La marginea satului de basm se afla o căsuță frumoasă. Avea culori de curcubeu și pe toți pereții erau imagini. Nu orice fel de imagini, ci imagini vii. Da, se mișcau singure. Oricine le privea descoperea că fiecare dintre ele spunea propria sa poveste. Ce fel de casă magică era aceasta? Era o bibliotecă. O bibliotecă plină de cărți, plină de povești vii și basme.
Copiii veneau aici regulat din tot satul. Împrumutau cărți, răsfoiau paginile, priveau imaginile și aflau lucruri foarte interesante. Dar într-o zi s-a întâmplat ceva ciudat.
Când, dimineața, doamna bibliotecară Laura a vrut să deschidă biblioteca, a auzit prin ușă un glas pițigăiat. „Pe A îl pun la sfârșitul propoziției, acest cuvânt îl șterg, B îl așez printre flori, eu le arăt literelor.”
Bibliotecara Laura a ascultat o vreme cu urechea lipită de ușă și nu înțelegea ce se întâmplă în biblioteca ei. Doar nu deschisese încă. Nimeni nu ar trebui să fie acolo. A descuiat ușa, a aruncat o privire înăuntru și nimic. Nu a văzut pe nimeni. Doar aceeași voce pițigăiată din depărtare. Aha, cărțile se mișcă.
„Totuși, vocea aceea e reală nu mi se pare. Se tot mișcă paginile, sau ce?“ se gândi bibliotecara Laura. Rapid, a prins cartea care se mișca, a deschis-o și de spaimă a căzut pe spate. Între pagini sărea un omuleț mic, mutând literele de colo-colo și cântând.
„Hei, piticule, cine ești tu? Și de ce îmi muți literele în cărți?“ a zis bibliotecara către el. Omulețul s-a speriat și el, a sărit dintr-o parte în alta și a spus: „Eu sunt spiridușul literelor. Un spiriduș care aleargă între paginile cărților și mută literele. Este treaba mea.“
„Dar de ce faci asta?“ nu se lăsă bibliotecara Laura și continuă să întrebe. „Ei bine, nici eu nu știu exact. Fac asta dintotdeauna. Eu nu știu să citesc, așa că amestec literele și propozițiile, ca să nu aibă sens nici pentru ceilalți cititul și să nu citească nici ei. Dacă eu nu știu să citesc, nici ceilalți nu trebuie. Și în plus, e amuzant,“ explica mai departe spiridușul.
„Asta nu e deloc amuzant. Așa ceva nu se face. Cărțile oferă copiilor povești. Pot visa cu ele, la ce vor, își pot imagina o mulțime de lucruri. Copiii devin mai deștepți când citesc, și în plus, o carte îi poate înveseli adesea când sunt triști. Toate acestea le iei de la ei când amesteci totul. Apoi nu vor avea poveștile corect pe pagini. Știi ce? Vom face invers. Nu vei mai amesteca literele, ci vei învăța să le citești. Eu te voi învăța. Apoi vei descoperi cât de frumoase sunt cărțile și ce îți pot oferi. Ne vom întâlni aici în fiecare dimineață devreme la bibliotecă, eu voi veni mai devreme și te voi învăța să citești,“ spuse hotărât bibliotecara Laura.
Spiridușul la început nu a vrut. Cum să învețe ceva acum, la vârsta lui! Nu este nici mic, nici prost, de ce ar învăța! Totuși, în cele din urmă, s-a lăsat convins de bibliotecară. Era destul de curios să vadă ce fel de minuni pot ascunde cărțile. Așa că a dat o șansă cititului. La început nu a fost ușor. Totuși, bibliotecara avea destul timp și răbdare să-l învețe pe spiriduș. După un timp, spiridușul citea singur. Și cărțile? Le-a îndrăgit!
Astăzi, când bibliotecara Laura intră în biblioteca magică a curcubeului, este însoțită de dimineață de o voce subțire și pițigăiată. Nu se mai sperie însă. Știe că este spiridușul literelor, care nu mai încurcă literele sau propozițiile, ci le citește cu interes cu voce tare. Înghite cuvânt cu cuvânt. Este bucuros că bibliotecara i-a arătat ce mistere ascund cărțile.
Și când găsește vreo greșeală în carte, îi place să corecteze literele.
