Dincolo de pădure se afla o moară mare. Roata morii se învârtea mereu, iar domnul morar și doamna morăriță, care locuiau acolo, produceau făină pentru tot satul. Lângă moară era un iaz. Suprafața sa strălucea de departe. Din când în când, apa se stropea și apărea o bulă, pentru că iazul era plin de crapi.
Înotau acolo fericiți. De iaz avea grijă pescarul Rareș. Era un îngrijitor bun. Se asigura că peștișorii din iazul său se simțeau bine. Stătea mereu pe salcia lui deasupra apei și mânca prăjituri pe care morărița i le lăsa la fereastră. Avea grijă ca totul în iazul lui să fie așa cum trebuie. Dar nu întotdeauna totul era atât de liniștit.
Cu mult timp în urmă, când pescarul Rareș stătea astfel pe salcia lui, au sărit la el broaștele și au strigat: „Rareș, vino repede să salvezi crapul! S-a prins într-o capcană! Dar nu este o capcană de pescari, este altceva! Așa ceva nu am mai văzut. Nu știm cum să-l eliberăm. Repede, te rog! Aleargă după noi!“
Rareș a sărit repede de pe salcia sa și a alergat la celălalt capăt al iazului după broaște. Când a ajuns acolo, nu și-a putut crede ochilor. Crapul se zbătea pe mal. Era încurcat într-o pungă și nu putea să se întoarcă în apă. Rareș a sosit chiar la timp. L-a eliberat rapid pe crap și l-a pus înapoi în apă. Apoi a luat capcana ciudată în mână, a început să o examineze și să se gândească ce face un astfel de obiect în iazul său.
Crabul a ieșit la suprafață și i-a spus pescarului Rareș: „Îți mulțumesc, îngrijitorule al apei, că m-ai ajutat. Încă puțin și m-aș fi sufocat pe mal fără apă. Capcana plutea lângă malul iazului și erau în ea niște resturi de mâncare. Mă tenta să gust ceva, așa că m-am uitat în ea. Înainte să apuc să mănânc ceva, m-am încurcat și am rămas pe mal fără apă.”
Rareș și-a luat rămas bun de la crab și a fost recunoscător broscuțelor că l-au chemat și împreună l-au salvat. Dar trebuia să afle de unde a apărut punga ciudată. Și cine și-a permis să-i polueze iazul?! Așa că s-a înțeles cu broscuțele să facă patrule. Se vor schimba între ele zi și noapte și vor urmări pe oricine se apropie de iaz. Vor verifica ce face acolo. Câteva zile nu s-a întâmplat nimic. Doar morărița venea să hrănească peștii și să se așeze seara pe malul iazului. Îi plăcea să privească suprafața lui strălucitoare.
Până într-o seară, când tocmai era de pază pescarul Rareș și două broaște, un străin s-a așezat lângă iaz. Pescarul îl cunoștea puțin, îl vedea uneori cum venea la moară pentru făină. Era murdar, ciufulit și mereu încruntat. S-a apropiat de iaz, a privit suprafața apei și apoi și-a scos gustarea înfășurată într-o pungă. De îndată ce a terminat de mâncat, s-a ridicat și a aruncat punga cu resturile de mâncare în iaz.
Pescarul Rareș s-a îngrozit. „Asta nu se poate! Acesta este iazul meu și acolo trăiesc prietenii mei, crapii. Gunoaiele trebuie să ajungă la coș, nu în iaz. Îi voi arăta eu!“ își spuse el. Domnul se pregătea să plece, când deodată în fața lui a sărit Rareș. A strigat la el și, cum l-a speriat în întuneric, domnul s-a clătinat și a căzut direct în iaz. Rareș doar a strigat: „Acum!“ Și în iaz a început să fie agitație. Peștișorii au început să se lovească de el și înotau în jurul lui atât de repede încât a început să se formeze un vârtej. Broscuțele săreau pe capul lui. Domnul doar dădea din mâini și striga după ajutor.
După un timp, el a dat semnalul ca broaștele și peștii să-l lase în pace. Domnul s-a târât până la mal și s-a întors către pescar: „Mulțumesc că le-ai spus să se oprească. Mi-a fost frică că mă voi îneca.” „Nu te-aș lăsa să te îneci. Ce aș câștiga din asta? Eu nu fac așa ceva. Doar am vrut să te sperii și să vezi cum este,” a răspuns vodnicul. „Ce să știu cum este?” a întrebat bărbatul. „Așa cum te-ai zbătut acum în apă și ți-a fost frică, la fel s-a zbătut și prietenul meu, crapul, recent pe mal. Era încurcat în gunoiul tău pe care l-ai aruncat în iaz. Aproape că a murit din cauza ta. Dacă vrei să vii la iaz, nu mai arunca niciodată nimic în apă. Promite-mi asta!” a răspuns sever pescarul Rareș. Bărbatul s-a rușinat și s-a înroșit. Nu și-a dat seama ce ar fi putut cauza cu neglijența sa.
De atunci, nu s-a mai întâmplat nimic asemănător. Bărbatul obișnuia să meargă regulat la iaz și întotdeauna își amintea ce nu trebuie făcut. Nu voia ca din cauza lui să se întâmple ceva rău peștișorilor sau oricui altcuiva. În schimb, obișnuia să aducă la iaz doar delicatese pentru crap și prăjituri pentru Rareș. Stăteau apoi împreună unul lângă altul pe salcie, povesteau. Poate chiar și astăzi privesc suprafața strălucitoare și magică a iazului.
