Când întreaga pădure este cufundată în întuneric și pe cer apar luna și stelele, vine noaptea. Toate animalele din pădure se retrag în vizuinile și adăposturile lor, pregătindu-se de somn. Trebuie să-și recapete forțele pentru ziua următoare. Totuși, există și animale care își încep ziua odată cu lăsarea nopții. Ziua dorm, iar când amurgul se apropie, se trezesc, își deschid ochii mici și își încep viața de noapte.
Liliecii trăiesc în peșteri, dorm atârnați cu capul în jos și zboară cu o dexteritate uimitoare. Stau mereu grupați, aproape unul de celălalt. Când întunericul se lasă, acesta este semnalul lor de trezire. Pornesc în zbor către pădure. Deși se mișcă rapid și doar noaptea, nu se lovesc de nimic și nu se tem.
Într-o peșteră trăia un grup de lilieci care, seară de seară, zburau prin pădure, bucurându-se de aerul proaspăt al nopții. Dar unul dintre ei, un liliac mic, rămânea mereu în peșteră. Îi era teamă. Îi era frică să nu se lovească, să nu se piardă în întuneric sau să nu găsească drumul înapoi. Așa că prefera să stea singur în adăpost.
Un prieten bun îl trezea de fiecare dată și îi spunea:
– Prietene, trezește-te! A venit seara. În curând plecăm. Hai cu noi, nu te teme! Voi fi acolo cu tine. Nu trebuie să-ți fie frică. Emitem sunete speciale, pe care doar noi le auzim, și acestea ne ajută să ne orientăm fără să ne lovim.
Dar liliacul mic răspundea mereu:
– Dar eu nu le aud. Nu știu să fac asta și mi-e frică. Mai bine rămân aici.
Se ghemuia într-un colț al peșterii, trist și singur.
Într-o seară însă, ceva neașteptat l-a scos afară. După ce grupul a plecat în pădure, micul liliac a auzit un sunet ciudat. A ascultat atent, dar nu l-a recunoscut. Cu toate acestea, o voce interioară îi șoptea că acel sunet era important și că trebuia să afle ce se întâmplă. S-a apropiat de marginea peșterii, ciulind urechile. Sunetul a apărut din nou, iar intuiția îi spunea să-l urmeze.
Adunându-și tot curajul, a zburat către sursa sunetului. Aceasta l-a condus la un copac mare, unde era prinsă o plasă uriașă. În plasă erau captivi toți prietenii lui. La marginea plasei, prietenul său cel mai bun îi striga:
– Știam că vei veni! Am avut încredere în tine. Ți-am spus că sunetele noastre te vor ghida unde trebuie. Acum, repede! Ajută-ne să ieșim de aici. Ne-am prins toți în capcană!
Micul liliac a zburat în jurul plasei, căutând o soluție. Deodată, i-a venit o idee. Știa că veverițele au dinți foarte ascuțiți, așa că a zburat până la ele și le-a cerut ajutorul. Fără să ezite, veverițele au venit și au început să roadă plasa. În câteva minute, liliecii erau liberi. Le-au mulțumit din suflet veverițelor pentru ajutor.
Grupul de lilieci era extrem de mândru de micul lor prieten. Curajul său salvase pe toată lumea. De atunci, liliacul cel mic a început să plece noaptea în zbor alături de ceilalți. Nu mai rămânea singur în peșteră. Își învinsese frica și învățase să aibă încredere în instinctele sale.
E preferata mea ca mamica, dar si baietelului meu i-a placut mult.