Afară zâmbeau deja luminițele de Crăciun și tot felul de ornamente, iar pe străzi plutea mireasma dulce a prăjiturilor. Venise momentul să împodobească bradul, iar micuța Lea abia mai putea de nerăbdare. Împreună cu mama alegea ornamentele ascunse în dulap și, cu grijă, le duceau în camera de zi, unde brăduțul stătea deja pregătit. Între timp, tata punea luminițe scânteietoare pe acoperișul casei.
„Anul ăsta o să avem cel mai frumos brăduț!” a exclamat Lea voioasă, deschizând cutiile pline cu globuri, crenguțe și alte ornamente.
„Și ce fel de brad facem anul acesta? Avem globuri aurii, roșii, albe și chiar albastre,” a întrebat mama.
Lea s-a gândit o clipă. Aveau multe ornamente, dar cele aurii și roșii îi plăceau cel mai mult. „Anul acesta facem auriu și roșu!” a strigat bucuroasă și a început să aleagă globurile, pe care le agăța în brad cu ajutorul mamei.
Când a ajuns însă la fundul cutiei, a descoperit un glob vechi și ciudat. Nu semăna cu celelalte: era puțin crăpat, dar totuși frumos. Era presărat cu sclipici auriu, iar înăuntru avea o mică steluță.
„Vai, ce frumos e acest glob!” a exclamat Lea.
Mama a zâmbit, a luat globul în mână și a spus: „Globul acesta l-am primit de la bunica mea, străbunica ta. E diferit de celelalte… e magic. Nu l-am mai pus în brad de mult, aproape că uitasem de el.”
Ochii albaștri ai fetiței sclipeau de uimire. „Și de ce e magic?” a întrebat curioasă și s-a așezat pe canapea.
Mama s-a așezat lângă ea cu ornamentul în mână și, cu o lacrimă în colțul ochiului, a început să povestească: „Când eram mică, mergeam cu părinții de Crăciun la bunica. Era minunat, toată familia se aduna și petreceam sărbătorile împreună, nu ca acum…” A oftat, pentru că de mult timp nu mai vorbea cu părinții ei. Și-a șters lacrima și a continuat: „Bunica avea întotdeauna un brad frumos împodobit, dar globul acesta era special. Îl primise de la mama ei, iar aceea de la a sa. De multe generații e în familia noastră. Se spune că, dacă îl pui în brad și îți dorești ceva, dorința se împlinește.”
Lea asculta cu sufletul la gură. „Deci globul e în familia noastră de atâția ani! Pot să-l agăț eu în brad și să-mi pun o dorință? Te rooog!” a spus fetița plină de bucurie.
Mama a încuviințat, iar Lea a agățat globul străbunicii chiar în mijlocul bradului. Și-a închis ochii și și-a șoptit dorința, convinsă că aceasta se va împlini.
Zilele au trecut. Casa Lei era împodobită cu luminițe și decorațiuni, iar mirosul de turtă dulce plutea prin aer. Când a sosit Ajunul, fetița se legăna nerăbdătoare dintr-un picior pe altul, așteptând ca visul ei secret să devină realitate.
În timp ce Lea și mama pregăteau masa pentru cină, cineva a sunat la ușă. Lea a fugit să deschidă și, în prag, stăteau… bunicii ei, părinții mamei. „Dorința mea s-a împlinit!” a strigat ea și i-a îmbrățișat cu lacrimi în ochi.
Mama a rămas nemișcată în hol, privindu-și părinții. Se certaseră cu mult timp în urmă și nu se mai văzuseră de ani buni. Dar acum, de Ajun, erau acolo, chiar în fața ei. „Mama! Tata!” a strigat și s-a aruncat în brațele lor, plângând de emoție.
Dorința Lei nu se împlinise doar pentru ea, ci și pentru mama ei, care tânjea să petreacă din nou Crăciunul împreună cu familia. Certurile vechi au fost uitate și cu toții au sărbătorit un Crăciun plin de pace și iubire.
Și totul s-a întâmplat datorită globului magic al străbunicii, care a adus printr-o mică minune familia din nou împreună.
