Când vine primăvara, pajiștile încep să strălucească în toate culorile. Iarba este atunci cea mai verde și printre ea apar flori frumos colorate. Unele stau drepte ca un catârg, altele se întorc după soare și altele sunt ușor aplecate și atârnă ca niște clopoței. Dacă te uiți foarte atent printr-e aceste flori, vei vedea cum între ele sare o mică zână.
Rochița ei reflectă mai multe culori de parcă ar fi făcută din curcubeu. Părul ei strălucește la soare ca niște bănuți de aur. Este Zâna Florica. Sare de la o floare la alta. La unele flori se apleacă să le miroasă, altora le ridică petalele căzute și altora le îndreaptă tulpina ca să nu se rupă. Zâna Florica se îngrijește cu sârguință de toate florile și în același timp le admiră frumusețea. Dar știe să facă și altceva. Poate să vindece cu ajutorul florilor. De multe ori a ajutat animăluțele aflate în dificultate. Și-a folosit puterea magică de vindecare și când l-a întâlnit iepurașul Blănos.
Asta s-a întâmplat într-o frumoasă după-amiază însorită de primăvară. Zâna Florica stătea pe o margaretă. Își legăna picioarele în aer și se bucura de frumusețea florilor din jurul ei. Când, deodată, a auzit un plâns ușor în iarba din apropiere. „Of, ce voi face. Of și vai.”
Zâna Florica s-a ridicat de pe margaretă și s-a uitat în jurul ei, de unde venea acel glas. După un timp, a văzut iepurașul ghemuit în iarba din apropiere. Zâna nu a ezitat nici o clipă și a alergat imediat spre el. Când a ajuns la el, i-a bătut cu degetul pe lăbuță și a spus: „Bună, iepurașule, ce s-a întâmplat? De ce plângi așa?” Iepurașul Blănos se uita surprins la lăbuțele sale, unde a văzut o zână mică frumușică. A clipit, pentru că a crezut că doar i se pare. Dar nu i se părea.
Și-a șters lacrima cu lăbuța și apoi a început să povestească: „Știi, sunt trist pentru că sunt diferit. Fiecare iepuraș are urechi frumoase și drepte, dar eu am una sus și una jos. Și în plus, mă dor mereu și nu aud bine. De aceea sunt trist și prefer să fiu singur.” Zânei Florica i-a fost milă de Blănos. A văzut că este un iepuraș bun și a vrut să-l ajute.
„Știi ce, iepurașule? Nu dispera. Totul se poate repara. Eu nu sunt o zână obișnuită. Sunt Zâna Florica și pentru că am grijă de floricelele de aici de pe pajiște și le ajut, ele îmi dau puteri magice când am nevoie. Rămâi aici. Voi încerca să te ajut,” a spus zâna și a sărit pe cea mai înaltă floricică. S-a învârtit în cerc, rochița a început să-i strălucească în toate direcțiile și culoarea de curcubeu a orbit împrejurimile. Părul îi flutura ca niște bănuți de aur și din flori a început să se ridice un vârtej curcubeu multicolor.
Zâna Florica a adunat în rochia ei toate culorile pe care i le-au dat floricelele. A sărit în fața iepurașului și i-a arătat să se aplece, ca să ajungă la urechile lui. Apoi i-a suflat ușor culorile strălucitoare ale curcubeului în ele. Iepurașul Blănos doar privea uimit ce se întâmplă. Prin urechile lui a trecut o căldură incredibilă și iepurașul s-a simțit ușurat. Urechile au încetat să-l mai doară. Nu-i venea să creadă. Sărea de bucurie în sus. „Îți mulțumesc mult, zână. Nici nu știi cât de mult m-ai ajutat. Urechile nu mă mai dor deloc,” se bucura iepurașul.
Apoi și-a atins urechile cu lăbuțele și a descoperit că încă mai are una sus și una jos. Totuși, a zâmbit și a spus: „Și nu-mi pasă deloc că le am diferite față de ceilalți iepurași. Nu putem fi cu toții la fel.” Zâna Florica a fost foarte bucuroasă că a putut să-l ajute pe iepuraș. Dar a fost și mai fericită că el aprecia faptul că urechile nu-l mai dor și știa că asta este mai important decât cum arată. Și avea dreptate. Nu putem fi cu toții la fel. Fiecare este special în felul său.
