Odinioară trăiau unul lângă altul băiatul Călin și fata Gerda. Erau cei mai buni prieteni, se iubeau ca frații și își petreceau împreună fiecare zi. Vara se jucau printre florile din grădină, iar iarna priveau zăpada, care cădea pe fereastră.
Le plăcea să asculte și poveștile, pe care bunica le spunea în fiecare zi. Într-o seară le-a povestit despre Regina Zăpezii, care stăpânește iarna și privirea ei este rece ca gheața. A spus că uneori desenează pe ferestre chipuri ciudate. Călin râdea și susținea că nicio regină nu-l va înspăimânta.
Totul s-a schimbat însă în ziua aceea, când vântul a împrăștiat prin lume cioburile oglinzii fermecate, pe care o crease un vrăjitor rău. Voia să facă rău cu ea, doar că i-a căzut și s-a spart. Acea oglindă arăta tot ce era frumos ca fiind urât și schimba binele în rău. Când s-a spart oglinda, cioburile ei s-au împrăștiat în lume și unele au ajuns în ochii și inimile oamenilor. Un astfel de ciob l-a lovit și pe Călin. Deodată a încetat să mai fie vesel, a încetat să mai iubească florile și pe Gerda. Vedea totul urât, inima i s-a împietrit și privirea lui era rece ca gheața.
Și apoi a venit iarna. În oraș a sosit Regina Zăpezii – o postură frumoasă, albă ca gheața, care călătorea într-o sanie trasă de cai albi. Când l-a zărit pe Călin, și-a dorit să aibă pe cineva, care să fie alături de ea și să-i fie pentru totdeauna devotat. L-a sărutat, ciobul de oglindă s-a așezat mai adânc în inima lui Călin și el a uitat-o pe Gerda. S-a urcat în sanie cu Regina Zăpezii și a dispărut în viscolul alb…
Când Gerda a aflat că Călin a dispărut, nu a ezitat nici o clipă. A plecat să-l caute – singură, fără hartă, doar cu credința în prietenie și dragoste. Călătoria ei a fost lungă și plină de încercări.
Mai întâi a ajuns la o bunică bătrână, care creștea flori fermecate și voia să o țină pe Gerda lângă ea. Dar trandafirii din grădiniță i-au amintit Gerdei de Călin și și-a adus din nou aminte de misiunea sa. A continuat mai departe.
În pădure a întâlnit un corb înțelept, care i-a povestit despre un prinț și o prințesă, care ar fi putut fi Călin și Regina Zăpezii. Gerda se îndreptă spre castel, dar când îl văzu pe prinț, înțelese că nu era el. Totuși, acolo găsi prieteni, care iau dăruit haine frumoase, un cal și cizme călduroase, ca să poată să meargă mai departe.
Pe drum a fost răpită de tâlhari, dar și printre ei găsit ajutor. Fata micuță de tâlhar, sălbatică, dar dreaptă, se împrieteni cu Gerda și în cele din urmă o eliberă. O trimise să meargă mai departe spre nord, unde trebuia să fie palatul de gheață al Reginei Zăpezii. După o călătorie lungă și înghețată, Gerda ajunse în sfârșit la palat.
Îl găsi pe Călin șezând tăcut pe pământ, cu ochii goi și inima înghețată. Gerda alergă la el și îl îmbrățișă. Lacrimile ei pline de dragoste se prelingeau pe Călin – și ciobul magic se topi. Lui Călin i-au revenit amintirile, ochii i s-au luminat și o recunoscu din nou pe draga lui prietenă.
Se țineau de mână și se grăbeau spre casă, unde era cald, în siguranță și florile înfloreau din nou. Deși amândoi păreau mai în vârstă, inimile lor rămăseseră curate și blânde ca înainte.
Și povestea se încheie așa cum a început – cu doi prieteni, care se jucau împreună și ascultau povești.
