Dincolo de șapte stânci și șapte munți există o pădure de urși. După nume, probabil îți dai seama că acolo trăiesc doar urși. Mici și mari. Trăiesc acolo în familii mari. Fac totul împreună. Adună împreună provizii de mâncare, se pregătesc împreună pentru somnul de iarnă și se ajută la construirea vizuinelor. Iar când vine primăvara, organizează diverse curse și competiții pentru a se distra și pentru a-și întinde mușchii după lunga odihnă de iarnă.
La fel a fost și anul acesta. De îndată ce urșii s-au trezit după iarna lungă, s-au întins, și-au frecat ochii, s-au dezmeticit și deja se gândeau ce fel de competiții să organizeze. După o vreme, au convenit că în această primăvară va avea loc o cursă cu obstacole. Se va alerga de la primul copac din pădure, prin peșteră, în jurul stâncii ursului și pe sub crengile rupte, până înapoi la primul copac. Toți erau încântați că au reușit să se înțeleagă atât de repede și să fie de acord în toate.
Acum toți urșii concurenți aveau timp pentru pregătire. Înainte de a avea loc cursa cu obstacole, trebuie să se antreneze puțin și să-și adune energie și forță. Astfel, au început cu toții să caute în pădure cea mai bună mâncare. Un urs mânca fructe de pădure, iar altul căuta ciuperci și rădăcini ascunse. Între toți acești urși era însă unul care avea o metodă specială. Găsea coșuri de gunoi și alegea din ele numai lucruri nesănătoase: resturi de prăjituri și biscuiți și, de fapt, toate resturile pe care cineva le aruncase acolo. Le-a adunat frumos pe toate, s-a așezat sub un copac și doar se îndopa.
În jurul lui alerga un urs negru. Se antrena pentru curse și încerca să alerge cât mai repede. Dar când și-a văzut prietenul urs cum stă și mănâncă doar dulciuri, s-a oprit și a spus: „Ce faci? Așa nu vei termina probabil cursa cu obstacole. Nu poți face asta. Te va durea burta. Este nesănătos.” „Poate nesănătos, dar foarte dulce. Și merită,” a răspuns ursul pofticios de sub copac și și-a lins tot botul. Ursul negru doar a dat din cap și a spus: „Te-am avertizat.” Și apoi a alergat mai departe.
După un timp a sosit ziua cea mare. Ziua în care urma să aibă loc cursa cu obstacole. Toți concurenții urși erau pregătiți la linia de start lângă primul copac. Acolo stăteau unul lângă altul și ursul negru și cel pofticios, care mânca toate gunoaiele. Toți erau încordați. Așteptau pregătiți să pornească, până când s-a dat startul. Urșii au pornit și cursa a început.
Toți se străduiau. Săreau peste conuri, treceau prin peșteră, luau curbele. După un timp însă, ceva s-a întâmplat. Ursul pofticios a început să încetinească. Se ținea de burtă și nu putea respira bine. Se simțea rău. Toate dulciurile și lucrurile nesănătoase i s-au amestecat în burtă și acum îl apăsau. Ursul pofticios s-a așezat lângă o stâncă și nu mai putea continua. Îl durea atât de tare. În acel moment, ursul negru a trecut pe lângă el. La început doar a trecut în viteză. Apoi i s-a făcut milă de el, așa că s-a întors la ursul pofticios. L-a ajutat să se ridice. L-a sprijinit și împreună au ajuns încet la linia de sosire.
Ursul negru, chiar dacă s-a antrenat conștiincios și a mâncat sănătos, nu a câștigat cursa. Dar a avut un sentiment bun că nu și-a lăsat prietenul lângă stâncă. Faptul că l-a ajutat a fost cea mai mare recompensă pentru el. Iar ursul pofticios? A fost foarte bucuros că ursul negru s-a întors pentru el și că doar datorită lui a ajuns la linia de sosire. Și nu a uitat niciodată că să te îndopi doar cu dulciuri nu este de folos.
