Era o după-amiază frumoasă de vară și vulpea, care tocmai se delectase cu șapte pui de cioară, se simțea bine și era plină de energie. S-a hotărât să se distreze puțin pe pajistea însorită. Sărea, se învârtea în cerc și la o săritură a zărit din întâmplare în iarbă un melc mic, cum se târa încet pe o tulpină umedă.
„Ei, dar ce alergător!” râse vulpea cu batjocură. „Un prichindel cu o cochilie atât de mică și deja se teme și vântul să se ieie la întrecere cu tine! Oare tu știi măcar să ajungi undeva mai repede decât într-o lună?
Melcul își scoase coarnele, se uită liniștit la ea și spuse: „Dacă crezi că sunt atât de încet, ce-ar fi să facem o întrecere? Poate te voi surprinde.
Vulpea izbucni în râs, până se apucă de burtă. „Tu vrei să te întreci cu mine? Va fi un spectacol scurt! Dar bine, îți voi ieși în întâmpinare – ținta va fi acolo la râu.
Melcul întrebă așa în treacăt: „Nu vrei un avantaj? Poate lungimea cozii tale? Tot te voi întrece.
Vulpea fu puțin surprinsă de această ofertă. „Cum ai putea să mă întreci, când de-abia te târăști?” se gândi ea. Dar pentru că era convinsă de victoria sa, acceptă.
Amândoi sau așezat la linia de start. Melcul se strecură pe nesimțite lângă vulpe și se agăță ușor de vârful cozii ei pufoase. „Ei bine, atenție,” spuse melcul. „Trei, doi, unu, start!
Vulpea porni ca o săgeată. Vântul îi șuiera în urechi, iarba îi trecea pe sub lăbuțe și într-o clipă ajunse la râu. Se întoarse triumfătoare, ca să se bucure privind melcul, care în închipuirea ei ar fi trebuit să fie abia la începutul drumului. Dar în acel moment, dădu din coadă cu putere – și melcul, care se ținea strâns de ea, fu aruncat direct peste râu!
Când vulpea nu văzu nicăieri nici urmă de mișcare, strigă: „Ei bine, melcule, te dai bătut? Nici nu te mai miști?
„Dar de unde!” se auzi de pe malul celălalt. „Eu sunt aici de mult! Chiar am apucat să trec râul, în timp ce tu nu veneai.
Vulpea rămase cu gura căscată. Nu înțelegea cum era posibil. Rușinată, și-a plecat urechile și coada și s-a strecurat în tăcere în pădure. Nu a mai subestimat niciodată pe cei, care păreau slabi sau înceți.
Iar melcul? Acesta zâmbi amuzat și porni încet mai departe – cu știința că și o făptură atât de mică, subestimată și neobservată poate câteodată să învingă în cursă pe favorit.
