Există o insulă unde nu poți ajunge cu mașina, cu trenul sau cu avionul. Poți ajunge acolo doar cu barca. La marginea acelei insule este un port unde sunt ancorate mai multe bărci. Toate arată minunat. Au steaguri frumoase și pânze colorate.
Pe fiecare barcă stă un căpitan care se arată mândru, astfel încât toată lumea să știe care barcă îi aparține. Când cineva vrea să plece de pe insulă, își alege o barcă și îl întreabă pe căpitan dacă îl va duce. Acesta apoi transportă pasagerul în siguranță acolo unde are nevoie.
Căpitanii iubesc să transporte. Vor să navigheze pe mare și să se laude cu cât de frumoasă este nava lor și câți oameni au îmbarcat. Sunt mândri de o astfel de muncă. Totuși, nu toate navele de pe această insulă erau bune pentru transport. Pe una dintre ele nu voia nimeni să se îmbarce. Niciodată. Căpitanul acestei nave se numea Bruno. Îi plăcea nava sa și îi plăcea foarte mult să navigheze pe mare. Dintr-un motiv necunoscut, însă, nimeni nu voia să se îmbarce la el.
Într-o zi, Bruno stătea pe marginea navei sale și privea marea largă. Visa cum ar fi să transporte oameni și să le arate minunile tainice ale regatului acvatic. Valurile ar lovi nava sa și el ar cârmui cu mândrie și fermitate. Vântul i-ar ciufuli părul și soarele i-ar arde fața. Toți pasagerii l-ar admira pentru cât de bun căpitan este.
Din gândurile sale l-a scos o voce necunoscută: „Bună ziua, aveți loc liber pe barcă? M-ați putea duce de pe insulă?” Căpitanul Bruno s-a uitat la tânăra femeie care stătea lângă el. Nu putea să creadă ceea ce tocmai auzise. Cineva vrea să fie transportat și asta cu barca lui! „Da, desigur. Sigur. Urcați-vă. Putem pleca imediat,” a spus căpitanul Bruno înainte ca domnișoara să se răzgândească. Aceasta s-a urcat și era bucuroasă că a găsit o barcă liberă pentru a putea pleca de pe insulă.
Când a urcat pe punte, a fost neplăcut surprinsă. De pe mal, barca părea frumoasă. Și căpitanul ei? Ca un adevărat bărbat. Dar când s-a urcat pe ea, s-a îngrozit. Pe podea erau gume de mestecat călcate, băncile pentru șezut erau stropite cu o băutură lipicioasă și sub ele erau gunoaie. Deloc nu mirosea bine pe barcă.
„Așezați-vă și vom pleca,“ a spus căpitanul Bruno, bucuros că în sfârșit va duce pe cineva pe mare. Tânăra fată doar se uita în jur și a răspuns stânjenită: „Aș vrea, dar nu am unde să mă așez. Cred că știu de ce nimeni nu vrea să navigheze cu dumneavoastră. Cred că dacă ați face curat și ați spăla barca, ați avea imediat mai mulți pasageri.“
Căpitanul Bruno s-a rușinat. Nu și-a dat seama deloc că dezordinea ar putea fi adevăratul motiv pentru care oamenii nu vor să navigheze cu el pe mare. Când s-a uitat în jurul bărcii sale, și-a dat seama. Și i-a părut rău. Domnișoara a văzut cât de mult îl afectează pe Bruno. Așa că i-a promis că, odată ce vor ajunge la destinație, îl va ajuta să pună barca în ordine. Și cum a spus, așa a și făcut.
După un timp, avea plin pe barcă. Se răspândise vestea despre cât de frumoasă este barca căpitanului Bruno și cât de bine o conduce. Și ce s-a întâmplat cu tânăra care l-a ajutat? Ca recompensă, căpitanul o transporta gratuit. Au devenit prieteni. Domnișoara îl ajuta pe Bruno să mențină barca curată și parfumată, iar el era foarte bucuros să plece cu ea pe marea deschisă în căutare de aventuri. Căpitanul era fericit că cineva i-a arătat cât de importantă este curățenia.
