Într-o grădină plină cu pomi fructiferi și flori înmiresmate trăia o mică omiduță pe nume Kiki. Era o omiduță drăgălașă, cu corpul verde presărat cu buline albe. Kiki adora razele calde ale soarelui și cel mai mult îi plăcea să se cațere pe flori, unde se încălzea stând pe o petală.
Era o zi călduță de mai, iar Kiki lenevea pe o petală. Privea păsăricile ciripitoare, care zburau pe deasupra și albinuțele ce adunau nectar dulce din flori.
„Ce zi minunată!” a zis Kiki și a început să cânte un cântecel pe care îl auzise de la prietenele păsărici. Chiar dacă nu putea să cânte la fel de frumos ca ele, îi plăcea tare mult să li se alăture.
Dintr-o dată, leneveala lui Kiki pe frunză a fost întreruptă de un vânt puternic. Prin grădină a bătut un curent zdravăn de vânt, floricica s-a zguduit tare, iar Kiki s-a străduit din răsputeri să rămână pe ea. Se ținea bine cu piciorușele ei mici.
Dar nenea Vânt era prea puternic. Kiki și-a pierdut echilibrul și a căzut de sus, direct pe iarbă.
„Aaau!“ a șoptit ea de durere. O durea tot micuțul ei trup, deși căzuse pe iarba moale. A încercat să se ridice, dar nu se mai putea mișca așa ca înainte.
Chiar atunci, ceva a întrerupt-o. Dintre firele de iarbă a apărut o umbră mare. Spre Kiki se apropia un păianjen mare și păros, cu opt picioare și opt ochi înfometați!
Micuța omiduță era prea lovită ca să se poată târî de acolo. A închis ochișorii și s-a rugat pentru o minune — poate cineva o va salva.
Și dintr-o dată s-a întâmplat ceva nemaipomenit. Nu un păianjen mare a venit la ea, ci ceva a ridicat-o de pe iarbă. Acum, omiduța stătea în palma unei fetițe care îi zâmbea drăguț.
Era Victoria, o fetiță mică ce locuia în casa de lângă grădina unde trăia Kiki.
„Nu te speria, micuțo, eu te ajut,” a șoptit Victoria și a mângâiat omiduța pe trupul ei verde cu buline albe. Victoria nu se temea deloc de gângănii. De mică îi plăceau toate animăluțele și vietățile care ajungeau în grădina lor.
Și așa a fost. Victoria a ajutat-o pe micuța Kiki. A pus-o într-un bol mic pe pervaz, ca să prindă energie de la soare. I-a pus în bol iarbă și flori, ca să-i amintească de casă. În fiecare zi avea grijă de Kiki, iar ea se făcea încet-încet bine. Fiecare zi o făcea din ce în ce mai puternică.
Dar într-o dimineață s-a întâmplat ceva tare ciudat. Micuța Victoria privea spre bol, dar omiduța nu mai era acolo.
„Unde ești, omiduță?” a întrebat surprinsă fetița.
Deodată, un fluture verde cu buline albe și aurii s-a așezat pe nasul Victoria. Era Kiki! Dintr-o omiduță s-a transformat într-un fluture frumos.
Fetița, bucuroasă, a început să danseze, iar Kiki zbura vesel în jurul ei.
Din ziua aceea, când Victoria se juca în grădină, prietena ei Kiki zbura pe lângă ea și o urmărea de pe flori sau peste capul ei.
