Oliver era un avion mic de agrement. Zbura în lung și-n lat pe cer. Făcea tumbe, se învârtea în toate direcțiile și știa cele mai bune cascadorii. Era complet galben ca soarele și pe aripile sale se mândrea cu un vultur pictat frumos.
Acest avion mic știa să zboare foarte bine, doar că nu voia să meargă la niciun control. Era foarte mândru. Repeta la nesfârșit: „Eu nu mă voi strica niciodată. Eu sunt cel mai bun și de neînvins. Eu nu voi avea niciodată nevoie de reparații.” Și mult timp a fost într-adevăr așa. Avionul Oliver nu a avut nevoie de reparații. Până în ziua fatidică, când totul s-a schimbat brusc.
Era o după-amiază însorită. Iarna era pe sfârșite și în aer se simțea vântul cald al primăverii. Pe cer fugeau câțiva norișori și printre ei zbura un mic avion Oliver. Se strecura agil printre norișori. Plutea în bătaia vântului. Apoi a simțit dorința să-și aerisească bine aripile și a accelerat. Dar atât de mult, încât devenea periculos. Aproape că nu mai era vizibil – în urma lui doar o dâră albă.
Când s-a distrat destul, a decis să încetinească. În acel moment, ceva a făcut clicl. Nu putea să-și reducă viteza. Avionul Oliver nu știa ce să facă. Încerca să se oprească, voia să coboare pe pământ, dar ceva s-a stricat. Frânele nu funcționau. Manetele de control erau blocate. Nici măcar nu se mișcau. Avionul Oliver zbura cu o viteză enormă în cercuri pe cer și nu știa ce să facă.
După un timp, păsărelele au observat asta. Se minunau cât de repede trecea avionul pe lângă ele, fără să încetinească, cu atât mai puțin să manevreze. Aproape că le-a doborât când a trecut. Și astfel păsărelele au încercat să-l întrebe ce face. Avionul a răspuns rapid: „Sunt defect! Nu pot să mă opresc!” Păsărelele s-au gândit imediat la toate lucrurile care s-ar putea întâmpla și unde ar putea să se prăbușească. Cât timp va zbura sărmanul Oliver pe cer până când va rămâne fără combustibil? Asta nu trebuie să se întâmple. Au făcut semn către el și au strigat: „Te vom ajuta, nu te teme!”
S-au dus către cea mai apropiată pajiște, acolo unde era cel mai mult spațiu liber. Căutau păianjeni. Când i-au găsit, le-au explicat totul și i-au rugat să țese o pânză între cei mai mari copaci care se ridicau în jurul pajiștii. Aceasta va servi ca o plasă. Îi vor spune lui Oliver să zboare în pânza dintre copaci. Ea îl va prinde și îl va opri. Când păianjenii au auzit asta, s-au apucat imediat de treabă. Piciorușele lor se mișcau rapid și între copaci se crea o pânză frumoasă și rezistentă. După un timp, păianjenii au strigat: „Gata! Chemați-l pe Oliver!” Păsărelele s-au grăbit sus la cer pentru a îndruma avionul către pânză. Oliver, la început, nu prea a crezut. Se temea ca pânza să nu se rupă și să se prăbușească. Totuși, nu avea de ales.
În cele din urmă, și-a schimbat direcția și a zburat direct printre copaci, în pânza de păianjen proaspăt țesută. Când a lovit-o, nu s-a rupt, nu s-a distrus. Doar a amortizat căderea, l-a încetinit frumos, până când Oliver s-a oprit complet. Păsărelele și păianjenii au început să strige de bucurie. Erau fericiți că planul a reușit și că nu s-a întâmplat nimic groaznic. Iar avionul Oliver? Nu a uitat niciodată ce au făcut animăluțele pentru el. De atunci, a încetat să mai fie mândru. Știa că nu este invincibil. Mergea regulat la toate controalele, pentru a putea zbura cu păsărelele în vânt și pentru a nu răni pe nimeni. Nici măcar pe el însuși.
