Diana era o fată tânără drăguță. Întotdeauna zâmbea ca un soare. Era înaltă, avea păr lung deschis mereu prins într-o coadă și când zâmbea, ochii i se luminau. Îi plăcea foarte mult să cânte la chitară. Și îi mergea foarte bine. Își inventa propriile cântece și apoi le cânta și le cânta. Mai avea o pasiune. Îi plăceau foarte mult trenurile. Cel mai mare vis al ei era să poată călători cu trenul undeva departe și să cânte oamenilor cântecele ei la chitară. Prin cântecele ei să facă pe cineva fericit și în același timp să descopere locuri noi. Dar asta era doar visul ei.
Continuați să citiți →Despre prințesa Elisabeta
Peste șapte râuri și șapte munți se afla un regat mic. Era înconjurat de păduri dese. În el trăia un rege înțelept cu regina sa. Locuia acolo și fiica lor. Prințesa drăguță numită Elisabeta. Nu era însă o prințesă obișnuită. Era diferită.
Continuați să citiți →Petra și vrăjile ei
La capătul orașului se ridica un bloc înalt. Avea mai multe etaje. Dar la etajul cel mai înalt, al optulea, era ceva diferit. Ferestrele din acest etaj erau împodobite cu draperii colorate minunate. La fiecare rază de soare, străluceau în toate direcțiile. Uneori, parcă în acele ferestre se vedeau fulgere și culori strălucitoare ciudate. Cine locuia acolo? Locuia acolo o tânără pe nume Petra. Dar nu era doar o fată oarecare. Ea era o vrăjitoare bună și iubitoare.
Continuați să citiți →Povestea despre dragon
Povestea pe care o spunem acum s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Pe atunci mai trăiau câțiva dragoni pe pământ. Nu mai erau mulți, dar câțiva mai erau încă aici. Trăiau liniștiți pe pământ și încercau să nu fie văzuți de nimeni. Oamenii în general nici nu știau că există. Nu se arătau în fața oamenilor. Doar uneori cineva îi zărea neașteptat pentru o clipă. Unii trăiau în pădure. Alții în mări sau în lacuri. Unul dintre dragoni stătea lângă stânci înalte. Într-un colț al unei grote mari, acolo avea și casa.
Continuați să citiți →Despre avionul mic și lacom
Departe, în spatele satului nostru, se afla un mic aeroport. Erau două avioane acolo. Unul era albastru, iar celălalt era verde. Toți cei care le cunoșteau le spuneau mereu Albăstrel și Verzișor. Erau avioane mai mici. În timpul zilei, oamenii le puteau pilota dacă doreau să facă un zbor de agrement. Se urcau în avioane și avioanele îi purtau din sat în sat, din oraș în oraș, pe scurt, peste tot cerul. Era foarte frumos. Noaptea, însă, avioanele trăiau o altă viață.
Continuați să citiți →