Era o zi fierbinte de vară. Corbul zbura prin regiune, tocmai se întorcea acasă și îi era foarte cald. Soarele de amiază bătea în penele sale negre și corbul a început să simtă sete. Căuta apă, dar nu vedea nimic nicăieri. În timpul verii lungi și obositoare, apa era puțină peste tot. Până când, deodată, ceva a strălucit. Să fie apă?
Corbul a coborât mai jos și a văzut un ulcior. La fundul acestuia mai rămăsese destulă apă pentru a-și potoli setea. S-a așezat lângă el pe pământ și și-a băgat ciocul înăuntru. Dar nu a ajuns la fund.
„Ce să fac acum?“ a croncănit pentru sine. „Am apă, dar ulciorul este adânc și nu pot ajunge la ea.“
Corbul se gândea ce să facă acum. Să caute apă în altă parte? Era prea obosit și însetat pentru asta. Să răstoarne ulciorul? Apa s-ar fi vărsat și s-ar fi absorbit în pământ. Nu se putea lăsa descurajat așa ușor. Cu siguranță trebuie să existe o modalitate de a ajunge la apă.
Atunci corbul a avut o idee. În jur erau împrăștiate pietricele mici și rotunde – pietricele de râu. Corbul a luat una în cioc și a aruncat-o în ulcior. A făcut un zgomot de plescăit și nivelul apei s-a ridicat puțin. În acel moment, corbul știa că este pe drumul cel bun. A aruncat pietricică după pietricică în ulcior, până când apa a fost împinsă până la gâtul ulciorului. Acum, în sfârșit, corbul putea să bea pe săturate.
De îndată ce și-a potolit setea, cioara isteață s-a putut întoarce la cer și a zburat mai departe spre casa ei. Știa că, indiferent ce i s-ar întâmpla pe drum, cu siguranță va găsi o soluție. Ciorile sunt, la urma urmei, inteligente și inventive. Această cioară îi învață astăzi pe toți puii de cioară că nu trebuie să renunțe imediat când ceva nu le reușește, ci trebuie să gândească și să caute modalități de a se descurca în orice situație.
