Dincolo de șapte munți și șapte râuri, pe un vârf înalt într-un castel impunător trăia o prințesă atât de frumoasă, încât fața ei fermecătoare era îndrăgită în tot regatul. Camera ei era deosebită – avea douăsprezece ferestre, și când prințesa trecea de la prima către ultima, putea vedea tot mai departe.
Din a douăsprezecea fereastră vedea întreaga sa împărăție – de la vârfurile munților până la cele mai ascunse colțuri sub pământ.
Prințesa era inteligentă și isteață și nu avea de gând să se mărite cu cineva, care să nu fie la fel de isteț ca ea. De aceea a declarat că soțul ei va fi doar acela, care se va putea ascunde atât de bine încât să nu-l găsească nici măcar de la a douăsprezecea fereastră. Cine va încerca și nu va reuși, va fi alungat din regat pentru șapte ani.
Vestea despre această provocare s-a răspândit departe și mulți pretendenți nobili au încercat să se ascundă, dar în zadar. Prințesa se distra foarte tare cu provocarea aceasta, pentru că nu se grăbea deloc să se mărite.
Într-o zi, în regat au sosit trei frați, care au decis să-și încerce norocul.
Cel mai mare s-a ascuns într-o groapă, dar prințesa l-a văzut deja de la prima fereastră. Fratele mijlociu a fost descoperit la fel de ușor, când s-a ascuns în pivnița castelului. Amândoi au fost alungați.
Apoi, în fața prințesei a apărut fratele cel mai tânăr, un tânăr chipeș și inteligent pe nume Petru, și a cerut ca prințesa să îi ofere trei încercări în plus. „Dacă mă găsești și a treia oară, voi pleca pentru totdeauna,” a promis. Prințesa a fost de acord – tânărul îi era simpatic, dar știa că oricum nu va reuși.
Tânărul a cugetat mult, dar nici o ascunzătoare nu i s-a părut destul de bună. A luat atunci pușca și a plecat în pădure la vânătoare, pentru a-și limpezi gândurile. A ridicat pușca la umăr și a țintit corbul, dar înainte să apuce să tragă, corbul a strigat:
„Nu trage! Îți voi fi de folos într-o zi.”
Petru a lăsat atunci corbul în pace.
A mers mai departe și a zărit un pește în lac. A ridicat din nou pușca, dar peștele i-a strigat:
„Nu trage! Îți voi fi de ajutor într-o zi.”
Și astfel l-a lăsat să înoate.
Pe drumul din pădure a întâlnit o vulpe șchioapă. A țintit-o, dar vulpea a implorat cu disperare:
„Nu trage! În schimb, scoate-mi spinul din labă.”
Tânărul a ajutat-o, iar vulpea i-a promis că atunci când va fi la nevoie, va veni să-l ajute.
Ziua se apropia de sfârșit și el încă nu avea niciun adăpost. Atunci și-a amintit de corb și l-a chemat. Pasărea i-a adus un ou, l-a spart, l-a ascuns pe flăcău înăuntru și a unit din nou cojile. Apoi a dus oul în cuib și s-a așezat pe el.
A doua zi, prințesa a început să caute. A privit pe prima fereastră – nimic. Pe a doua – tot nimic. S-a apropiat de a treia, a patra, a cincea… Până când, de la a unsprezecea fereastră, a zărit ceva suspect în cuibul corbului. Imediat a poruncit să fie spart oul și l-au găsit pe tânăr.
Pentru a doua încercare, Petru i-a cerut ajutor peștelui pentru a se ascunde. Acesta l-a ascuns în burtica sa și s-a scufundat pe fundul lacului. De data aceasta, Prințesa a trebuit să ajungă până la a douăsprezecea fereastră pentru a-l găsi. „Îți mai rămâne doar o încercare,” l-a avertizat ea.
Tânărul, în disperare, s-a adresat vulpii. Aceasta s-a scufundat în fântâna din pădure și, când a ieșit la suprafață, era un negustor nobil. „Acum scufundă-te tu,” l-a îndemnat pe tânăr. Acesta a ascultat-o – și într-o clipă s-a transformat într-un porcușor de guineea adorabil.
Negustorul s-a dus cu porcușorul de guineea în oraș și în scurt timp a auzit și prințesa despre el. Când a văzut micuța creatură pufoasă, a dorit să o aibă și a cumpărat-o imediat. Vulpea-negustor s-a aplecat spre tânăr și i-a șoptit: „Când va veni prințesa să se uite pe fereastră, ascunde-te în spatele ei.”
Prințesa a început din nou să caute. De la prima fereastră nimic. De la a doua nimic. Și așa a continuat, până când toate cele unsprezece ferestre au fost închise. Tremurând, a ajuns la ultima, dar în zadar s-a uitat în jur. Cu supărare a trântit fereastra și atunci a simțit cum ceva i se mișcă la spate.
A prins micul porcușor de guineea, l-a aruncat și a strigat:
„Să dispari din fața mea!”
Tânărul a alergat la fântână, s-a scufundat în ea și s-a întors la forma sa. Vulpea i-a zâmbit și, urându-i noroc, a fugit înapoi în pădure.
Tânărul s-a întors la castel și prințesa, deși puțin iritată, a trebuit să recunoască că și-a îndeplinit condițiile. Și mai mult de atât – îi și plăcea de el. Astfel a avut loc o nuntă mare și au sărbătorit timp de șapte zile și șapte nopți. Despre cum s-a ascuns, însă, nu i-a spus niciodată prințesei – oricum nu l-ar fi crezut.
Prințesa a înțeles că prin capriciile ei aproape și-a stricat fericirea și a devenit o tânără doamnă chibzuită și o regină înțeleaptă. Tânărul Petru cu inimă bună a fost un soț bun și un rege. Și astfel au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
