Și vacanța s-a terminat. Timpul liber din vacanța de iarnă a trecut ca pe apă, iar copiii au trebuit să se întoarcă la școală. Totuși, încă se bucurau de joaca de după-amiază în zăpadă. În bănci nu puteau sta liniștiți, atât de mult așteptau să ajungă pe deal. Dar încă nu știau ce îi așteaptă.
La școală a sunat ultimul clopoțel, iar toți copiii au ieșit în grabă. Însă când au ajuns afară, în loc de un strat alb de zăpadă, îi așteptau bălți maronii, pe jumătate înghețate. Zăpada începuse să se topească. Toți au alergat repede acasă, și-au făcut temele și au fugit pe deal. Trebuiau să vadă cum arată acolo.
Toți copiii s-au adunat pe deal și nu le venea să creadă ochilor. Zăpada dispărea încet. În locul traseelor albe făcute de sănii, începea să se vadă pământul maroniu și iarba.
„Nu! Nu poate fi adevărat! Ar trebui să fie încă iarnă!” strigau copiii unul peste altul.
Dar atunci pe Andrei l-a lovit o idee. Andrei, cel mai mic băiat din grupul de prieteni de pe deal, a spus:
„Am o idee. Știu cum să salvăm iarna, cum să ne asigurăm că va mai ninge. Trebuie să o chemăm pe doamna Iarnă.”
„Andrei, așteaptă! Unde vrei să mergi? Unde vrei să o cauți? Și cine știe dacă există,” l-a oprit unul dintre băieții mai mari.
„Da, există. Am citit despre ea în cărți și mama mi-a povestit despre ea. Trebuie să o găsim și să o rugăm să aducă zăpada înapoi. Haideți, o vom găsi în pădure. Trebuie să o chemăm,” a decis Andrei și a plecat spre cea mai apropiată pădure.
Când copiii au ajuns la marginea păduricii, au început să strige:
„Doamnă Iarnă, vă rugăm, arătați-vă! Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră!”
O vreme nu s-a întâmplat nimic, dar apoi s-a ridicat vântul, copacii au început să se aplece și să foșnească, ca și cum ar fi șoptit. Copiii stăteau ca încremeniți și priveau ceea ce se întâmpla. Apoi a fulgerat, iar în fața lor a apărut o doamnă frumoasă, albă. Strălucea toată, ca și cum ar fi fost din gheață. Era împodobită cu fulgi de nea minunați.
„De ce aveți nevoie, copii? De ce m-ați chemat?” a întrebat frumoasa doamnă albă.
„Sunteți doamna Iarnă?” a prins curaj Andrei și a întrebat.
„Da, sunt doamna Iarnă,” a răspuns aceasta cu o voce liniștită.
Andrei s-a înclinat respectuos, a inspirat adânc și a spus:
„Vă mulțumim mult că v-ați arătat. Noi suntem copiii din sat. Ne-am dori foarte mult zăpadă. Știm că deja a trecut Crăciunul și vacanțele, dar încă este iarnă. Vă rugăm, ajutați-ne. Să mai ningă!”
Doamna Iarnă a tăcut o vreme, gândindu-se. Copiii așteptau nerăbdători răspunsul.
Apoi a zâmbit și a spus:
„Bine. Vă voi aduce zăpadă, dar trebuie să-mi promiteți ceva.”
Toți copiii au dat din cap în semn de acord și zâmbeau.
„Trebuie să-mi promiteți că veți crede în mine și că veți veni să mă salutați și anul viitor. Și încă ceva. Astăzi m-ați rugat frumos și ați fost respectuoși cu mine. Promiteți-mi că vă veți comporta așa cu toți adulții. Întotdeauna.”
Toți copiii au promis totul, au mulțumit și s-au despărțit frumos.
Când mergeau pe drumul spre casă, primii fulgi de zăpadă au început să cadă peste ei. După o vreme, nu mai erau nici urme de noroi, nici de bălți. Totul era acoperit de zăpada proaspătă. Copiii se jucau cu bucurie pe deal și nu au uitat niciodată promisiunile, pe care le-au făcut doamnei Iarnă.
