Trebuie să ne ajutăm

Când plouă, este apă peste tot. Iazurile se ridică, râurile se măresc și pe trotuare se formează pârâiașe. Odată s-a întâmplat că și râul din satul nostru s-a ridicat atât de mult încât era pe punctul de a se revărsa. Totul a fost salvat atunci de castori și prietenii lor, păsărelele. Și asta doar pentru că s-au ajutat reciproc. Cum a fost atunci?

Ploua deja de câteva zile și pe cer se arătau doar nori gri și întunecați. Toți erau ascunși în casele lor și animăluțele în pădure în vizuinile lor. Râul care trecea prin satul nostru se mărea și se mărea. Marginile sale se lățeau și apa creștea. În jurul râului se plimbau castorii. Se uitau la apă și tot se gândeau cum să prevină revărsarea râului. Trebuiau să gândească repede, pentru că apa era din ce în ce mai mare. Dar apoi unul dintre castori a avut o idee.

Poveste de seară - Trebuie să ne ajutăm
Trebuie să ne ajutăm

„Am o idee!” a strigat. „Dacă blocăm râul pe partea corectă, se va revărsa doar pe cealaltă parte și toată apa va curge în mare. Astfel, apa va scădea și satul va fi salvat. Repede. Să mergem să construim un baraj!” 

Castorii s-au apucat de treabă. Cât de repede puteau, aduceau bușteni, îi rodeau în formele potrivite și îi așezau unul peste altul. Munca le mergea de minune. În scurt timp, barajul a fost construit. Apa s-a oprit de el, dar continua să crească. Un baraj mai înalt nu mai puteau construi castorii. Nu se putea. Și astfel priveau neputincioși cum apa continua să crească.

„Avem nevoie să se oprească ploaia, altfel apa va trece peste baraj!“ strigau castorii unul la altul. Părea fără speranță. Castorii alergau în jur și încercau să mai așeze ultimii bușteni. Dar ploua în continuare și apa creștea.

Exista riscul ca satul să fie inundat, când deodată unuia dintre castori i-a venit o idee: „Avem nevoie de vânt, să împrăștie norii, să se risipească peste tot pe cer. Atunci va înceta să ploaie. Și avem nevoie de asta acum. Nu avem timp. Vom chema păsărelele, să convingă vântul să înceapă să sufle. Vântul nu ne aude de aici de pe pământ din cauza ploii, dar păsărelele pot zbura sus la cer după el.“

Și astfel au început castorii să strige: „Păsărelelor, vă rugăm să veniți să ne ajutați. Zburați până la cer și spuneți celui mai mare vânt să sufle. Avem nevoie să alungăm norii, ca să se oprească ploaia. Altfel, apa se va revărsa peste baraj și va inunda satul. Vă rugăm, ajutați-ne!”

„Bine, bine, vom încerca,” au răspuns păsărelele. Au zburat cât de sus au putut și au început să strige la vânt. Strigau din toate puterile, ca să le audă vântul, și zburau pe tot cerul. Era greu pentru ele, pentru că ploaia le uda penele. Dar nu s-au dat bătute. 

În cele din urmă, vântul i-a auzit. Și când a văzut cum castorii încercau să construiască un baraj și cum păsărelele încercau să zboare în ploaie și să-l cheme, a început să sufle. A suflat atât de tare, încât norii s-au rupt și ploaia s-a oprit. După un timp, cerul albastru a început să se arate ici și colo, iar apa din râu s-a liniștit. S-a oprit la marginea barajului. Treptat, a început să curgă pe o parte și apoi în mare.

Satul a fost salvat. Castorii și păsărelele au fost foarte bucuroși că au reușit și că vântul i-a ajutat. De asemenea, au realizat că dacă ar fi încercat să salveze satul singuri, nu ar fi reușit. Este bine să ne ajutăm unii pe alții.

4.8/5 - (23 votes)
Măriuca P.
Măriuca P.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *