focul, dar în jurul mesei stăteau trei bărbați cu o înfățișare periculoasă. Animalele și-au dat seama că sunt tâlhari. Tocmai își împărțeau prada. Animalele se gândeau ce să facă. Tâlharii nu sunt deloc filantropi, dar deja se lăsase întunericul și unde altundeva s-ar fi putut adăposti animalele pentru noapte? Cei patru mici muzicanți au decis în cele din urmă să înceapă să cânte sub ferestre și poate că tâlharilor le va plăcea și îi vor lăsa acolo pentru a-i distra.

Cum au decis, așa au făcut. Toți au început deodată să-și cânte melodia. Măgărușul hăhăia din toți plămânii, cățelul lătra de parcă ar fi adulmecat o vulpe, pisica mieuna ca și cum ar fi fost în pericol de moarte, iar cocoșelul cânta ca la cântatul de dimineață. Concertul a fost cu adevărat ca din altă lume. Tâlharii s-au speriat atât de tare, încât au lăsat prada furată și au fugit imediat din căsuță.

Animalele râdeau de cum a ieșit prima lor reprezentație muzicală.

„Se pare că nu ne vom putea întreține prea bine din cântat, probabil va trebui să venim cu un alt plan,” se gândi cu voce tare măgărușul.

„Cucurigu! Atunci să rămânem să locuim aici, dacă tâlharii ne-au lăsat-o cu atâta bunăvoință,“ propuse imediat cocoșelul.

Un astfel de plan le-a plăcut tuturor. Și-au dat mâna, copita și aripioara și au rămas în căsuță pentru totdeauna. Au trăit acolo fericiți, și de câte ori găseau prin împrejurimi vreun animăluț fără adăpost, îl invitau să rămână cu ei în căsuța lor de animale. Și chiar dacă animalele nu se mai hrăneau din muzică, în noua lor casă cântau de bucurie în fiecare moment.