Era noapte, iar din cer se cădeau fulgi mari de zăpadă albă, ca niște pene strălucitoare. Pământul era deja acoperit cu o pătură groasă de nea, care creștea pe măsură ce ningea. Copacii, casele și acoperișurile erau împodobite cu luminițe sclipitoare, iar prin ferestre se zăreau brăduți frumos împodobiți și ornamente colorate.
Era ajunul Sfântului Nicolae. Toți copiii își lustruiau cizmulițele și le așezau la fereastră, așteptând vizita Moșului cu barbă albă și haină roșie. Cei cuminți urmau să găsească dimineața dulciuri în ghete, iar cei neascultători – câțiva cărbuni. Dar chiar și pentru aceștia exista speranță: dacă se îndreptau, anul viitor puteau primi și ei bunătăți.
În casa unei familii vesele, două surioare își pregăteau cu emoție ghetuțele. Maria, mai mare și mai responsabilă, ștergea cu grijă noroiul de pe cizme. „De ce trebuie să punem cizmulițele curate la fereastră?” întrebă ea curioasă.
Mama îi zâmbi cald:
— Pentru că Sfântul Nicolae se uită întâi să vadă cât de harnici și atenți suntem. Dacă ghetele sunt curate și tu ai fost ascultătoare, el îți va lăsa dulciuri.
Maria a încuviințat, dar privirea i-a fugit către sora ei mai mică, Ana, care nu era totdeauna ascultătoare. Nu-și făcea mereu temele, își lăsa jucăriile aruncate prin cameră și adesea bombănea când trebuia să ajute.
— Și cu Ana ce facem? întrebă Maria. Ea și-a pus și ea ghetuțele pe pervaz, dar nu prea ascultă. Oare va primi dulciuri?
Ana, care auzise discuția, a alergat repede spre ele și a strigat:
— Vreau și eu dulciuri!
Atunci s-a apucat să-și ajute sora la curățat ghetele, și chiar și-a strâns toate jucăriile din cameră, ba le-a aranjat și pe cele ale Mariei.
Mama le-a privit mulțumită:
— Sfântul Nicolae vede tot. Poate că, dacă îți arăți bunătatea și spui o rugăciune frumoasă, îți va aduce și ție ceva, Ana.
Fetițele s-au așezat lângă ghetuțe și, cu glas dulce, au recitat împreună o poezie pe care mama le-o învățase:
„La fereastră, Nicolae,
Tu vii iarăși în odaie,
Ai în sac doar bunătăți
Pentru copii ascultăreți.”
Vocea lor cristalină răsuna pe stradă, și amândouă sperau că Sfântul Nicolae le va auzi.
A doua zi dimineața, Maria a sărit prima din pat și a fugit la fereastră. „A venit! A venit!” a strigat ea bucuroasă. Și într-adevăr, în ghetuțe erau dulciuri, portocale și bombonele.
Dar surpriză! Și Ana găsise câteva dulciuri, alături de… câțiva cărbuni. A înțeles atunci mesajul: trebuia să fie mai ascultătoare, altfel la anul putea primi doar cărbuni.
Maria, văzând că sora ei avea mai puține bunătăți, i-a împărțit din ale ei. Atunci Ana a promis că va fi mai harnică și mai cuminte. Cele două surori au învățat că trebuie să se ajute și să se sprijine mereu, pentru că dragostea dintre frați este poate cel mai frumos dar pe care îl aduce Sfântul Nicolae.
