Există un oraș în care circulă un număr enorm de trenuri. Atât de mare, încât șinele se află în tot orașul. Trenurile circulă acolo în toate direcțiile. Peste munți și dealuri, prin văi și pe lângă pajiști. Transportă mărfuri, transportă oameni și gestionează întreaga rețea de transport urban. Fiecare tren știe exact unde trebuie să meargă și la ce oră. Niciodată nu întârzie vreunul. Dar nu a fost întotdeauna așa.
Era o vreme când cel mai lung tren cu cel mai mare număr de vagoane nu circula conform orarului. Întregul oraș avea nevoie de el. Încărcătura sa era importantă. Distribuia provizii de mâncare în toate colțurile orașului. Însă, odată cu venirea primăverii, stătea în loc să circule pe șine, în depou și nu pleca. Celelalte trenuri erau îngrijorate pentru el. Vroiau să afle ce se întâmplă. Poate că l-ar putea ajuta cumva, așa că într-o seară două locomotive mai vechi s-au înțeles și au mers la cel mai lung tren în depou. Locomotivele au circulat mult timp prin oraș, aveau mulți ani și răbdare, erau înțelepte, până când au descoperit misterul. Toate celelalte trenuri sperau că vor afla de ce nu vrea cel mai lung tren să circule și îl vor ajuta. Credeau că în oraș va fi din nou totul așa cum trebuie să fie.
Când în acea seară locomotivele au ajuns cu trenul în depou, au fost surprinse de ceea ce au văzut. Peste tot era întuneric și o liniște imensă. Toate luminile erau stinse și cel mai lung tren stătea trist în acel întuneric. Locomotivele au ajuns cu grijă până la el și au redus luminile, pentru ca trenul să nu se sperie.
„Bună, trenule, nu te-am mai văzut de mult. Ne lipsești. Și nu doar nouă, ci și tuturor din oraș. Ce s-a întâmplat de nu mai circuli?” au întrebat locomotivele. Cel mai lung tren a aprins încet luminile, ca să vadă cine a venit la el. A oftat trist și apoi a început să explice totul: „Aș vrea să circul, știu că încărcătura mea este importantă, dar nu pot. Sunt blocat. Am multe vagoane, de aceea sunt cel mai lung tren din oraș. Dar acum vagonul din mijloc s-a blocat și nu vrea să se miște. Prin urmare, nici eu nu pot porni.” „Aha,” s-au gândit locomotivele. „Atunci vom încerca să vorbim cu el. Poate vom găsi o soluție, ca să se deblocheze și să te pună și pe tine în mișcare.”
Locomotivele s-au pus în mișcare de-a lungul trenului până la vagonul din mijloc. L-au salutat și l-au întrebat: „Bună, vagonule, cum te simți? Am vrea să te întrebăm ceva.” „Ce anume?” a răspuns vagonul din mijloc, care era frânat. „Știi că întregul tren și toate vagoanele sunt foarte importante pentru oraș? Transportă o încărcătură importantă,” au continuat locomotivele. „Știu,” a răspuns vagonul sec. „Atunci de ce nu vrei să permiți trenului să meargă? Ca să poată transporta din nou? Te doare ceva? Sau ești defect?” au întrebat în continuare locomotivele.
Vagonul mai întâi a tăcut. Nu voia să spună adevărul. Dar locomotivele au fost răbdătoare și au așteptat răspunsul. Nu puteau să lase lucrurile așa. Și astfel, vagonul a tras aer în piept, și-a adunat curajul și a spus: „Când mă gândesc că sunt aici în plus. Complet inutil. Nu sunt nici începutul trenului, nici sfârșitul. Pur și simplu doar de umplutură. Nici nu trebuie să fiu aici. Și nu vreau să arăt oamenilor cât de inutil sunt, de aceea nu vreau să călătoresc.”
Locomotivele au știut imediat că ceea ce spune vagonul este o prostie și nu este adevărat. Totuși, nu puteau să se supere imediat pe el. Vagonul era trist. Trebuiau să abordeze altfel situația. Mai frumos. „Dragul nostru vagon. Înțelegem de ce te simți așa. Fiecare simte uneori o astfel de tristețe, că este în plus și inutil. În realitate, nu este așa. Ne poți crede. Ești la fel de important ca orice alt vagon de la începutul și sfârșitul trenului. În plus, tu ești mijlocul. Tu unești întregul tren. Ești cea mai importantă legătură între început și sfârșit. Ești ca gemul între felii de pâine. Și ea unește cele două felii. Fără ea, nu ar sta împreună. Ești legătura dulce din mijlocul trenului.”
Vagonul a început să zâmbească. Dar explicația i-a plăcut. O conexiune dulce. În cele din urmă, vagonul a eliberat frânele. Și astfel, întregul tren a putut să pornească și să livreze mâncare fericit prin tot orașul. De atunci, toate trenurile circulă din nou prin oraș fără întârziere. Și când cineva este din nou cuprins de tristețe sau melancolie, locomotivele îi arată motivele pentru a continua să meargă mai departe și să nu renunțe.
