Legumele sunt sănătoase, spune aproape fiecare adult. Dar ce se întâmplă dacă aduci acasă din magazin un animal mic împreună cu legumele? Asta i s-a întâmplat recent Carolinei. Mama ei a mers la cumpărături. Desigur, a cumpărat în principal multe legume, pentru ca Carolina să fie sănătoasă și puternică.
Când a venit mama acasă, a pus pungile pe masă și a început să despacheteze. A scos lapte, morcov și apoi multe feluri de salate. Pe una dintre acele salate însă, ceva se mișca. Ceva micuț.
Carolina a luat cu grijă frunza de salată în palmă și a întrebat-o pe mama: „Mami, ce ai cumpărat cu salata asta?” „Ce anume?” a întrebat mama și a început să examineze frunza pe care o ținea Carolina în mână. Când s-a uitat mai atent, a văzut un melc mic. Era ascuns în cochilia sa și nu se mișca deloc.
„Oau, ce avem noi aici?“ zâmbi mama. „Mamă, mamă, îl păstrăm,“ începu să roage Carolina. „Dar, draga mea, nici măcar nu știm cum să avem grijă de el,“ obiecta mama. Nu prea îi plăcea ideea de a avea acasă un astfel de animăluț.
„Mamă, voi găsi totul pe internet. Voi citi cum să am grijă de el. De îndată ce va crește, îl vom elibera. Mamă, te rog,“ continua să implore Carolina. Mama, după un timp, a fost de acord, așa că Carolina s-a apucat de studiat. A citit ce este cel mai bine pentru melc, cum ar trebui să arate locuința lui și ce trebuie să mănânce. După ce a citit totul, i-a făcut o căsuță într-o cutie pe care o avea pentru joacă. I-a pus acolo frunze și tot ce avea nevoie.
În fiecare zi îl urmărea și îl observa. Melcul a început să fie curios după un timp, ieșea din cochilie și se uita în jur. Carolina nu-și putea lua ochii de la el. Îl urmărea cum se uită în jur, cum se mișcă și se întinde după frunzele pe care Carolina i le pregătea în fiecare zi.
După câteva luni, Carolina a venit la mamă și i-a spus tristă: „Mami, a venit timpul. Melcul a crescut și trebuie să-l eliberăm ca să fie fericit.” „Bine, draga mea, sunt foarte bucuroasă că ai luat această decizie și că înțelegi ce este cel mai bine pentru el,” a lăudat-o mama pe fiica ei.
Așa că într-o zi au luat o cutiuță, au mers în pădure la pârâu, până au dat peste o grămadă de frunze suculente. Au înclinat cutiuța, astfel încât melcul să poată ieși singur. Animăluțul ieșea încet din cochilie și începea să se târască afară din cutiuță. Carolina a vărsat o lacrimă când a văzut că melcul ei se îndepărtează.
Și apoi s-a întâmplat ceva neașteptat. Melcul s-a oprit după un timp. S-a întors și s-a uitat la Carolina, ca și cum ar fi gândit de ce este atât de tristă. S-a uitat în spate, cum se întindea în fața lui o nouă viață în natura liberă. Și apoi s-a uitat înapoi la fetița care a avut grijă de el atât de frumos. Și în acel moment a început să alerge. Adică el credea că aleargă, dar doar se târa încet. Dar unde? Înapoi la Carolina. S-a târât pe mâna ei și s-a așezat confortabil. Vroia să-i arate că nu vrea să o părăsească. Mamă și Carolina se uitau fix la el și nu înțelegeau. Dar fetița își ștergea lacrimile de bucurie.
„Mami, mami, el vrea să rămână la noi. Asta înseamnă că s-a simțit bine la noi și că îi place aici,“ a strigat entuziasmată Carolina. „Probabil că da, fetițo, probabil ai dreptate. Este o recompensă pentru că te-ai interesat de ceea ce este mai bine pentru el și te-ai asigurat că așa va fi. Îl vom păstra,“ a zâmbit mama. Amândouă au dus apoi cu bucurie cutiuța cu melcul acasă. Și Carolina a fost foarte fericită că și-a dat silința și a citit totul pentru ca melcul să se simtă cât mai bine la ei. A meritat.
