V-ați săturat de prințese și mari eroi? În aceste povești, personajele principale sunt copiii. Poate că tocmai în basmul despre copii, copilul dumneavoastră se va recunoaște sau va învăța o lecție. Și dacă vă lipsește un basm despre copilul dumneavoastră, încercați să ne scrieți. Știm să povestim și basme la cerere despre copilul dumneavoastră.
Filip era un băiețel mic și neastâmpărat. Mergea în clasa întâi și școala nu-l interesa deloc. Nu voia să învețe. Nu-i plăcea limba română, pentru că nu-i plăcea să citească. Nu-i plăcea matematica, pentru că nu-i plăcea să calculeze. Activitățile artistice sau practice erau o tortură pentru el.
Continuați să citiți →
Departe deasupra cerului, aproape în spațiu, se află o casă frumoasă. Este construită pe o planetă. Dar nu este doar o casă obișnuită. Arată ca și cum ar fi făcută din aburi. Se mișcă mereu ușor. Este o fabrică magică.
Continuați să citiți →
În orașul Bântuici era o zi frumoasă. Primăvara deja bătea la ușă și florile înfloreau. Apăruseră deja ghioceii cu flori albe și brândușele și se treziseră muștele. Aceasta este o veste bună pentru toate fantomele cu dinți, deoarece din ele se poate pregăti un desert de muște uimitor și foarte bun.
Continuați să citiți →
Întregul oraș era deja adormit, doar într-o fereastră mai pâlpâia o lumină mică. Era o cameră în mansardă. Sub plapumă era ascuns un băiețel pe nume Cazimir. Își lumina cartea cu o lanternă și citea. Ar fi trebuit să doarmă de mult. Îi plăceau cărțile și îi plăcea atât de mult să citească, încât nu se putea desprinde de ele.
Continuați să citiți →
Pe o pajiște întinsă, plină de flori parfumate, stăteau întinși doi copii Clara și Oliver. Clara avea ochii verzi ca de pisică și părul blond ca grâul copt. Oliver, cel mai bun prieten al ei, purta părul ciufulit și avea ochi mari, plini de curiozitate. Făceau totul împreună și nu-și aminteau o zi în care să fi fost unul fără celălalt.
Continuați să citiți →
Într-o țară îndepărtată și izolată de lume, se afla o căsuță veche din lemn, cu acoperiș roșu decolorat și ferestre care scârțâiau la fiecare adiere de vânt. Acolo locuiau bunica, bunicul și nepotul lor, Cristian, un băiețel isteț și plin de imaginație.
Continuați să citiți →
Tonda locuia lângă pădure. Avea părul creț și castaniu, ondulat în toate direcțiile. Mâinile îi erau mereu murdare, hainele rupte și rareori îl vedeai zâmbind. Era un băiat morocănos, care nu părea să fie fericit vreodată. Oriunde mergea, strica sau murdărea ceva.
Continuați să citiți →
Lângă marginea unei păduri dese, într-o căsuță frumoasă de lemn, locuia un băiat pe nume Toda. Era un ștrengar de seamă! Nu putea sta locului nici măcar o clipă. Degetele îi furnicau mereu, parcă ar fi vrut să fugă în toate direcțiile. Dacă îl puneai să stea liniștit, picioarele începeau să se legene, ochii îi rătăceau prin cameră și mintea i se umplea de gânduri despre ce năzbâtii să mai facă.
Continuați să citiți →
În păduri trăiesc animale, cresc copaci falnici și ciupercile pitice își fac loc printre frunze. Acolo poți găsi afine și căpșune dulci. Dar cunosc o pădure unde nu locuiau doar vietăți nevinovate. Toți oamenii se temeau să treacă pe acolo, spunând că pădurea era fermecată și primejdioasă.
Continuați să citiți →
Cu mult timp în urmă, la marginea orașului nostru, se afla o clădire mare, gri, cu multe ferestre și trei etaje. La prima vedere, părea tristă, dar era un loc plin de speranță – un spital pentru copii. Aici veneau copiii bolnavi, unii pentru tratamente scurte, alții pentru perioade mai lungi. Printre acești copii se afla și Sara, o fetiță cu părul negru, drept, cu un zâmbet cald, dar cu o inimă bolnavă.
Continuați să citiți →
În oraș nu vezi multe animale. Mai degrabă întâlnești mașini, motociclete, trotinete, mulți oameni și copii care se joacă. Totuși, uneori, câte un animal sălbatic se stabilește și aici. De exemplu, în copaci, se pot vedea cuiburi de păsărele. Își aleg un copac înalt cu ramuri răsfirate și, cu răbdare, adună crenguțe și frunze pentru a-și construi un cuib solid. Un astfel de copac, unde locuiau câteva păsărele, se afla chiar în fața casei Editei.
Continuați să citiți →
Într-un sat mic și pitoresc trăia un băiețel pe nume Ionel. Purta mereu aceeași șapcă pe cap, avea genunchii juliți și mâinile murdare de joacă. Pe măsură ce creștea, învăța câte un meșteșug nou. Știa să coasă pantofi, să repare acoperișuri, să planteze copaci, să conducă un tractor sau să călărească un cal. Părea că nu există nimic ce nu ar putea face.
Continuați să citiți →
Era vacanță, soarele strălucea afară și băiețelul Matei nu știa cu ce să se mai joace. Astăzi s-a jucat deja cu toate – cu mașini, cu lego, a mers pe trotineta, a sărit șotronul, s-a legănat pe leagăn, a alunecat pe tobogan și de fapt nici nu și-a mai amintit de toate. Ar vrea foarte mult să joace un joc de memorie cu mama lui, dar ea pregătește prânzul. După aceea, va juca cu Matei. Abia aștepta. Dar ce va face până atunci?
Continuați să citiți →
Orașul Bântuici era încă acoperit de un strat de zăpadă, care se topea încet, pe măsură ce primăvara își întindea încet mâinile și alunga iarna rece dincolo de dealuri. În acea dimineață, zăpada arăta însă diferit. Când fantomele cu dinți ascuțiți s-au trezit dimineața, în loc de plapuma albă, au văzut zăpadă portocalie și murdară. Și pentru că fantomele sunt obișnuite să sperie oamenii și nu pe ele însele, s-au speriat foarte tare.
Continuați să citiți →
Iarna s-a terminat. Peste tot a început să răsară iarba verde, pe pajiști înfloreau flori. Soarele încălzea din ce în ce mai mult. La grădiniță, lângă fereastră, stătea Tereza, o fetiță cu părul blond, obrajii roz și ochii albaștri ca izvoarele. Cu zâmbetul ei drăguț, îi înveselea întotdeauna pe toți copiii din grădiniță. În ultima vreme însă, nu mai zâmbea prea des și astăzi deloc. Privea tristă pe fereastră, își sprijinea capul în mâini și avea ochii complet sticloși, de parcă ar fi vrut să plângă.
Continuați să citiți →