Departe de sat, aproape de păduri și câmpuri mari, se afla o fermă frumoasă. Acolo locuia o fetiță pe nume Mia împreună cu mama ei. La fermă trăiau multe animale. Oi, capre, vaci și de asemenea un cal. Era un cal, cel mai bun prieten al Miei.
Împreună cu mama ei, Mia avea grijă de toate animalele și le iubea foarte mult, dar cu calul era altceva. Îl considera ca pe un prieten. Era frumos, înalt și robust. Blana lui era toată neagră și lucioasă, iar pentru că peste tot era negru și doar urechea era albă, Mia îi spunea Urechiosul.
A avea grijă de toate animalele nu era ușor, dar Mia făcea totul cu dragoste. Când îi rămânea timp, mergea la plimbare cu calul ei, Urechiosul. Alergau împreună prin pajiști, câmpuri și păduri. Urechiosul era incredibil de rapid. Se simțea foarte bine când putea să alerge cu fetița pe spate.
Într-o zi, când erau la plimbare, și-au făcut o pauză pe o pajiște. Mia s-a întins pe iarbă și se uita la cer. Urechiosul se bucura de iarba bună din jurul său. „Știi, Urechiosule, ar trebui să o ajutăm pe mama. Aș vrea să câștig bani ca să ajut la fermă. Pentru că necesită mult efort și bani. Dar cum să fac asta? Nu-ți vine nimic în minte?” gândea Mia cu voce tare și în același timp i-a făcut cu ochiul lui Urechiosul. Acesta doar și-a mișcat urechile și părea că se gândește. Mia nici nu bănuia cât de bine o înțelege calul ei.
În drum spre casă, dintr-o dată, Urechiosul s-a oprit brusc. S-a sprijinit de copac, unde era lipită o hârtie. Cu botul și capul arăta spre hârtie. „Ce faci? Ce se întâmplă?” l-a întrebat Mia pe calul ei. S-a uitat nedumerită la afiș. Pe hârtie era scris: „În zece zile vor avea loc curse de călărie. Oricine se poate înscrie. Premiul principal este o sumă de bani.” Mia s-a uitat la calul ei: „Ai vrea să concurezi și să câștigi bani ca să o ajutăm pe mama?” Calul a început să sară de bucurie. În cele din urmă, fetița a înțeles. „Atunci de ce nu, putem încerca!” zâmbi Mia.
Zece zile au trecut ca apa. În tot acest timp, Urechiosul s-a antrenat conștiincios. A alergat singur, a alergat și cu Mia. A sosit ziua cursei. Toți s-au aliniat la linia de start. Ceilalți cai arătau ca niște sportivi. Doar Urechiosul părea printre ei ca un animal de companie care nu știe să alerge. Dar Mia avea încredere în el. S-a aplecat spre el și, înainte de a porni, i-a șoptit la ureche: „Cred că poți să reușești. Te voi ajuta. Suntem o echipă, până la urmă. Și chiar dacă nu vei câștiga, pentru mine vei fi mereu cel mai bun prieten. Doar pentru că vrei să ne ajuți pe mine și pe mama.“ Aceste cuvinte i-au încălzit inima la Urechios.
Era pregătit. Și-a ciulit urechile. Și-a încordat mușchii. Când a auzit claxonul de start, a pornit. A alergat ca și cum ar fi fost o cursă. Era atât de rapid, încât spectatorii nu puteau să creadă. Știa că, cu fetița lui pe spate, poate face orice. Și așa s-a și întâmplat. Urechiosul a ajuns primul la linia de sosire. Banii pe care i-au câștigat i-au dăruit mamei. Era foarte mândră de fiica ei și de calul acesteia.
Seara, Mia a mers la Urechiosul în grajd. Îl mângâia și șoptea încet: „Îți mulțumesc, prietene. Datorită ție, mama mea are din nou destui bani pentru fermă. Sunt fericită că te am. Pentru mine vei fi mereu cel mai bun, chiar dacă nu arăți ca un sportiv, ci ca un animal de companie.” A zâmbit, s-a întins lângă el în fân și a adormit. Abia acum și-a dat seama cât de mult o înțelege calul ei.
