Primăvara se strecura încetișor și aducea cu ea farmecul ei. Poiana frumoasă se transforma într-un paradis de flori colorate și parfumate și de albine bâzâitoare. Pe această poiană trăia și un iepuraș mic, care se numea Urechiuș. Era un iepuraș drăguț, căruia îi plăcea să sară și să miroasă florile înflorite de pe poiană.
Dar numele lui Urechiuș mai însemna și altceva. Una dintre urechiușele lui nu stătea cum trebuia. În timp ce ceilalți iepurași aveau două urechiușe înalte și drepte, Iepurașul Urechiuș avea o ureche înaltă și una care îi atârna în jos și era ciudat îndoită. De aceea, ceilalți iepurași adesea își băteau joc de micul Urechiuș.
„Uitați-vă, vine Iepurașul Urechiuș cu urechea lui caraghioasă!” râdea de el unul dintre iepurași, la care s-au alăturat și alții. „Cu urechea aia sigur nici nu aude, ce amuzant!” Râdeau de el mereu. Pe iepurașul mic Urechiuș îl mâhnea foarte tare că nu era ca ceilalți iepurași. Dar mama lui i-a dat numele Urechiuș tocmai pentru că e diferit, și prin asta e special. Totuși, pe iepurașul mic îl mâhnea și uneori se ascundea după flori, ca să nu-i vadă nimeni urechiușa cea neascultătoare și să nu râdă de el.
Într-o după-amiază călduroasă, când soarele lumina plăcut florile colorate, Urechiuș sălta singur prin câmpul înflorit. În depărtare vedea cum ceilalți iepurași saltă împreună pe pajiște, dar el era singur. Urechiuș se așeză lângă o floare frumoasă – măcar aceea nu râdea de el. Când deodată pe botișorul lui se opri un fluture frumos. Urechiuș clipi surprins. Fluturele avea aripi albastre și se uita direct la el.
„Bună, eu sunt Lia!” salută vesel fluturele.
„Vai, ce urechi ciudate ai! Dar sunt frumoase!” spuse fluturele Lia.
„Eu sunt Urechiuș, dar urechile mele nu sunt frumoase, pentru că sunt diferit de ceilalți iepurași și ei râd de mine din cauza asta,” răspunse trist iepurașul Urechiuș.
Fluturașul a zburat în sus și și-a arătat aripile.
„Uite, și eu am o aripă puțin mai mică decât cealaltă și nimeni nu râde de mine pentru asta. Îmi spun că sunt specială și frumoasă,” a explicat Lia și a zburat departe. Într-o clipă s-a întors împreună cu prietenele ei – fluturașii. Fluturașii colorați dansau în jurul iepurașului și îi admirau urechea cea specială.
„Vai, ce frumos ești! Ești ca prietena noastră Lia – și ea are o aripă diferită de cealaltă, la fel ca urechile tale!” au răspuns fluturașii.
Iepurașul Urechiuș s-a râs pentru prima dată după câteva zile, fiind surprins să vadă cât de prietenoși și drăguți sunt fluturașii.
Chiar atunci, când fluturașii dansau în jurul Iepurașului Urechiuș și îi admirau urechiușele, ceilalți iepurași au ieșit de după tufișuri. Au auzit cum îl admiră fluturașii, spunându-i că este frumos și deosebit. Iepurașii și-au dat seama că nu s-au purtat frumos cu iepurașul cel mic, au auzit cum fluturașii îi spuneau că urechiușa lui este deosebită și frumoasă. Și chiar aveau dreptate.
„Îmi pare rău, Urechiușule, că ne-am râs de tine,” au spus iepurașii, când au venit la micul iepuraș, în jurul căruia zburau fluturașii.
„Păi e frumos și mai are și o ureche minunată, la fel cum am eu aripa!” striga Lia la iepurași, care erau obișnuiți să-și bată joc de Urechiuș. Ei au zâmbit și încă o dată i-au cerut scuze micului iepuraș.
Micul Urechiuș a zâmbit și a răspuns:
„E în regulă, nu mă supăr pe voi,” le-a zâmbit iepurașilor și a început să sară vesel cu ei printre fluturi.
Din ziua aceea, Urechiuș nu doar că și-a câștigat prieteni noi – fluturașii și iepurașii – dar a și început să sară mândru cu o ureche ridicată și cealaltă lăsată în jos, și nu-i mai era rușine de cum arăta. Era mândru de urechile lui, la fel cum era Lia de aripile ei. Iar ceilalți iepurași au învățat de la fluturași că nu e frumos să râzi de cineva doar pentru că e puțin diferit de ceilalți – că tocmai de aceea e special!
