Rosi și Ligia erau două fetițe inseparabile. Erau ca ziua și noaptea, ca apa și focul. Atât de diferite și totuși atât de apropiate una de cealaltă. Rosi avea părul lung și roșcat, ca niște flăcări, și ochii negri ca niște cărbuni. Ligia, în schimb, era o fetiță cu părul scurt și deschis la culoare și ochii verzi, precum cei ai unei pisici.
Fetele făceau totul împreună. Se înțelegeau, se iubeau mult și trăiau împreună numeroase întâmplări și aventuri. Chiar și atunci când li se întâmpla ceva trist, reușeau să găsească motive de veselie. Așa s-a întâmplat și de curând, când Ligia s-a îmbolnăvit.
Primăvara tocmai începea, iar fetele erau nerăbdătoare să o petreacă afară, așa cum le plăcea. Însă, chiar când vremea devenea frumoasă, Ligia a prins un virus și a trebuit să fie internată în spital. Rosi era foarte supărată din cauza asta. Voia să fie alături de prietena ei, dar nu putea. Așa că a petrecut zile întregi gândindu-se cum să o înveselească pe Ligia măcar puțin.
Mama lui Rosi a observat tristețea fiicei sale și nu a vrut să lase lucrurile așa. La fel ca Rosi, și ea s-a gândit intens cum să le ridice moralul fetelor. Într-un final, i-a venit o idee.
– Rosi, o să mergem să o vizităm pe Ligia la spital. Dar nu vom merge așa, pur și simplu. Ne vom îmbrăca precum clovnii medicali și o vom amuza. Va fi amuzant! – i-a spus mama entuziasmată.
– Mami, este o idee grozavă! Vom lua cu noi baloane și le vom lega de patul ei – a răspuns Rosi cu bucurie.
Mama era încântată să vadă entuziasmul fiicei sale. Așa că au împachetat nasurile roșii de clovn, pălăriile amuzante, halatele albe și baloanele colorate. Când au ajuns în fața spitalului, Rosi își punea deja costumul în mașină.
– Rosi, ce faci? – a întrebat mama, uimită.
– Mă îmbrac, ce altceva? – a răspuns fetița nedumerită.
– Chiar acum? Credeam că ne vom îmbrăca abia în spital – a spus mama, mirată.
– Desigur că aici, mami. Îmbracă-te și tu. Așa trebuie să intrăm în spital. Poate că Ligia ne va vedea de la fereastră – i-a explicat Rosi.
Mama nu a trebuit convinsă prea mult și s-a îmbrăcat în mașină, ca un clovn. Abia mai târziu a realizat ce idee minunată fusese. De îndată ce au coborât din mașină, trecătorii le-au făcut cu mâna, iar la recepția spitalului, doctorii și asistentele le-au întâmpinat zâmbind.
– Ce frumos! Salutați-o pe prietena voastră din partea noastră!
Rosi era în culmea fericirii. Cu mândrie, flutura baloanele și le spunea tuturor:
– Mergem să înveselim o prietenă!
Când au ajuns în fața camerei Ligiei, au bătut la ușă, au intrat și au spus zâmbind:
– A sosit ajutorul medical specializat, cel mai bun din regiune!
Când Ligia și-a văzut prietena și mama ei îmbrăcate ca niște clovni medicali, lacrimile de fericire i-au umplut ochii. Le-a îmbrățișat cu toată forța.
Rosi și mama ei au rămas la Ligia în spital cât de mult au putut. Alți copii de la secția de pediatrie, însoțiți de asistente, veneau să le vadă. Mama le vorbea, îi îmbrățișa și îi asculta. Rosi și mama ei erau fericite că, măcar pentru câteva momente, au putut aduce zâmbete pe chipurile celor aflați acolo.
În acea zi, Rosi nu a primit niciun cadou sau vreo răsplată materială. Totuși, era mai fericită decât oricând. Pentru că reușise să înveselească pe alții. Și, astfel, să-și bucure și propriul suflet.
