Era ziua dinaintea vacanței de toamnă. Orașul era împodobit cu dovleci sculptați și frunze căzute, iar clasele din școli purtau și ele straiele toamnei. Ferestrele erau decorate cu frunze colorate, clasele cu omuleți din castane, dovleci pictați și chiar câteva schelete haioase. În acea zi, la școală urma spectacolul de toamnă.
Fiecare clasă din ciclul primar pregătise o scurtă reprezentație: cântec, teatru, dans sau recitare. Clasa a III-a B pregătise ceva deosebit: un dans de Halloween. Fetițele erau îmbrăcate ca niște dovlecei portocalii, iar băieții – în schelete. Micuța Victoria însă era neliniștită.
Era foarte timidă și se temea mereu să apară în fața oamenilor; chiar și atunci când răspundea în clasă avea emoții mari. Știa că astăzi la spectacol avea să vină doar mama, fiindcă tata era la serviciu. Trebuia să-și adune curajul și să reușească.
Sala de sport s-a umplut treptat de părinți și de învățători. Încăperea era împodobită în culori de toamnă și spectacolul a început. Clasele urcau pe rând pe scenă, cântau, dansau sau recitau poezii. A venit și rândul clasei Victoriei, a III-a B.
„Hai, colegii te așteaptă deja!” a strigat doamna învățătoare vesel, căutând-o pe micuța Victoria, care se ascundea în vestiar. Purta un costum portocaliu, rotund, ca un dovleac, și pe părul blond o bentiță cu un dovlecel mic.
„Dar mi-e frică… și dacă greșesc ceva?” suspină fetița, ștergându-și lacrimile.
„E normal să greșești. Dar tu ai repetat mult și ți-a ieșit foarte bine. Am încredere în tine, ești pricepută,” o încurajă doamna învățătoare, ajutând-o să se ridice.
Așa se făcu că Victoria, timidă, se prinse de mâna învățătoarei și ieși pe scenă, unde colegii o așteptau deja.
„Nu-ți fie frică, o să reușim!” îi șopti colega ei cea mai bună, Lia, îmbrăcată și ea în dovlecel.
Copiii au început dansul: mai întâi băieții-schelete, apoi fetițele-dovlecei, totul pe o muzică vesel-înfricoșătoare. Victoria se ascundea în spate, dansând mai timid, ca să nu fie prea vizibilă dacă greșea.
Dar deodată, fetițele din față au alunecat și au căzut, iar toată atenția s-a îndreptat spre Victoria. Inima i-a sărit din piept de emoție. Atunci a zărit în public nu doar pe mama, ci și pe tatăl și pe bunicii ei, veniți pe neașteptate. Prezența lor i-a dat curaj.
A respirat adânc, și-a luat inima în dinți și a început să danseze frumos și sigur. Publicul o urmărea cu atenție, iar colegele s-au ridicat încet și s-au alăturat dansului.
La final, clasa a III-a B a primit aplauze uriașe. Și nu numai atât: au câștigat trofeul pentru „cel mai bun dans”.
„Ți-am spus că o să reușești,” i-a zis doamna învățătoare la sfârșitul spectacolului.
Fetița a zâmbit timid. „Mulțumesc că ați avut încredere în mine,” a spus ea și și-a îmbrățișat învățătoarea, apoi a alergat la părinți și bunici.
„Ai fost minunată!” i-au spus toți și au îmbrățișat-o.
„Și nici nu mi-a fost rușine… poate doar un pic, un pic!” a râs Victoria, iar apoi au plecat împreună să bea ciocolată caldă.
În acea zi, fetița și-a dat seama că, deși frica o copleșise, curajul a ajutat-o să-și salveze colegii și să ducă dansul până la capăt. Nu a câștigat doar trofeul, ci și încrederea în sine.
Până la urmă, frica ne cam sperie degeaba.
