Pinochio

        A fost odată un dulgher. Se numea Geppetto și acesta confecționa păpuși. Era singur și își dorea foarte mult să aibă un fiu. Într-o zi a reușit să sculpteze un băiețel de lemn foarte frumos. A numit păpușa Pinocchio.

            „De ar fi Pinocchio viu, și nu de lemn,” oftă Geppetto și se rugă la cerul înstelat. Credea că steaua lui norocoasă îl luminează.

            Noaptea, când Geppetto dormea, steaua coborî din cer și se transformă într-o zână.

            „Îți voi împlini dorința, Geppetto,” șopti zâna și flutură bagheta magică. În acel moment, Pinocchio a prins viață.

            „Sunt viu! Ca un băiat adevărat!” se bucura Pinocchio.

            „Da, dar trebuie să fii cinstit, sincer și curajos. Să deosebești răul de bine și să-i aduci bucurie lui Geppetto.

            „Dar cum voi ști ce este bun și ce este rău?” întreba Pinocchio.

            „Trebuie să iei decizii înțelepte,” îl învăța zâna și dispăru.

            Când s-a trezit dimineața, Geppetto a simțit o bucurie imensă că are în sfârșit un fiu. Nu-i venea deloc să creadă ce noroc mare avea. Pinocchio îl ajuta, dar după câteva zile a vrut să meargă și el la școală.

            „Tăticule,” spunea Pinocchio, „mi-ar plăcea și mie să merg la școală cu ceilalți copii.”

            Și astfel Geppetto cu banii strânși a cumpărat lucrurile pentru școală și cărțile. Pinocchio și-a luat lucrurile, a mulțumit și a pornit pe drumul spre școală.

            Pe când mergea, a auzit o muzică veselă. Pentru că era curios, s-a abătut de pe drum ca să vadă de unde vine sunetul. La o bucată de drum se afla un circ. Pinocchio a simțit dorința să se uite înăuntru și imediat a întrebat cum ar putea să intre acolo.

            „Trebuie să îți cumperi bilet,” i-a spus omul de la circ.

            „Dar eu nu am niciun ban. Am doar cărțile de la școală.

            Și astfel Pinocchio și-a schimbat cărțile pe un bilet la circ. Pe scenă tocmai jucau păpușile de lemn teatru. Pinocchio văzu că seamănă cu el și se alătură lor. Stăpânul circului, când văzu păpușa care se mișca singură, se gândi că o astfel de păpușă i-ar fi de folos la circ. Îl prinse pe Pinocchio și îl închise într-o cușcă. Pinocchio îi explica că nu poate să rămână acolo, că trebuie să meargă la școală. Era doar curios să vadă spectacolul, dar acum regretă. A greșit.

            „Ah, băiete, băiete. Așa iați înapoi cărțile, banii și du-te deci.

            L-a eliberat pe Pinocchio din cușcă. Pinocchio a luat cărțile, a mulțumit și a fugit la școală. Acum știa deja ce greșeală făcuse și se hotărâse că data viitoare se va comporta cum trebuie.

            Curând îi ieși în cale o vulpe șireată.

            „Încotro mergi, băiețele?

            „La școală.

            „La ce îți trebuie școala? Îți voi arăta un loc de poveste, unde îți va plăcea.

            Și Pinocchio a părăsit drumul și s-a lăsat dus de Vulpe în pădure. Dar era o pădure atât de frumoasă. Vulpea nu minţise. Pretutindeni erau dulciuri şi bomboane, jucării şi mulţi copii mari ca el. Vor fi prieteni de joacă, se gândi cu entuziasm. Dar după ceva timp de joacă acolo, observă că ceva îl apăsa pe cap. Îşi pipăi capul şi simţi că urechile lui crescuseră şi se acoperiseră cu păr! Se uită în oglindă. Îi crescuseră urechi de măgar! Şi coadă! Pădurea era fermecată, din nou nu recunoscuse ce era corect şi crezuse vulpea. Și dădu repede pe fugă, cât îl țineau picioarele.

            Când în sfârșit ieși din pădurea fermecată, urechile și coada îi dispărură. Dar pe când Pinocchio fugea, nu se mai uita nici măcar unde aleargă. Se opri abia pe țărm. Acolo începea deja marea. Deodată auzi în urma lui voci și pași. Sigur mă urmărește vulpea din pădurea fermecată, se gândi și sări repede în apă.

            Pinocchio înota și se gândea cum să scape din această încurcătură. Atunci apăru în fața lui o balenă, își deschise gura uriașă și îl înghiți pe Pinocchio cu totul. Pinocchio ajunse până în burta ei, unde ședea trist un bărbat.

            „Tăticule? Ești tu?” strigă Pinocchio de bucurie, când îl recunoscu pe Geppetto, și sări în brațele lui.

            „Pinocchio al meu! Cât te-am căutat. Unde ai fost?

            „Când am plecat dimineața la școală, m-au atacat niște tâlhari și m-au dus cu ei. Nu am reușit să mă apăr de ei,” începu să mintă Pinocchio, dar de îndată ce termină de spus aceste cuvinte, nasul lui crescu. „Și când au descoperit că sunt doar o păpușă de lemn, m-au aruncat în mare,” continuă Pinocchio, dar nasul lui se lungea din ce în ce mai mult.

            „Chiar așa?” întrebă Geppetto.

            „Da,” minți Pinocchio, dar nasul îi crescu din nou, încât aproape că nu mai încăpea în burta balenei.

            Și în acel moment, Pinocchio se rușină. Nu e bine să minți, își dădu seama. Și astfel, deși îi era foarte rușine de toate greșelile pe care le făcuse, îi mărturisi lui Geppetto ce s-a întâmplat în realitate. De îndată ce se mărturisi, nasul i se micșoră din nou la mărimea de dinainte. Geppetto îi povesti la rândul lui cum plecase să-l caute. Când nu-l găsi nicăieri pe uscat, plecă pe mare cu o plută. Dar balena îl înghiți.

            Până să-și spună amândoi totul, balena s-a obosit și a adormit. Și pentru că sforăia cu gura deschisă, Geppetto și Pinocchio au putut să scape ușor din balenă. Amândoi s-au întors acasă și s-au bucurat că totul s-a terminat atât de bine.

            Seara a apărut în casa lor zâna. L-a întrebat pe Pinocchio cum îi mergea. Pinocchio a mărturisit că nu a știut să deosebească binele de rău. Se temea deja că zâna îl va transforma înapoi în păpușă, dar zâna doar a zâmbit.

            „Măcar acum știi ce este corect. Ai fost curajos și sincer. În sfârșit ai înțeles că nu se cuvine să minți. Să deosebim ce este bun și ce este rău învățăm toată viața. De aceea învață din greșelile tale și devino un băiat adevărat.

            Zâna flutura bagheta și din Pinocchio se făcu un băiat adevărat. De atunci știa că nu trebuie să creadă imediat pe oricine, că trebuie să-l asculte pe Geppetto și să nu mintă niciodată. Și astfel au trăit împreună Geppetto și Pinocchio fericiți și mulțumiți.