A fost odată un iepuraș mic pe nume Aida. Avea o blănuță cenușie și îi plăcea mereu să sară prin pajiste sau în parcul din apropiere cu prietenii lui iepurași. Însă încerca mereu să evite oamenii – de aceștia iepurașul mic se temea foarte tare.
Era Paștele și parcul din oraș era plin de copii, care căutau prin parc ouă de ciocolată ascunse și alte bunătăți. Era o întrecere pentru copii – cine adună cele mai multe ouă de ciocolată sau iepurași în coșulețul său, câștigă. În ziua aceea, s-a îndreptat spre parc și micul iepuraș Aida. Nu bănuia însă că vor fi atât de mulți oameni acolo. Simțea cum înfloresc frumos floricelele, așa că s-a dus să se uite la ele.
Pe când sălta așa prin iarbă, dintr-o dată au alergat în fața lui o grămadă de copii veseli. Micul iepuraș Aida s-a speriat și s-a ascuns repede în tufiș. În parc erau mai mulți oameni decât de obicei. Vai, cum să se întoarcă acasă, pe pajiște? Când stătea așa speriat, ascuns în tufiș, a observat ceva amuzant. Era acolo un iepuraș, dar mai mic decât el, avea pe el o hârtie mov drăguță și nu vorbea. Părea ca o jucărie.
„Bună! Și tu te ascunzi aici?” l-a întrebat Aida, dar celălalt iepuraș nu a răspuns. Aida nu înțelegea – probabil că nu era un iepuraș adevărat ca el.
Deodată tufișul s-a mișcat și în fața lor stătea o fetițe mică. Îi descoperise ascunzătoarea! Pe cap avea cozi împletite, în mână un coșuleț și pe față o expresie veselă.
„Bună, cum ai ajuns aici?” îl întrebă fetița pe iepurașul Aida. Acesta se cutremura tot de frică, până când blănița lui cenușie se zburli. Fetița și-a pus micul iepuraș ciocolatiu violet în coșuleț și se uită la Aida iepurașul speriat.
„Te ajut eu, hai!” spuse ea și îi întinse mâna. Micul iepuraș Aida se temea – oare îi va face fetița ceva rău? Dar își făcu curaj și îi întinse lăbuța. Din ochii ei răzbătea bunătatea și ceva îi spunea că poate să aibă încredere în ea – chiar dacă se temea atât de mult de oameni.
Fetița a pus pe iepurașul Aida în coșuleț și l-a acoperit cu o basma, ca să nu-l vadă ceilalți copii. A fugit spre capătul parcului și a pus coșulețul pe jos. Voia să-l ajute – printr-e atâția copii cu siguranță nu ar fi ajuns singur acasă.
„Acum ești în siguranță, poți să sari către casă!” a strigat fetița către iepuraș. Acesta a sărit cu grijă din coșuleț, în care erau diferite ouă de ciocolată amuzante și iepurași. S-a uitat zâmbind la fetiță și ca mulțumire a smuls o floricea care creștea în iarbă, și-a plecat urechile și i-a oferit-o fetiței.
Ea a zâmbit și a răspuns: „Oh, mulțumesc!” a mângâiat iepurașul pe urechi și a plecat mai departe să caute ouă de Paști.
Iepurașul s-a întors înapoi acasă pe pajistea lui. Deși nu înțelegea de ce îl ajutase fetița, îi era recunoscător. Și așa micul iepuraș a reușit să aibă încredere și într-un om, chiar dacă se temuse întotdeauna atât de mult de oameni. Și apoi le-a povestit prietenilor săi iepurași despre aventura lui cu iepurașul nostim din hârtia violet și cu fetița care l-a ajutat.
