A fost odată o gorilă mare pe nume Frankie. Gorila era mare și la prima vedere părea fioroasă, dar avea inima la locul ei. Dar toate gorilele se temeau de ea, fiindcă părea impunătoare, avea mușchi mari și arăta fioros. Toate animalele o respectau, dar totodată se și speriau de ea. Nimeni nu credea privirii ei prietenoase, iar asta o necăjea tare mult.
Într-o zi, Frankie hoinărea prin junglă, căutând ceva gustos de ros. Cel mai mult îi plăceau frunzele crocante sau fructele suculente pe care le descoperea din când în când. Însă căutarea i-a fost brusc întreruptă de un strigăt de ajutor. Frankie a coborât din copac pentru că a auzit niște plânsete și strigăte de ajutor.
A pășit cu grijă printre copacii mari, urmărindu-și cu atenție fiecare pas, ca nu cumva să calce pe vreun gândăcel sau broască—căci sunt o mulțime în junglă. A urmat sunetul și, printre florile mari și colorate, a găsit un papagal mic care stătea pe jos și plângea de durere. Papagalul avea aripa rănită și nu reușea deloc să zboare.
Când, deodată, deasupra papagalului a apărut o umbră înfricoșătoare. Papagalul a ridicat privirea și, dintr-o dată, în fața lui stătea o gorilă mare, Frankie.
Speriat, s-a rostogolit pe jos încercând să zboare, dar aripa lui dureroasă nu l-a lăsat.
Nu-ți fie frică, vreau doar să te ajut. Eu sunt ierbivor, nu te voi mânca”, i-a răspuns Frankie cu o voce groasă, dar blajină.
Papagalul, care se numea Tiki, era totuși foarte speriat. Întotdeauna a încercat să se ferească de creaturile mari din junglă și reușea mereu să stea în siguranță sus, cu aripile ridicate.
„Ei, ei, să fie oare un mic dejun gustos, sssss,” a sâsâit șarpele verde care s-a strecurat deodată spre papagalul rănit, Tiki.
„Putem să împarțiiiim, dacă vrei tuuu,” a sâsâit din nou șarpele cel mare, iar ochii lui galbeni s-au uitat la marea gorilă. Lui Frankie nu-i plăcea deloc ideea asta. Ea voia să-l ajute pe Tiki, nu să-l mănânce.
„Eu nu am de gând să-l mănânc și nici tu! Acum, dispari!” a spus gorila supărată și s-a bătut cu forță în piept, ca să sperie șarpele. A șuierat tare, dar nu a plecat nicăieri.
Gorila Frankie nu se temea însă de șarpe, chiar dacă acesta avea venin fioros în dinți. L-a prins și, cu o zvâcnire, l-a aruncat departe, undeva în junglă. Nu voia să-i facă rău papagalului.
„Îți mulțumesc că m-ai salvat”, a spus papagalul rănit, Tiki. Frankie a zâmbit și l-a luat cu grijă pe micuțul papagal și l-a strâns la piept.
„Pot să te duc într-un loc sigur și să încerc să-ți îngrijesc aripioara?” l-a întrebat Frankie pe papagalul Tiki. Acesta era încă puțin speriat, dar până la urmă a dat din cap că da.
Gorila nu a stat pe gânduri și l-a luat cu grijă pe Tiki la ea acasă, unde a așezat papagalul în cuibul ei din iarbă verde și tot felul de rămurici. Acolo, încet, cu mișcări atente ale degetelor, i-a bandajat aripa lui Tiki cu liane.
„Mulțumesc”, a zis Tiki și a adormit buștean de oboseală și epuizare. Gorila a avut grijă de papagal zi de zi, iar când s-a făcut complet sănătos, a zburat sus pe cer.
„Cine s-ar fi gândit că o gorilă așa de mare o să-mi salveze într-o zi nu doar aripa, ci și viața!”, a spus Tiki recunoscător, zburând vesel prin jur cu aripa lui sănătoasă.
Așa au ajuns Tiki, papagalul, și Frankie, gorila cea mare, să fie prieteni. Până și celelalte animăluțe din junglă au aflat de curajul lui și de salvare, și nimeni nu s-a mai temut de el. Doar a protejat papagalul și i-a îngrijit aripioara rănită. Așa că gorila cea mare, de care toți se temeau, a devenit o prietenă de nădejde, pe care animalele se pot baza mereu, și nimeni nu s-a mai speriat de ea.
