În vremuri de demult, când basmele nu erau povești inventate, ci realitate, trăia în regatul său un prinț tânăr și frumos. Toți rămâneau fără suflare la vederea frumuseții și bogăției sale, iar prințul devenise atât de arogant încât uitase să se poarte cu respect față de oameni. Era interesat doar de lux și se înconjura doar de lucruri materiale, considerând relațiile între oameni ca fiind neimportante.
Era convins că niciun om nu i se poate compara, așa că de ce să se preocupe de ei. Totuși, într-o zi, în mândria sa, a jignit persoana nepotrivită – o vrăjitoare puternică. Aceasta nu a lăsat lucrurile așa și l-a blestemat pe prinț. L-a lipsit de frumoasa sa înfățișare și a aruncat asupra lui un blestem, care l-a transformat într-o creatură urâtă, respingătoare pentru oameni, stârnind groază și dispreț. Fața și corpul îi erau acoperite de blană și pene, iar în loc de nas i-a crescut un cioc uriaș. Doar mâinile omenești i-au rămas.
„Dacă vreo femeie se va îndrăgosti de tine chiar și în această formă, blestemul va fi rupt,“ i-a spus vrăjitoarea și a dispărut.
Toți oamenii din castel au fugit de groază, iar monstrul a rămas acolo singur. Au trecut mulți ani, castelul a ajuns o ruină și din fostul lux nu a mai rămas nici urmă. Până când, de fapt, toți au uitat cât de frumos era acolo odinioară și ce prinț frumos trăia acolo. Singurul lucru frumos erau trandafirii din grădină, pe care prințul blestemat îi cultiva ca singura sa bucurie.
Într-o zi, un negustor se întorcea din călătoriile sale pe lângă castel. A zărit trandafiri minunați și s-a gândit că trebuie să-i ducă fiicelor sale. Avea trei fiice, așa că a cules trei trandafiri. Atunci, deodată, a apărut în fața lui o creatură înfricoșătoare și a început să strige la el: „Cum ai îndrăznit să-mi rupi trandafirii! Singura mea bucurie din lume! Pentru asta te voi pedepsi,” strigă monstrul.
Negustorul a început să plângă: „Te rog, iartă-mă. Sunt pentru fiicele mele. Nu știam că locuiește cineva aici, altfel nu mi-aș fi permis.”
„Pentru fiicele tale, spui? „Dacă îmi trimiți una dintre fiicele tale să trăiască aici cu mine, te voi cruța,” spuse monstrul. „Dar dacă nu vine niciuna, te voi găsi și pedeapsa nu te va ocoli.”
Negustorul a jurat că va trimite una dintre fiicele sale la monstru și monstrul l-a lăsat să plece. Acasă le-a explicat totul fiicelor sale. Fiica cea mai mare și cea mijlocie au refuzat categoric. Dar celei mai tinere i-a fost milă de tatăl ei. Era drăguță, bună și atât de frumoasă de la naștere, încât au numit-o Frumoasa.
„Nu plânge, tăticule, voi pleca să trăiesc la castel cu monstrul.” Nu pot să văd cum te chinui. Cu siguranță nu va fi atât de rău,“ spuse Frumoasa. Tatăl ei era nefericit că își va pierde fiica, dar îi era prea frică că monstrul s-ar răzbuna dacă nu i-ar trimite nicio fiică.
Frumoasa s-a îndreptat astfel spre castel. A văzut că aici fusese cândva foarte frumos, dar acum totul era acoperit de praf, pânze de păianjen și cioburi.
„Unde sunteți toți?“ striga ea, după ce trecuse prin mai multe săli fără să întâlnească pe nimeni.
Apoi a auzit în spatele ei o voce masculină frumoasă: „Aici sunt. Mă numesc prințul Erik. Tatăl tău te-a dat la schimb pentru viața lui și dacă vrei să-l salvezi, trebuie să rămâi aici cu mine. Nu ai voie să mă vezi niciodată, mereu trebuie să fii cu spatele la mine.”
Și așa a fost cu adevărat. Frumoasa și prințul Erik petreceau timpul împreună, discutau, mâncau împreună, dar Frumoasa trebuia întotdeauna să fie cu spatele la el. Singurul lucru pe care l-a văzut vreodată la el au fost mâinile lui minunate și delicate, când se apleca din spate și o mângâia. Insista să i se arate, dar prințul nu a fost niciodată de acord. S-a îndrăgostit de Frumoasa și îi era prea frică că ar fugi dacă l-ar vedea în această formă.
În momentele libere, Frumoasa încerca să înfrumusețeze castelul. Făcea curățenie și curăța treptat fiecare cameră. S-ar putea spune că era fericită, doar dacă nu i-ar fi fost atât de dor de tatăl ei. Îi era dor de el în fiecare zi din ce în ce mai mult. Într-o zi, când lustruia oglinda, a intrat în cameră prințul Erik. A întrebat-o ce dorință i-ar putea îndeplini astăzi. Frumoasa a spus sincer că și-ar dori să fie cu tatăl ei. Era întoarsă cu spatele la prinț ca de obicei, dar când s-a îndepărtat de oglindă, a văzut în ea o față înfricoșătoare. A țipat și a leșinat. Când s-a trezit, prințul ascuns în umbră i-a mărturisit că el era cel pe care l-a văzut în oglindă.
Frumoasa nu a putut spune nimic pentru un moment. Apoi l-a rugat din nou pe prinț dacă ar putea să-și viziteze tatăl. Prințul a fost de acord în cele din urmă, dar Frumoasa a trebuit să-i promită că se va întoarce.
Acasă a fost o reuniune fericită cu tatăl și surorile ei. Frumoasa a petrecut câteva zile cu ei, dar apoi a decis să se întoarcă. La urma urmei, i-a promis prințului. Totuși, tatăl nu a vrut să audă de asta. Când fiica era plecată, se chinuia și se învinovățea foarte mult că a trimis-o la monstru.
Frumoasa a rămas așadar cu familia, dar spre propria ei surpriză, îi era dor de prințul Erik. Zi de zi creștea dorința ei de a fi din nou cu prințul. Nici ea nu știa de ce, dar ceva o atrăgea spre el. În cele din urmă și-a spus: „Și ce dacă arată înfricoșător? Cu mine a fost întotdeauna atât de amabil și m-am simțit cu el bine ca cu nimeni altcineva.” Apoi s-a hotărât să se întoarcă și a alergat înapoi la castel.
Când a ajuns, nu a putut să-l găsească pe prinț nicăieri. Abia în grădină, lângă un tufiș de trandafiri, i-a văzut trupul. În timp ce era plecată, prințul era atât de îndurerat încât slăbea, până când nu mai avea puterea să trăiască. Frumoasei i se părea că este mort. În acel moment, și-a dat seama că, în ciuda înfățișării sale înfricoșătoare, îl iubește și vrea să fie cu el. A început să plângă și a început să-l sărute pe fața sa de animal. Dragostea ei a rupt în acel moment blestemul cel rău. Prințul nu numai că s-a trezit, dar s-a transformat înapoi în om.
Deși părea atât de mult timp disperat și nimeni nu ar fi spus că această poveste poate avea un final fericit, în cele din urmă s-a întâmplat un miracol. Prințul și Frumoasa de atunci au putut trăi împreună în formă umană, se iubeau și erau fericiți.
