Paula și Jacob sunt gemeni. S-au născut în aceeași zi și la aceeași oră. Se iubeau foarte mult și făceau întotdeauna totul împreună. Chiar și seara mergeau la culcare în același timp. De fiecare dată când se întuneca și Paula și Jacob se strecurau în pat, mama venea în camera lor, se așeza lângă ei și le spunea un basm.
Continuați să citiți →
Departe de aici, într-o țară africană, trăiau câteva animale. Toate trăiau frumos împreună. Se ajutau reciproc. Era o mare familie de animale. În fiecare seară, toate animalele se adunau la o adăpătoare uriașă. Este ca un iaz mai mic, unde animalele beau apă și se răcoresc. Și acolo întotdeauna stau de vorbă împreună.
Continuați să citiți →
Departe, în adâncul mării, se află un regat acvatic foarte frumos. Acolo trăiesc un rege, o regină și cei doi copii ai lor: prințul și prințesa. Băiatul se numește Coral și înoată mereu undeva. Nu poate sta locului o clipă.
Continuați să citiți →
„Acum?” „Nu, încă nu.” „Acum?” „Mai așteaptă puțin.” „Dar acum?” „Pregătește-te. Acum!” Și în acel moment, delfinul Flip a sărit din apă și imediat s-a scufundat din nou cu capul în valurile mării agitate. Și încă o dată și încă o dată.
Continuați să citiți →
În valea sălciilor era un iaz mare. Trăiau în el mulți pești. Crapi și somni. Într-o duminică urma să aibă loc un mare eveniment în iaz. Trebuiau să eclozeze micii crapi. Ceilalți peștișori nu mai puteau aștepta.
Continuați să citiți →
Era deja sfârșitul lui februarie și iarna se apropia de sfârșit. Totuși, dimineața mai apărea bruma pe iarbă și bălțile înghețau pe trotuare. Pe copaci nu erau frunze și iarba nu avea nici urmă de culoarea aia verde proaspătă. Primăvara încă nu se pregătea să vină, zăpada adevărată nicăieri, dar gheața împodobea natura din jur.
Continuați să citiți →
În munții înalți, deasupra Văii Negre, locuia un grup de vulturi. Aveau cuiburile așezate aproape unul de celălalt și făceau totul împreună. Zburau mereu în grup deasupra văii — niciodată nu se despărțeau. Se numeau Vulturii de Neînvins. Erau un grup puternic, hotărât să stăpânească întreaga Vale Neagră și munții din jur.
Continuați să citiți →
Era februarie. Dimineața încă apărea bruma și din când în când cădeau câțiva fulgi de zăpadă. Pe dealuri se menținea un covor alb de zăpadă și pe iazuri strălucea gheața. Lângă un iaz se afla o salcie impunătoare. Și pe acea salcie stătea în fiecare zi Spiridușul Apei Cezar.
Continuați să citiți →
„Hapciu!“ se auzi în pădure. A fost un strănut atât de puternic, încât copacii s-au cutremurat. „Hapciu!“ după un moment s-a auzit și mai tare. „Hapciu!“ a bubuit pentru a treia oară.
Continuați să citiți →
Dincolo de nouă munți și nouă râuri era un regat de iarnă. Regele și regina de acolo erau înțelepți și drepți. Aveau un fiu, un prinț care devenise deja adult, iar acum trebuia să se căsătorească. Totuși, prințului nu îi venea deloc să facă asta. Nu întâlnise nicio prințesă care să-i placă cu adevărat.
Continuați să citiți →
Departe în munți se afla o căsuță mică. În ea locuiau bunicul și bunica. În fiecare vacanță venea la ei nepotul lor iubit, Jacob. Îi plăcea foarte mult acolo, deoarece acel loc era magic pentru el. Nici o zi în această căsuță nu era obișnuită.
Continuați să citiți →
A venit iarna. Un strat alb de zăpadă a acoperit totul din jur. Pe copaci s-a așternut o pătură proaspătă de zăpadă. Termometrul arăta temperaturi sub zero și pe ferestre se formau flori de gheață. O iarnă exact așa cum trebuie să fie. Toți copiii din sat se adunau pe dealul din apropiere pentru a-și încerca săniile. Boris s-a îndreptat și el spre deal.
Continuați să citiți →
La fel cum este important pentru noi, oamenii, să comunicăm între noi, este foarte important și între animale. Și așa cum oamenii au multe tipuri de limbi, fiecare specie de animale are propriul său mod de a comunica.
Continuați să citiți →
Când trece toamna, începe iarna. Afară se răcește puțin mai mult. Pe mașini dimineața se formează brumă și drumurile încep să alunece. Fiecare copil așteaptă cu nerăbdare prima zăpadă. Dar încă nu știe că odată cu primul fulg poate veni și ceva magic.
Continuați să citiți →
Pavel era un băiețel care avea mereu mult de lucru. Întotdeauna inventa ceva. Odată era bucătar și gătea poțiuni din lut și iarbă, altădată era cavaler și își apăra curajos buncărul construit. Imaginația și jocurile lui nu aveau sfârșit. Îi plăcea foarte mult să se joace de-a ceva. Avea și prieteni care se jucau cu el, iar el era bucuros pentru ei. Totuși, simțea că îi lipsește ceva. Ce era? Vei afla din povestea pe care ți-o voi spune.
Continuați să citiți →