În septembrie, mulți copii încep să meargă la grădiniță. Pentru mulți dintre ei, este ceva nou. Acolo își găsesc prieteni noi, educatoare noi, jocuri noi, mâncăruri noi și reguli noi. La o astfel de grădiniță a început să meargă și Viorel. Un băiat neastâmpărat, care mereu inventa câte ceva și nu prea îi plăcea să asculte.
Chiar din prima zi când a venit la grădiniță, doamna educatoare a văzut în ochii lui șireți că va fi un năzdrăvan. Era un băiat cuminte, dar nu putea sta într-un loc și părea că nu auzea comenzile educatoarei.
În prima săptămână la grădiniță, doamna educatoare le-a explicat copiilor regulile. Una dintre ele se numea „regula țestoasei”. Doamna educatoare a scos o foaie mare de hârtie. Pe ea era desenată o țestoasă și în jurul ei copii. A arătat spre desen și a explicat:
„Copii, această regulă se numește regula țestoasei. Este foarte important ca nimeni dintre voi să nu se rănească la grădiniță. Țestoasele merg încet, așa că și noi la grădiniță nu vom alerga și nu vom sări, ca să nu lovim pe nimeni sau să cădem noi înșine. Desigur, dacă vom juca un joc în care sărim și alergăm, vom încălca regula. Dar când mergem să bem apă, la toaletă sau să strângem jucăriile, respectăm regula țestoasei. Vom merge frumos și încet, ca să nu rănim pe nimeni.”
De-abia terminase de vorbit, că Viorel a sărit și a fugit la toaletă. Imediat a auzit în depărtare cum toți strigau după el: „Viorel, regula țestoasei!” Și așa s-a repetat de mai multe ori pe parcursul zilei, aproape de fiecare dată când alerga undeva sau mergea să ia ceva. Niciodată nu reușea să meargă încet. Viorel era atât de rapid și neliniștit, încât întotdeauna pornea ca o săgeată și alerga mereu pe undeva. Uneori dărâma ceva, alteori se ciocnea de cineva. Doamna educatoare era nefericită din cauza lui. Abia după câteva luni, Viorel a încetinit puțin. Își repeta mereu în minte regula țestoasei.
Dar într-o zi s-a întâmplat ceva care i-a surprins pe toți copiii de la grădiniță. Copiii deja stăteau frumos în paturile lor după prânz. Încă nu dormeau, dar deja se odihneau. Doamna educatoare stătea la birou și le citea copiilor o poveste, când deodată a sunat telefonul. Doamna educatoare s-a speriat și, ca să reușească să răspundă, a sărit repede și a alergat prin toată clasa. Dar lângă scaune era deja spălat și era ud. Și cum doamna educatoare se grăbea pe podeaua udă, i-a alunecat piciorul și s-a întins pe jos cât era de lată și de lungă.
Toți copiii s-au adunat în jurul ei. Printre ei, desigur, era și Viorel. I-a zâmbit doamnei educatoare și i-a spus: „Doamna educatoare, regula țestoasei. Ați uitat complet de ea.” În acel moment, doamna educatoare s-a rușinat. S-a așezat și, zâmbind, a recunoscut: „Ai dreptate, Viorel. Am uitat complet de regula țestoasei. Și apoi așa se întâmplă. Exact așa, copii, nu se face.” Toți copiii au început să râdă și erau bucuroși că doamnei lor educatoare nu i s-a întâmplat nimic. De atunci, toți își amintesc de toate regulile. Și o respectă atât copiii, cât și doamna educatoare.
