Într-o noapte liniștită, micul Petru, care locuia cu familia sa într-o căsuță pitorească la marginea pădurii, se hotărî să plece într-o expediție secretă. Planul său curajos îl destăinui și prietenului său credincios, câinele Bobiță.
Înainte să iasă în întâmpinarea aventurii, Petru a luat din frigider o bucată zdravănă de tort pentru drum. Bobiță se linse cu entuziasm și sări pe fereastră. „Noroc că suntem la parter,” a apreciat Petru și sa strecurat și el pe fereastră afară, unde îl aștepta deja cu nerăbdare exploratorul său canin.”
Abia au făcut câțiva pași spre pădure, când Petru propuse o pauză rapidă cu tort, ca să-și adune puterile. După ospățul dulce, sau cufundat în pădurea întunecată, calea fiindu-le luminată doar de lanternă, iar liniștea fiind tulburată numai de sunetul bufniței.
Deodată, din ramuri se auzi o voce: „Ce faceți așa noaptea în pădure?” îi întrebă bufnița pe nume Ochi-iuți. „Suntem exploratori!” răspunse mândru Petru și o lumină cu lanterna. „Ne plac aventurile.
Bufnița se încruntă și clătină din cap. „Eh, nu-mi lumina în ochi! Și oricum, atât de târziu, singuri în pădurea? Aici pândesc o mulțime de primejdii. Ce ați face dacă ar apărea un urs în fața voastră? Lor nu le place să fie deranjați și își păzesc teritoriul.
Petru se strădui să rămână calm: „Doar vrei să ne sperii!” spuse hotărât.
„Da de unde,” continuă bufnița pe un ton serios. „Și nu doar ursul. În această pădure se plimbă și o haită de lupi flămânzi. Aceștia nu s-ar juca cu voi, nici măcar nu ați apuca să fugiți!” Petru începu să se teamă puțin, deși se strădui să nu arate frica.
„Și încă nu știți de bătrânul mistreț sălbatic,” adăugă Ochi-iuți. „Acela atacă tot ce se mișcă! Se repede și se aruncă asupra oricui îi stă în cale.”
Petru și Bobiță au început să-și închipuie cum îi gonește un astfel de mistreț înfuriat printre copaci. Deodată, pofta de aventură le trecu cumva.
„Ar trebui să ne întoarcem acasă, Bobiță,” oftă Petru. „Mama și tata se vor îngrijora cu siguranță pentru noi.” Și în plus… ni s-a terminat tortul.” „Ham!” fu de acord Bobiță.
S-au întors repede înapoi la căsuță, Petru s-a schimbat în pijama și s-a strecurat în pat. „Aici este totuși mai bine decât în pădure, ce zici, Bobiță?” a spus și a mângâiat câinele. „Se pare că suntem încă prea mici pentru expediții de noapte.
„Ham! Ham!” a fost de acord Bobiță.
Și astfel amândoi și-au dat seama că pentru aventuri este mai bine să aștepte ziua. Deocamdată nu mai îndrăzneau nici măcar să privească spre pădure.
