Ionuț și merele

Era o dimineață însorită de toamnă și prin aer se simțea o adiere plăcută și răcoroasă. Ziua de astăzi a fost însă specială. Ionuț mergea la bunicul și la bunica. Nu a fost însă un weekend ca oricare altul. Ionuț s-a dus cu bunicii să culeagă mere, din care mai târziu va face cozonac cu bunicuța. Se bucura foarte mult cu acest prilej, pentru că așa îi ajuta pe bunic și pe bunicuță în fiecare an.

„Să mergem!” a strigat tata cu coșulețele pregătite lângă mașină. Ionuț a alergat jos pe scări și s-a urcat în mașină plin de bucurie. Tatăl cu Ionuț au ajuns la bunici, care aveau în spatele casei o mică livadă de meri. Fiecare copac era plin de mere strălucitoare roșii, galbene sau verzi, care așteptau nerăbdătoare să fie culese. De îndată ce au ajuns, Ionuț a sărit din mașină și își ținea strâns coșulețul împletit. S-a întâlnit cu bunica și bunicul, au băut un ceai cald să se încălzească și s-au apucat de cules.

„Să vedem cine reușește să strângă cele mai multe mere!” a provocat bunicul pe nepoțel cu un ochi. Bunica pregătea între timp înăuntru o ciorbiță bună. „Eu o să câștig!” a strigat Ionuț vesel și s-a cățărat pe scara, pe care tata o ținea. Ionuț culegea merele și tata le arunca în coșulețe. Ziua trecea și familia aduna cât de repede putea. „Câștig!” strigă bunicul vesel și arătă spre coșulețele lui aproape pline. Ionuț chicoti și fugi la următorul copac. Trebuie neapărat să câștige cu tata. Acolo găsi Ionuț un ciorchine de mere strânse laolaltă. Le aduna unul după altul, coșulețul lui devenind mai greu cu fiecare pas. Uf, măcar că e aici tata să îl ajute. Alerga în jurul copacilor, tata după el cu scara, căutând merele cele mai mari și mai lucioase. Când deodată Ionuț a zărit cel mai mare măr, pe care l-a văzut vreodată, sus în crengile mărului bătrân. Mai jos erau și alte mere, dar el trebuia să aibă tocmai pe acela. Afară începea să se întunece și bunicul era tot pe locul 1. Mărul avea o culoare roșie-închis frumoasă. Chiar era cu totul diferit de celelalte. „Tata, uită-te!” a arătat el. „Este cel mai mare măr din lume!” Ionuț a coborât de pe scară și l-a lăsat pe tata să se uite și el. „E destul de sus, dar cred că ne vom descurca.” Doar că tata cu fiul lui nu puteau să ajungă la el. „Deși suntem în competiție cu bunicul, ne-ar prinde bine ajutorul lui,” a spus Ionuț gândindu-se și a alergat să-l cheme pe bunic. Și bunicul s-a alăturat lor. A ținut scara, tata s-a urcat pe ea și l-a ridicat pe Ionuț în brațe, să ajungă la cel mai mare măr din grădină. Ionuț a atins cu degetele coaja mărului și cu o mică răsucire l-a smuls! A ridicat mărul ca pe o comoară, fața îi strălucea de mândrie. Deși n-a strâns cele mai multe mere și bunicul a câștigat, fără ajutorul lui n-ar fi obținut cel mai frumos măr.

„Ai câștigat. Știai că ne întrecem și totuși m-ai ajutat când te-am rugat. Și eu chiar nu am un măr atât de frumos,” spuse zâmbind bunicul, când toți stăteau sub măr să se odihnească și să admire merele colorate din coșulețe. Bunica le-a adus ceaiul și s-au dus înăuntru. 

„Ei bine, acum poți să te bucuri de cel mai frumos măr,” spuse tata și îi dădu băiatului mărul. Ionuț se pregătea deja să muște din merișor, dar s-a răzgândit. Fără ajutorul lor nu l-ar fi avut. Cu ajutorul bunicii a tăiat mărul în felii, ca să îl împartă cu toți. „Fără voi nu l-aș fi avut,” a zâmbit băiatul. Și așa au savurat cu toții merișorul delicios și au înțeles că familia e cel mai important lucru de sub soare.