A fost odată o fermă mică înconjurată de dealuri verzi. Pretutindeni se simțea mirosul primăverii, care se apropia și natura se trezea încet din iarna lungă. Florile au început să împodobească câmpiile nu doar cu frumusețea lor, ci și cu parfumul lor, iar mugurașii de pe copaci străluceau ca niște steluțe.
Pe această fermă mică de familie trăia, pe lângă multe animăluțe, și un puiuț curios pe nume Cioc. Era ca frățiorii lui – scormonea prin pământ, se delecta cu boabele mărunte și ciripea sub soarele dimineții, dar un lucru îl deosebea de prietenii lui. Cioc iubea florile.
Era devreme dimineața, și când frățiorii lui s-au trezit, s-au apucat imediat să gonească furnicuțele sau să ciripească la soarele zâmbitor. Pe Cioc însă nu îl interesa asta, așa că de dimineață se plimba singur prin grădină și admira florile frumos înflorite. Cu uimire, micul puișor galben privea cum se legănau în vânt petalele lor și cum parfumul lor se răspândea în toată ferma. Când se uita la ele, ciocul lui mic și portocaliu se deschidea de uimire.
„Din nou te uiți doar la florile alea. Trebuie să fii ca frații și surorile tale. Florile nu sunt pentru puișori!” l-a mustrat pe micul Cioc bătrânul cocoș Hank. Stătea posomorât în grădină și îi explica puișorului ce ar trebui să facă un puișor cum se cade.
„Trebuie să scormonești în pământ, să ciugulești semințe, să ciripești, nu să te holbezi visător la niște flori colorate!” a strigat la el și cu penele zbârlite de supărare și a plecat. Micuțul Cioc era trist, se necăjea foarte tare. Toți își băteau joc de el pentru că era atât de absorbit de floricicele. Dar el pur și simplu le iubea! Și așa nu s-a lăsat descurajat și în fiecare zi vizita din nou grădina.
Într-o dimineață însorită, când stătea acolo și privea florile legănându-se în vânt, a fost întrerupt de un glas blând.
„Văd că și tu iubești florile, la fel ca mine,” i-a spus cu drag puiului fermiera Ana. În o mână ținea un coșuleț, iar în cealaltă o stropitoare cu apă. „În fiecare zi te privesc cum îmi admiri florile.” Ce-ar fi să mă ajuți să am grijă de ele?” l-a întrebat pe puișorul mic. Cioc nu înțelegea cu adevărat cuvintele ei, dar în părul ei castaniu avea o coroniță împletită din flori, care l-a vrăjit atât de tare, încât a acceptat cu entuziasm mâna, pe care i-o întindea Ana. Fermiera și-a pus apoi puișorul pe umăr. De acolo Cioc se uita cum avea grijă Anna de flori. Împreună le udau și smulgeau buruienile din jurul lor. Chiar și Cioc s-a alăturat – cu ciocul lui mic smulgea buruienile surprinzător de repede.
Din ziua aceea, Ana și Cioc s-au îngrijit împreună în fiecare zi de flori. Fie că le udau, fie că smulgeau buruienile care creșteau printre ele. Au plantat împreună chiar și flori noi în jurul cotețului. Celelalte găinușe priveau doar cu uimire ce culori frumoase adusese micul Cioc acolo împreună cu fermiera. Și așa, ceilalți pui, găinile și chiar și bătrânul cocoș morocănos Hank au încetat să-și mai bată joc de el. Când au văzut cum și-a câștigat Cioc dragostea fermierei și cum întreaga fermă a înflorit datorită lui, nu au mai râs de el.
Deși nu făcea ce făceau ceilalți puișori, a descoperit că și o creatură atât de mică ca el poate să ajute la fermă – poate puțin altfel decât frățiorii lui. Și așa, Cioc, micul puișor îndemânatic care iubea florile, a transformat ferma într-un paradis colorat plin de flori și și-a câștigat admirația nu doar a fermierei, ci a tuturor animalelor de la fermă!
