Horia și Samuel erau frați. Erau niște băieți foarte curioși și jucăuși, deși uneori nu se purtau ca niște frați adevărați. Frații se ciondăneau des și își băteau joc unul de celălalt. Samuel avea puțini prieteni și era mai timid. Îi plăcea să stea acasă, unde se juca singur cu lego-urile sau cu mașinuțele. Horia, în schimb, era mai curajos.
Îi plăcea să alerge afară cu prietenii, unde se gândeau împreună la tot felul de năzbâtii. Mergeau împreună și în aceeași clasă, la 4.B. La școală însă nu stăteau împreună, iar fiecare avea prietenii lui. Samuel avea un singur prieten, dar Horia avea o grămadă, cei mai buni prieteni ai lui fiind Filip și Petru.
Astăzi, după ore, era vreme frumoasă, iar doamna învățătoare a dus copiii la pauză, afară, în curte, să se joace puțin la soare. Primăvara era deja în toi.
— „O să ne jucăm un joc. Fiecare copil trebuie să se deghizeze cât poate de bine. Pentru asta puteți folosi fie lucrurile pe care vi le dau eu, fie lucruri din natură. Depinde doar de voi. Apoi o să ghicim masca fiecăruia!” a spus doamna învățătoare și a pus în fața copilașilor o cutie plină cu stofe, măști, culori, peruci, pălării și tot felul de costume.
Lucruri puteau lua și din jur: de la copăcei, tufișuri sau flori. Totul depindea de imaginația lor.
Ana și-a făcut din păpădii o coroniță, pe care și-a pus-o pe cap. A îmbrăcat și un tricou galben, care se afla printre costumele doamnei învățătoare. Era o floricică frumoasă, o păpădie.
Prietenele Martina și Iulia și-au pus pe cap pălării mov și și-au desenat pe nas punctulețe roșii. Erau deghizate în clovni.
Horia, împreună cu cei mai buni prieteni ai săi, Filip și Petru, s-au gândit cine să fie. Și-au pus căciuli negre și și-au desenat pe față dungi verzi. Erau soldați viteji. Din lemn și-au făcut chiar și praștii.
Dar ce a făcut frățiorul lui Horia, Samuel? Astăzi, la școală, nu îl avea pe cel mai bun prieten al lui, așa că nu știa ce să-și pună pe el. Cine să-i dea un sfat? Era foarte neliniștit. S-a uitat în cutia plină de costume și s-a gândit ce să-și aleagă și în ce să se deghizeze.
— „Copilași, mai aveți un minut și mergem să ghicim!” a spus doamna învățătoare.
Samuel s-a gândit repede, dar nu i-a venit nicio idee. În cele din urmă, și-a pus pe cap o oliță mică și a luat în mâini niște crenguțe. Noroc că avea pe el un tricou alb! S-a deghizat în om de zăpadă.
— „Ei bine, să ghicim ce sunt Horia și prietenii lui”, a început doamna învățătoare, iar toți copilașii s-au așezat la rând.
— „Polițiști!” a strigat Martina.
Băieții au dat din cap și au făcut grimase.
— „Hmm, atunci soldați!” a corectat-o Iulia.
Băieții au dat aprobator din cap. Astfel, copiii au ghicit pe rând toate costumele colegilor lor.
A venit și rândul lui Samuel, care stătea nevoios în spate, după ceilalți copii.
— „Ce ai pe tine? Arăți caraghios!” i-au spus prietenii lui Horia, Filip și Petru, și au început să râdă de el și să-l îmbrâncească.
Samuel se uita trist în pământ. Învățătoarea era gata să-i certe, când, deodată, Horia s-a pus în fața lui Samuel.
— „Hei, nu-i faceți rău! Nu e frumos să-l supărați!” a spus Horia și l-a apărat pe fratele său în fața prietenilor.
— „Stai puțin, că și tu râdeai de el, Horia!” l-au luat peste picior Filip și Petru.
— „Dar eu pot, e fratele meu! Și nimeni altcineva nu o să râdă de el! Are un costum minunat, e un om de zăpadă!” a spus Horia zâmbind, apoi l-a îmbrățișat pe Samuel.
Doamna învățătoare s-a emoționat. După mult timp, îi vedea pe frați înțelegându-se cu adevărat. Toți au început să aplaude, iar concursul de măști s-a încheiat.
— „Super! Ați ghicit totul! Acum vă puteți juca de-a prinselea!” a spus doamna învățătoare.
Copiii nu doar că s-au jucat de-a măștile, dar frații Samuel și Horia au descoperit și ceva ce căutau de mult timp: propria lor prietenie frățească. Filip și Petru și-au cerut scuze de la Samuel, iar toți au început să se joace de-a prinselea împreună.
Horia și Samuel nu se mai certau. Stăteau mereu unul lângă celălalt. Erau frați — și așa trebuia să fie.
