Era o după-amiază însorită de sâmbătă și terenul de fotbal era plin de zgomot și râsete de copii. Astăzi băiețelul pe nume Cristian avea din nou un meci de fotbal. Era într-adevăr un fotbalist foarte bun și se antrena din greu – atât la antrenamente, cât și acasă cu tatăl în grădină. Cristi, cum îi spuneau toți, era însă mâhnit.
Astăzi la meciul lui urma să vină doar mama, dar tatăl nu, pentru că el trebuia să lucreze. Cristi stătea mohorât pe teren și se uita la ghetele lui de fotbal. Întotdeauna, când venea tata să-l vadă, Cristi marca un gol. Dar când tata nu a venit, cumva nu-i mergea deloc și nu reușea să dea nici măcar un gol. Băiețelul avea senzația că tocmai tatăl îi aduce noroc.
Din gânduri l-a trezit sunetul fluierului. Meciul a început. Cristi alerga, pasa și se străduia din toate puterile. Când ajungea la atac, încerca să dea gol. Dar tot nu-i ieșea. Fie mingea se oprea undeva departe, fie o prindea portarul. Chiar și de câteva ori pe iarba verde a alunecat, de parcă avea picioarele de lemn. Cristi era trist din cauza asta, își dorea să-i meargă bine.
Era pauza și băiețelul stătea supărat pe bancă. Chiar dacă antrenorul și prietenii îl încurajau, capul lui îi spunea în continuare altceva. „Fără tata nu o să reușesc,” își repeta băiatul blond.
Când a început însă repriza a doua, ceva din mulțime i-a atras atenția. Era mama lui, care îl încuraja tare, bătea din palme și striga numele lui.
„Hai, Cristi, poți să reușești!” se auzea glasul mamei din tribună.
Asta l-a motivat pe Cristi. „Pot să fac asta. Sunt un fotbalist bun și voi da gol!” s-a gândit băiețelul și a alergat după minge. Meciul trecea ca apa și Cristi nu se dădea bătut. El poate să reușească. Nu mai umbla pe teren de parcă avea picioare de lemn, și începuse să-i meargă cu adevărat bine.
La câteva minute mai târziu, când meciul se apropia de sfârșit, mingea s-a rostogolit în direcția lui. Cristi a pornit la fugă – și apoi a venit momentul. A lovit mingea și aceasta a zburat pe lângă portar direct în plasă. A fost gol!
„Am reușit!” a strigat de bucurie băiețelul, când ceilalți coechipieri au alergat spre el să sărbătorească împreună. Mulțimea aclama zgomotos. Cristi s-a întors cu zâmbetul pe buze – și atunci a văzut cum tatăl lui tocmai ajungea la tribună, chiar dacă meciul se terminase deja. A venit!
Dar Cristi nu era trist că tatăl nu văzuse golul și nici tot meciul, pentru că și-a dat seama că, chiar dacă tata nu e aici, el poate fi un jucător minunat. Și-a dat seama că fericirea nu stă în tata, ci chiar în el însuși. Și din ziua aceea, fie că la meci era tata, fie că era mama, Cristi știa că poate să reușească și că îi va merge bine – dacă are încredere în el.
