A trăit odată un tâmplar și soția lui, care tânjeau după un copil. În fiecare zi se rugau pentru un copil, dar nu l-au primit niciodată. În spatele casei lor se afla o grădină frumoasă cu flori și plante minunate. Nimeni nu îndrăznea să intre în grădină, pentru că aparținea vrăjitoarei Gertruda.
Într-o zi, soția tâmplarului s-a îmbolnăvit și și-a dorit salată de măcrișuri din grădina Gertrudei. Tâmplarul se temea pentru soția sa și o întrebă: „Ce să fac pentru tine, draga mea soție?
„Ah,” răspunse ea, „voi muri dacă nu primesc să mănânc puțin din acea salată de măcrișuri care crește în grădina din spatele casei noastre.” Tâmplarul își iubea soția, așa că se hotărî să fure pentru ea puțin din acea salată.
În acea noapte a trecut peste zid, a intrat în grădină, a rupt o căpățână de salată și a adus-o soției sale. Soția lui și-a făcut salată și a mâncat-o, dar îi plăcuse foarte mult și voia mai multă.
În noaptea aceea tâmplarul a intrat din nou în grădina Gertrudei, dar de data aceasta vrăjitoarea îl aștepta. Observase că în ziua de dinainte îi dispăruse puțină salată și voia să prindă hoțul.
„Cum îndrăznești să îmi intri în grădină ca un hoț și să îmi furi salata! Voi pune blestem asupra ta!” amenința vrăjitoarea.
„Ah, vă rog, fiți milostivă. Soția mea a văzut salata voastră gustoasă și a vrut să ia puțin din ea,” o rugă bărbatul. Apoi vrăjitoarea spuse:
„Poți lua câtă salată de măcrișuri vrei, dar doar cu o singură condiție. Soția ta va naște un copil și acel copil mi-l veți da mie. Voi avea grijă de el ca o mamă.
Bărbatul era nefericit, dar pentru că se temea de vrăjitoare, a fost de acord. Când a venit timpul ca copilul să se nască, vrăjitoarea a apărut.
Le-a luat copilul și l-a numit Rapunzel. Vrăjitoarea a dus copilul cu ea.
Când Rapunzel a crescut, a devenit cel mai frumos copil din lume. Când a împlinit doisprezece ani, vrăjitoarea a închis-o într-un turn adânc în pădure. Acest turn nu avea scări și nici uși, doar o fereastră mică în partea de sus. De fiecare dată când vrăjitoarea ieșea sau venea, spunea:
„Rapunzel, Rapunzel! Lasăți părul jos!
Rapunzel avea păr frumos, lung și auriu, și de fiecare dată când vrăjitoarea striga, își lăsa părul jos ca vrăjitoarea să se poată cățăra pe el.
Într-o zi, fiul regelui călătorea prin pădure și auzi un cântec fermecător. A fost surprins și a vrut să știe cine cânta atât de frumos. Era Rapunzel. Ședea la fereastră și cânta. Fiul regelui a vrut să se întâlnească cu ea, așa că a căutat ușa turnului, dar nu era niciuna acolo.
Și astfel se întoarse acasă întristat. Veni a doua zi, și când o asculta pe Rapunzel cântând, a văzut venind vrăjitoarea și o auzi spunând:
„Rapunzel, Rapunzel! Lasăți părul jos.
Apoi văzu cum Rapunzel își lăsă jos părul lung și cum vrăjitoarea se cățăra în sus. Prințul era fericit și a doua zi s-a dus la turn și a strigat:
„Rapunzel, Rapunzel! Lasăți părul jos.
Și ea și-a lăsat părul jos și fiul regelui s-a cățărat în turn. Rapunzel s-a speriat mai întâi de el, căci nu văzuse niciodată un bărbat înainte.
Prințul i-a vorbit cu blândețe și a cerut-o de soție. Rapunzel a ezitat, dar pentru că nu o iubea prea mult pe mama Gertruda, a fost de acord să se mărite cu el.
Prințul era fericit, dar Rapunzel nu avea cum să iasă din turn, căci nu erau uși acolo. Prințul i-a promis că în seara următoare va aduce o frânghie lungă, ea va coborî din turn și el o va lua cu sine pe calul său.
A doua zi, când vrăjitoarea era plecată, prințul veni cu o frânghie lungă, cum promisese, și strigă:
„Rapunzel, Rapunzel! Lasăți părul jos.
Atunci ea își lăsă părul jos și fiul regelui sa cățărat sus. A legat frânghia de fereastră și a făcut un nod, ca frânghia să-i țină când vor coborî jos. Rapunzel și prințul ieșiră apoi din turn, înainte ca vrăjitoarea să se întoarcă. Prințul o luă pe Rapunzel în regatul său și au trăit împreună fericiți până la moarte.
Wow !!!!