Din vremurile străvechi se spune că, dacă copiii nu adorm cuminți seara, vine o sperietoare să-i sperie. Oare este adevărată această poveste? Asta nu știm nici azi, dar micul Petrică știe deja răspunsul.
Petrică este un băiețel tare vioi. Până și pe mămica lui o mai necăjește uneori cât de zburdalnic poate fi băiețelul ei. Totuși, este cel mai fericit copil din lume. Dar, în același timp, este și foarte curios.
— Mami, eu încă nu vreau să merg la culcare, o ruga Petrică pe mămica lui într-o seară, când deja era spălat, sătul, iar mama îl așeza în pat.
— Trebuie să dormim, Petrică, ai nevoie de putere pentru ziua de mâine, îl îndemna mama.
— Dar eu mai am încă destulă energie. Aș putea sta liniștit treaz până mâine, spuse Petrică, dar mămica clătină dezaprobator din cap.
„Atunci am să-ți mai citesc o poveste, dar apoi mergem la somn”, spuse mămica, iar Petrică se cuibări liniștit în pătuț. Întotdeauna îi plăcea când mamă îi citea înainte de somn, așa că voia să fie ascultător.
„Și ce poveste ai vrea să asculți?” întrebă mama.
„Pe cea cu animăluțe,” și-a dorit Petrică, iar mama chiar pe aceea a început să i-o citească.
Petrică a adormit adânc în timp ce mama îi citea, însă noaptea, când luna strălucea puternic, s-a trezit. Ar fi băut și el puțin lăptic, dar nu prea avea chef să se ridice din pat. Totuși, noaptea era întuneric și Petrică se temea de beznă. Mult timp s-a foit prin pat, iar când era gata să se ridice, a auzit voci subțiri venind de sub pat.
Deși îi era teamă, a aruncat o privire sub pat și nu-i venea să creadă ce vede. Acolo erau niște omuleți cu blănițe colorate, pufoase, și ochi mari.
— Dar voi ce fel de făpturi sunteți? — Și de ce sunteți sub patul meu? întrebă Petrică curios, iar creaturile mici ieșiră de sub patul lui.
Noi suntem monstruleții nopții. Veghem asupra tuturor copiilor din lume. Dar dacă sunt neascultători, mergem să-i speriem ca să se schimbe,” au explicat monstruleții, iar Petrică s-a mirat.
Așadar, voi chiar existați. Eu am crezut că sunteți doar în povești,” a spus Petrică și s-a culcat la loc.
Dimineața, mama l-a dus pe Petrică la grădiniță, unde abia aștepta să se joace cu ceilalți prieteni. Tot timpul se gândea la noaptea trecută, dacă a fost cu adevărat real sau doar un vis foarte ciudat.
Însă, în timp ce se juca cu mașinuțele, a auzit nu departe povestind un băiețel care plângea:
„Noaptea trecută nu am avut chef de somn. Și când m-am dat jos din pat, acolo a apărut o arătare albastră și a țipat la mine.”
Cum a auzit micuțul nostru Petrică această întâmplare, a crezut cu adevărat că monștrii există, iar din acea zi a încercat să fie și mai ascultător.
