A fost odată ca niciodată, când în oceanul cel mare trăia o balenă singuratică pe nume Helga.Singură cutreiera oceanul mare și rece căutând un prieten. Pentru că era singură.
Înota prin ocean și cânta un cântecel, cu care să atragă o altă balenă, cu care să poată apoi să cutreiere oceanele și să cunoască mările și mai ales să-și petreacă restul vieții.
În ocean găsim nu doar colțișoare frumoase pline de alge minunate sau scoici colorate, ci și tot felul de vietăți marine, fie că sunt caracatițe cu opt brațe de toate culorile, peștișorii mici și jucăuși, crabi veseli care merg în mod amuzant în lateral, sau prădători precum rechinii. Însă în vastul ocean dăm și peste uriași mari, și anume balenele maiestuoase. Acestea sunt protejate.
Fiecare vietate marină este însă specială. Balena este protejată și specială nu doar prin mărimea ei, ci și prin faptul că la balene este obiceiul ca în ocean să cânte un cântecel, cu ajutorul căruia își caută un prieten. Și în ocean nu mai sunt chiar multe balene. Helga nu mai avea familie, dar își amintea de sfatul mamei sale, care suna așa: „Să nu te dai niciodată bătută și continuă să cânți!” De aceea Helga nu se dădea bătută și înota prin ocean cântând cu speranța că într-o zi cu siguranță va da peste cineva.
Înnotase deja aproape întregul ocean rece, înnotase chiar și peste stâncile periculoase până la apele neexplorate, dar nimeni nu-i auzise cântecul. Pe drum întâlnise diverse perechi sau familii de balene, care înotau vesele prin preajmă, dar acelea își găsiseră deja familia cu cântecele lor. Anii treceau, dar Helga era încă singură.
Helga cânta și cânta, dar nimeni nu o asculta și nimeni nu îi răspundea la cântecul ei. Când deodată, după mulți ani de singurătate, ceva apăru în fața ei. Ceva atât de mare ce încă nu mai văzuse. Oare era o balenă? Oare în sfârșit găsise pe cineva? Spera Helga și se apropie cu grijă de acel lucru mare. Dar atunci ceva o prinse! Și venea dinspre acel lucru mare și ciudat! Pe Helga o prinse o mare plasă de pescuit, care atârna de o corabie mare. Deci nu era nici o balenă. „Ajutor!” strigă trist Helga, încurcată în plasă, dar în împrejurimea largă nu vedea pe nimeni. Nu știa ce se întâmplă, striga după ajutor, cânta și se străduia să iasă din plasă. Dar nu reușea deloc. Când Helga a terminat de cântat ultima strofă, era gata să se predea, se lăsa încet să cadă în plasă, când deodată a auzit un fel de cântec. Nu era însă un cântec oarecare – era cântecul ei!
Helga s-a întors cum a putut mai bine și și-a spus că nu se va da bătută! Așa cum o învățase mama! Nu se poate da niciodată bătută! Helga și-a mișcat coada atât de tare, încât s-a eliberat din plasă și a înotat repede departe de plasa cea înfricoșătoare și de corabie. Și-a adunat energia și a înotat după cântec cât de repede a putut. Dintr-odată se uita la o balenă care îi cânta veselă cântecul ei înapoi!
„Ce cântec frumos! Mi-a plăcut atât de mult, încât a trebuit să-l cânt!” i-a spus o balenă ceva mai mare, care îi zâmbea. Helga nu credea ce vedea și a început să cânte și ea. Helga în sfârșit și-a găsit un prieten! Și visul ei s-a împlinit în sfârșit. Nu doar că a călătorit prin oceane și a descoperit frumusețile mărilor, dar și-a făcut și o familie de care avea atâta nevoie! Nimeni pe lumea asta n-ar trebui să fie singur. Spera că nici ea, nici nici o altă balenă nu vor mai da peste corabia aceia înfiorătoare cu plasele. Nu credea că va da peste un prieten tocmai când era gata să renunțe. De aceea știa că nu trebuie să renunțe niciodată, și îi învăța și pe micuții ei puișori de balene să nu renunțe niciodată și să cânte mereu!
