Mihai și Răzvan erau doi urși polari care locuiau lângă cercul polar arctic, un loc unde frigul și zăpada sunt prezente tot timpul anului. Le plăcea nespus să trăiască acolo, pentru că adorau frigul și jocurile pe zăpadă. Fiind însă doi urși neastâmpărați și inteligenți, mereu inventau ceva nou să facă și să se amuze.
Continuați să citiți →
Când te uiți la cer, vezi cum norii se mișcă rapid. Nu este întâmplător. Ei sunt împinși de vânt. Uneori, vântul este atât de puternic încât norii par să alerge, iar alteori este atât de slab încât abia dacă mișcă o frunză. Dar de unde vine vântul? Și cine îl controlează? Se spune că spiridușii vântului zboară printre nori, împingându-i de colo-colo. Sunt mulți, dar oamenii nu îi pot vedea. Spiridușii se ascund la mari înălțimi, printre nori.
Continuați să citiți →
Cu mult timp în urmă, la marginea orașului nostru, se afla o clădire mare, gri, cu multe ferestre și trei etaje. La prima vedere, părea tristă, dar era un loc plin de speranță – un spital pentru copii. Aici veneau copiii bolnavi, unii pentru tratamente scurte, alții pentru perioade mai lungi. Printre acești copii se afla și Sara, o fetiță cu părul negru, drept, cu un zâmbet cald, dar cu o inimă bolnavă.
Continuați să citiți →
În oraș nu vezi multe animale. Mai degrabă întâlnești mașini, motociclete, trotinete, mulți oameni și copii care se joacă. Totuși, uneori, câte un animal sălbatic se stabilește și aici. De exemplu, în copaci, se pot vedea cuiburi de păsărele. Își aleg un copac înalt cu ramuri răsfirate și, cu răbdare, adună crenguțe și frunze pentru a-și construi un cuib solid. Un astfel de copac, unde locuiau câteva păsărele, se afla chiar în fața casei Editei.
Continuați să citiți →
Într-un sat mic și pitoresc trăia un băiețel pe nume Ionel. Purta mereu aceeași șapcă pe cap, avea genunchii juliți și mâinile murdare de joacă. Pe măsură ce creștea, învăța câte un meșteșug nou. Știa să coasă pantofi, să repare acoperișuri, să planteze copaci, să conducă un tractor sau să călărească un cal. Părea că nu există nimic ce nu ar putea face.
Continuați să citiți →
În mijlocul unei păduri adânci se afla un mic deal din ace de pin, crenguțe și pământ. Dacă te uitai cu atenție, părea că întreaga grămadă se mișcă. De fapt, era un mușuroi plin de furnici harnice. Acestea formau o familie mare care lucra împreună și se ajutau necontenit. Însă, lucrurile nu au fost mereu atât de armonioase.
Continuați să citiți →
Tania era o fetiță deosebită. Trăia printre fantome, fiind și ea o fantomă micuță și simpatică. Părul ei roșcat era mereu ciufulit, obrajii murdari, iar hainele păreau cusute din tot felul de bucăți colorate. La prima vedere, era evident că nu semăna cu ceilalți copii. Cu toate acestea, Tania își dorea din tot sufletul să-și facă prieteni printre copiii normali, chiar dacă mama și tatăl ei erau și ei fantome. Deși mergea la școală alături de alte fantome, era atrasă de lumea copiilor obișnuiți.
Continuați să citiți →
Când dimineața răsare soarele și luminează întreaga lume, pe cer apare ceva special: un nor mic și pufos, asemănător cu vata de zahăr. Ceilalți nori sunt albi sau albăstrui, dar acesta are o nuanță rozalie, pentru că este magic. Pe el locuiesc două personaje de poveste – zânele bune Dominica și Daria.
Continuați să citiți →
Dincolo de nouă sate și nouă păduri, se întinde un câmp special. Pe acest câmp cresc flori înalte, galbene și vesele, care se rotesc după soare. Este un câmp de floarea-soarelui. Dar aceste flori sunt deosebite nu doar prin frumusețea lor, ci și pentru că pot vorbi. Sunt înțelepte și întotdeauna știu să dea sfaturi bune.
Continuați să citiți →
Când întreaga pădure este cufundată în întuneric și pe cer apar luna și stelele, vine noaptea. Toate animalele din pădure se retrag în vizuinile și adăposturile lor, pregătindu-se de somn. Trebuie să-și recapete forțele pentru ziua următoare. Totuși, există și animale care își încep ziua odată cu lăsarea nopții. Ziua dorm, iar când amurgul se apropie, se trezesc, își deschid ochii mici și își încep viața de noapte.
Continuați să citiți →
Departe de satul nostru era un circuit de curse. În fiecare an se organizau acolo curse de mașini. Acolo mergeau cele mai bune mașini de curse pe care le-a văzut cineva vreodată. Viteza lor era incredibilă. De fiecare dată, mulți oameni veneau să le vadă. Toți urmăreau și încurajau de pe scaunele lor favoriții. Aproape de pista de curse erau și alte mașini decât cele de curse. Era parcată acolo o mașină de pompieri mai mică și o ambulanță. Dar mașina de pompieri era foarte nefericită.
Continuați să citiți →
Când a început primăvara, multe animale au început să se trezească din hibernare. Unul dintre ei era și marele urs Mormăilă. Toată iarna s-a odihnit frumos în bârlogul său ascuns. Dar când iarna s-a terminat, a ieșit, s-a întins și imediat a început să caute ceva de mâncare. I s-a făcut o poftă uriașă de miere. Dar încă nu știa ce va trebui să facă pentru a se bucura de ea.
Continuați să citiți →
Victor era un băiat care iubea aventurile. Își construia ascunzători printre copaci, lega frânghii în pădure și se legăna pe ele, iar iarna construia igluuri pentru a se juca de-a eschimoșii. Întotdeauna inventa ceva și imaginația lui nu avea limite. Dar într-o zi a avut parte de o adevărată aventură.
Continuați să citiți →
Dincolo de pădure, pe un iaz mare și înghețat, a avut loc un eveniment mare în timpul iernii. Un meci important de hochei. Două echipe interesante au jucat una împotriva celeilalte. De o parte erau vulpile și de cealaltă urșii. Toți s-au antrenat din greu. Au învățat să paseze, să patineze rapid și să facă viraje. Când a sosit ziua cea mare, când trebuia să fie meciul, toate animalele din pădure s-au așezat în jurul iazului. Unii aveau pancarte mari cu inscripția „Hai vulpile“. Alții aveau tricouri cu urși. Fiecare ținea cu cineva diferit.
Continuați să citiți →
În fiecare dimineață, o dubiță trecea prin orașul nostru. Era întotdeauna curată, spălată și respecta regulile. Nu făcea zgomot. Mergea liniștit și ordonat. Distribuia bunătăți prin oraș. Pleca dimineața devreme undeva departe de oraș. Acolo unde nu mergea nimeni. Se încărca cu fructe și legume și apoi se întorcea în orașul nostru. Aici distribuia mâncarea la diferite standuri, unde oamenii veneau să facă cumpărături. Dubița era condusă de un șofer… Dar nu era un șofer oarecare.
Continuați să citiți →