Într-un tărâm magic, unde totul prinde viață și fiecare creatură vie are vocea sa, dintr-o petală de floare s-a născut o fetiță mică. Era mare cam cât un deget de la mână. Ziua avea grijă de flori și le cânta. Noaptea dormea într-o coajă de nucă acoperită cu o petală de trandafir. Toți îi spuneau Malenka.
Continuați să citiți →
Au trăit odată un moș și o babă. Aveau o căsuță și lângă căsuță un mic ogor. Pe acel ogor cultivau de toate și din fiecare recoltă bună aveau o bucurie imensă. Anul acesta au avut deja cea mai mare parte a recoltei strânsă, mai rămăsese doar un strat cu ridichi. Moșul a mers seara să culeagă și a pus ridichile pe căruță una câte una. Până a ajuns la ultima și a făcut ochii mari. Era însă uriașă!
Continuați să citiți →
A trecut mult timp de când trăia o croitoreasă care era pricepută cu acul și ața ca nimeni alta. Se lăuda chiar că în abilitățile de croitorie l-ar învinge și pe însuși dracul.
Continuați să citiți →
Într-o casă simplă trăia o mamă cu două fiice. Holena era fiica ei biologică, iar Maruška era fiica vitregă. Holena nu se ocupa de muncă, toată ziua lenevea și visa că va veni un mire bogat pentru ea. Însă Maruška era cu totul altceva. Ea făcea toată treaba în casă și totul îi mergea bine. În plus, devenea mai frumoasă pe zi ce trece. Până când mama vitregă și-a dat seama că, în acest fel, niciun mire nu va veni pentru Holena ei. Toți o vor dori pe Maruška. Va trebui să scape cumva de Maruška…
Continuați să citiți →
Într-un regat mare, regina stătea la fereastră în castel și broda. Era iarnă și fulgii de zăpadă cădeau afară. Peisajul de iarnă era minunat, regina a deschis puțin fereastra și a privit afară. Pentru o clipă a uitat că ținea un ac în mână și s-a înțepat în deget în timp ce se apleca pe fereastră. O picătură de sânge a căzut pe rama ferestrei. Atunci regina a zâmbit și și-a spus: „Dacă aș avea o fiică cu părul negru ca rama de abanos a ferestrei, cu pielea albă ca zăpada care acoperă rama și cu buzele roșii ca picătura de sânge care mi-a căzut.”
Continuați să citiți →
A fost odată ca niciodată un miel mic și încăpățânat într-o turmă mare. Era întotdeauna mulțumit, pentru că făcea ce voia. Era încă mic și drăguț, așa că orice problemă pe care o cauza era iertată repede și nimeni nu se supăra pe el prea mult timp. Nici mama oaie, nici păstorul sau câinii de pază. De altfel, cel mai des îi necăjea pe păstor și pe câini când pleca fără permisiune din turmă și toți trebuiau să-l caute.
Continuați să citiți →
Cu mult timp în urmă, departe în adâncul oceanului, unde apa era foarte limpede și albastră, un rege domnea peste lumea subacvatică și poporul mării. În lumea subacvatică creșteau copaci frumoși și flori colorate. Acolo trăiau și creaturi frumoase și diverse pești. Poporul mării trăia în armonie.
Continuați să citiți →
Într-o zi de primăvară, mama rață se plimba nerăbdătoare în jurul ouălor din cuib, așteptând ca toate rățuștele ei să iasă din ou. Și a auzit primul „crac“. Unul dintre bobocii galbeni se lupta să iasă din ou. Și curând a crăpat a doua și a treia oară. Doar al patrulea, cel mai mare dintre ouă, încă nimic. Mama rață se învârtea în jurul lui, ciocănea cu ciocul pentru a-l grăbi, dar bobocul din ou nu voia încă să iasă.
Continuați să citiți →
A fost odată un țăran sărac, care avea o mulțime de copii. Nu mai avea pe cine să roage în sat să devină nașul ultimului său fiu, nou-născut. Așa că a decis să se așeze lângă drum și să roage pe primul care trece pe acolo să devină nașul fiului său.
Continuați să citiți →
Într-o căsuță mică de lângă pădure trăia o capră cu ieduții ei. Ieduții erau foarte jucăuși și adesea nu voiau să-și asculte mama. Într-o zi, mama capră a trebuit să meargă la pășune și înainte de plecare le-a spus ieduților: „Țineți porțile închise până nu auziți vocea mea. Vă voi aduce un uger plin de lapte.“
Continuați să citiți →
A fost odată ca niciodată trei purceluși care trăiau pe o pajiște lângă pădure. Se bucurau acolo de mult timp și nu le lipsea nimic. Până într-o zi, când cel mai tânăr purceluș a venit cu o veste rea. A auzit de la bufnița înțeleaptă, care știa întotdeauna totul, că un lup se plimbă prin zonă.
Continuați să citiți →
La marginea unui sat mic trăia într-o căsuță cu un acoperiș de paie sărăcăcios o văduvă săracă împreună cu fiica ei. În afară de un acoperiș modest deasupra capului și câteva găini, nu aveau nimic. De obicei, mâncau doar ceea ce mama aduna vara din pădure, iar bani aveau doar cei pe care fiica îi câștiga vânzând ouă la piață. Cu aceștia își puteau cumpăra măcar pâine și cizme calde pentru iarnă.
Continuați să citiți →
A fost odată o fetiță căreia toată lumea îi spunea Scufița Roșie – deoarece purta tot timpul o căciuliță de catifea roșie. Trăia fericită cu mama și tatăl ei, care o iubeau foarte mult, la fel ca toți ceilalți, pentru că era drăguță și ascultătoare. Scufița Roșie avea și o bunică iubită, care locuia la marginea pădurii. Într-o zi, mama ei i-a spus: „Scufița Roșie, bunica este bolnavă și are nevoie de ceva bun de mâncare. Am pregătit în coș o prăjitură și vin de păpădie, du-te să i le duci. Dar fii atentă și nu te abate de la poteca pădurii și nu te opri să vorbești cu străinii!”
Continuați să citiți →
A fost odată Mititel, un băiețel mic, care locuia cu un cerb cu coarne de aur. Cerbul avea grijă de Mititel, dar întotdeauna îl avertiza să nu deschidă ușa nimănui când este singur acasă.
Continuați să citiți →
Într-o pădure neagră adâncă se afla un sătuleț micuț. Era ascuns între mușchi și ferigi. Nu putea fi văzut cu ochiul liber. O persoană ar fi putut să-l vadă doar dacă s-ar fi aplecat, ar fi stat complet nemișcată și s-ar fi uitat cu atenție la ferigi. Atunci poate ar fi văzut un sat micuț, unde trăiau gnomii. Locuiau acolo câțiva gnomi laolaltă. Erau harnici, veseli și cântau mereu în timp ce lucrau. Dar unul dintre ei însă nu era așa. Îl chema Mărăcică. Nu era rău, doar că rar zâmbea și cele mai frecvente cuvinte ale sale erau nu, nu vreau, nu-mi place.
Continuați să citiți →