Mecanicul priceput Patric

Patric era un băiețel dintr-un orășel mic. Locuia într-o casă confortabilă cu tăticul său. Lângă casă aveau un garaj mare și deasupra garajului era un semn: „Cel mai bun mecanic auto din oraș.” Tatăl lui Patric repara mașini în garaj.

Oamenii din împrejurimi veneau la el cu mașinile lor, pentru că tatăl știa să repare aproape orice la mașini. Patric își observa întotdeauna tatăl la lucru. Învăța de la el. Deși era încă un băiețel, era foarte priceput și știa să repare deja singur multe lucruri la mașini.

Într-o dimineață, tocmai când Patric lua micul dejun cu tatăl său, au auzit cum se apropia de ei o mașină străină defectă. Motorul ei suna de parcă tușea. Când s-au uitat pe fereastră, au văzut că din eșapamentul ei ieșea fum negru. Întreaga mașină sărea și se zguduia. Patric și tatăl său au ieșit afară pentru a întâmpina pe domnul cu mașina. Domnul a venit până la pragul lor.

A coborât și a început să explice: „Bună ziua, vă rog să mă ajutați. Nu știu deloc ce îi lipsește mașinii. Transport oameni prin oraș cu ea, și face asta. Nu vrea să meargă. Se zgâlțâie. Scoate fum negru din eșapament. Nu știu ce să fac cu ea.” „Ne vom uita la ea,” l-a asigurat tatăl pe domn și a tras mașina în garaj.

A petrecut acolo toată ziua cu ea. A examinat-o din toate punctele de vedere, dar nu putea să-și dea seama ce are. De ce merge atât de prost? Tatăl era nefericit din cauza mașinii. Se gândea neîncetat ce poate avea mașina. Părea că totul era în regulă cu ea. Nu avea niciun sens.

A doua zi, Patric s-a trezit devreme, în timp ce tatăl său încă dormea. A decis să se trezească pe întuneric și să meargă în garaj pentru a-l ajuta pe tatăl său. S-a uitat la mașină și a încercat să afle ce are. A înconjurat-o de mai multe ori. A ciocănit pe ea din toate părțile. S-a uitat sub capotă și a examinat motorul. Nimic stricat nicăieri. Nimic defect nicăieri. Patric s-a așezat pe jos lângă mașină, gânditor. „Ce se întâmplă cu tine, prietene? Îmi ascunzi ceva și nu vrei să-mi arăți! Ce te frământă? De ce nu vrei să mergi? Trebuie să ai un motiv,“ gândea Patric cu voce tare.

„Nu mai vreau să transport oameni străini,“ s-a auzit în garaj. Patric a sărit în picioare și a privit mașina cu gura căscată. S-a apropiat de ea. A pus mâna pe ea și a întrebat: „Tu vorbești?“ „Da, dar te rog să nu spui nimănui. Îți voi spune ce am. Dar te rog să nu dezvălui nimănui că pot vorbi,“ a mărturisit mașina. Patric a dat imediat din cap în semn de acord. La asta, mașina a început imediat să vorbească: „Nu mai vreau să transport oameni străini. Stăpânul meu este bun. Are grijă de mine. Dar își câștigă existența transportând oameni prin tot orașul. La aeroport, la tren, la petreceri, peste tot. Dar oamenii îmi lipesc gumă de mestecat peste tot, aruncă gunoaie pe mine, îmi murdăresc scaunele, … Și sunt obosită și tristă din cauza asta. De aceea mă prefac că nu pot merge. Ca să nu mai transporte niciodată pe nimeni străin cu mine!“

Patric a ascultat totul și s-a gândit cum să rezolve problema. Știa că mașina era supărată, dar știa și că stăpânul său avea nevoie de acel loc de muncă. Dintr-o dată, a avut o idee. A luat o bucată mare de hârtie și a scris pe ea: „Pentru orice deteriorare și gunoi aruncat pe jos veți primi amendă mare și veți fii expulzat din mașină.” A lipit cu grijă semnul pe mașină astfel încât toată lumea să-l vadă și să nu poată fi îndepărtat. „Ar trebui să ajute. Oricine urcă va citi asta. Și dacă cineva te rănește, pur și simplu oprește, deschide ușile și dă-l afară. Toată lumea își va aminti că trebuie să se comporte frumos cu tine. Și îi voi spune stăpânului tău că nu trebuie să dea jos inscripția, că ți-am setat un program și că vei lăsa imediat să coboare din mașină oamenii nepoliticoși.” Mașina era mulțumită. I-a mulțumit lui Patric și aștepta cu nerăbdare să vină stăpânul său și să-i arate cât de bine știe să conducă.

Tatăl lui Patric nu știe nici astăzi ce a avut de fapt mașina. Dar era mândru că merge din nou fără să se bâlbâie. Și Patric? El este mândru că știe de mic ce trebuie și ce nu trebuie făcut.