Cu mult timp în urmă trăia un cioban modest, care avea șapte oi. În fiecare zi le ducea la păscut pe un munte înalt. Într-o zi, ca de obicei, a scos oile la pășune. S-a sprijinit de bastonul său, s-a uitat în jur și a început să viseze ce minunat ar fi dacă viața nu ar fi atât de scumpă.
Se gândea cum ar putea să le ofere copiilor săi suficientă mâncare și o viață mai bună. Deodată, în fața lui a apărut un omuleț cu o căciulă roșie și o barbă lungă și albă.

„Vino cu mine,” i-a spus omulețul. „Nu vei regreta.”
Ciobanul nu a ezitat și a pornit după el. Omulețul ținea în mână o rădăcină ciudată. Au ajuns la o stâncă și omulețul a lovit piatra de trei ori cu rădăcina. Cu un tunet puternic, stânca s-a despicat și a apărut o peșteră întunecată și adâncă. Ciobanul a rămas înmărmurit și a dat din cap neîncrezător. Omulețul a intrat înăuntru și ciobanul l-a urmat cu grijă.
În interiorul peșterii ardea un foc și în jurul lui lucrau pitici cu fețele murdare. Făureau din aur diverse obiecte: coroane strălucitoare, lanțuri grele, cupe ornate și inele cu pietre prețioase. Ciobanul era uluit când vedea atâta bogăție într-un singur loc. Aurul strălucea pretutindeni în jur.
„Ia cât poți duce,“ i-a spus omulețul, a pus rădăcina pe pământ și a dispărut fără urmă.
Ciobanul nu a ezitat și și-a umplut buzunarele cu aur până la refuz. Apoi s-a grăbit să iasă afară din peșteră. De îndată ce a pășit pe pajiște, stânca s-a închis în urma lui cu un zgomot de tunet. Pe drumul spre casă, aurul din buzunare îi zăngănea vesel.
Datorită aurului, ciobanul a cumpărat multă mâncare, și-a îmbrăcat copiii în haine și încălțăminte noi și i-au mai rămas destui bani. Când vestea despre bogăția sa s-a răspândit prin sat, mulți au încercat să găsească intrarea în peșteră. Dar muntele a rămas închis și până astăzi nimeni nu a reușit să-l deschidă din nou.