Cu mult timp în urmă, un bărbat s-a hotărât să planteze un copac. A ales o pajiște frumoasă lângă oraș, a săpat o groapă acolo și a plantat un copăcel. Avea grijă de el și îl verifica în fiecare zi. Copacul creștea frumos și se întărea.
Bărbatul era bucuros de asta, așa că a plantat încă unul și apoi altul. După un timp, erau atât de mulți copaci acolo, încât a crescut o mică pădure. Animăluțele au început să se stabilească acolo: păsărele, veverițe, bursuci. Toți oamenii din oraș erau bucuroși că aveau aproape de oraș un asemenea frumos colț de natură și mergeau cu mare plăcere în pădure.
Dar, odată, animăluțele aproape că au pierdut pădurea.
Era devreme dimineața când veverița Estera a plecat să se plimbe prin pădure. Sărea din copac în copac, ici-colo mai mânca câte o alună, când deodată a dat peste un obiect înalt din tablă. A căzut la pământ și, complet zguduită, s-a uitat la el. Era un stâlp înalt, iar la capătul său se afla o placă de tablă, pe care erau desenate săgeți. Estera se uita mai departe și a observat că erau mai multe lucruri ciudate în pădure.
Nu știa ce sunt și de ce încurcă aici, în pădure. Așa că a chemat un bursuc în ajutor.
Bursucul a examinat din toate părțile și apoi și-a dat seama:
„Estera, acestea sunt semne! Le-au pus oamenii aici. Arată pe unde va trece drumul,” a explicat bursucul veveriței.
„Ce drum? Ce înseamnă asta? Aici, prin pădure? Un drum? Asta nu se poate. Asta chiar nu voi permite!” s-a îngrozit veverița Estera.
A convocat toate animăluțele din pădure și, împreună, au scos semnele din pământ și le-au ascuns. După-amiază, la locul unde erau semnele, au sosit muncitorii cu mașini mari. Se uitau în jur, dar pentru că nu vedeau nicăieri semne, nu știau de unde să înceapă să lucreze și să construiască noul drum. Așa că au plecat.
Veverița Estera era foarte bucuroasă. Era fericită că a salvat pădurea. Dar bucuria ei nu a durat mult. A doua zi dimineața, semnele erau din nou la locurile lor. Oamenii au pus altele noi. Dar veverița nu s-a lăsat descurajată și, cu ajutorul animalelor, le-a scos din nou pe toate și le-a ascuns. După-amiază, muncitorii iarăși nu știau de unde să înceapă lucrul. Așa a continuat câteva zile.După un timp, veverița s-a săturat și a vrut ca oamenii să înțeleagă că nu pot construi drumul acolo. Împreună cu animalele, s-au gândit cum să facă asta. Și, în cele din urmă, veverița Estera a avut o idee și a strigat:
„Am găsit! Vom picta propriile noastre semne. Vom picta pe ele animalele care trăiesc aici, în pădure. Întreaga familie de animale. Le vom pune în locul celor cu săgeți. Când oamenii vor vedea semnele cu animalele peste tot în pădure, trebuie să înțeleagă că locuim aici și că drumul nu poate trece pe aici.”
Așa că s-au apucat cu toții de treabă. Au făcut semne și au pictat pe ele animăluțe. Le-au așezat peste tot prin pădure, la fiecare pas. Când, după-amiază, au sosit muncitorii cu mașinile mari, nu și-au crezut ochilor. Nu era nicăieri niciun semn cu săgeată unde să construiască drumul. Dimpotrivă. Peste tot, unde se uitau, erau semne cu imagini de animăluțe. Muncitorii au trecut prin pădure și le-au privit pe toate.
Apoi, unul dintre ei a spus:
„Aici nu putem construi. Pădurea este căminul pentru toate animăluțele care sunt desenate aici. Au vrut să ne arate asta cumva. Cu siguranță ne-au ascuns semnele noastre cu săgeți. Nu putem distruge căminul lor. Nici măcar această bucată de natură. Ne strângem lucrurile și plecăm.”
Veverița Estera a observat totul de la distanță. Când oamenii plecau deja, un muncitor s-a întors în ultima clipă către pădure și a văzut o mică veveriță cum se bucură. A zâmbit și i-a făcut cu mâna. Veverița s-a speriat la început că acel om o vede. Apoi i-a făcut și ea cu mâna și a fost și mai fericită, pentru că și printre oameni se găsesc unii care iubesc animalele și natura. Și le înțeleg.
