În grădinița magică se întâmplau uneori lucruri incredibile. Era o grădiniță neobișnuită. Cu fiecare anotimp apăreau lucruri magice noi. Chiar acum era primăvară. Totul înflorea, și astfel și în grădiniță toate semințele, pe care copiii le-au plantat au început să încolțească. Fluturașii de hârtie își fluturau aripile, iar buburuzele făcute din material se cățărau printre micile ghivece. Întreaga grădiniță a înflorit și a prins viață.
Chiar și lucrurile din bucătărie făceau ce voiau. Când doamna bucătăreasă voia să spele cănile copiilor, deodată o cană a sărit din mașina de spălat vase. Imediat a pus-o înapoi, dar înainte să închidă ușa mașinii de spălat, cănița a sărit din nou afară. Sărea pe masă și cânta: „Nu-mi place să mă spăl, de aceea fug de tine. Vreau să fiu murdărică și puțin lipicioasă.” „Dar hai, căniță, lasă asta și nu mai inventa. Nu fi obraznică și intră frumos în mașina de spălat. Nu vei rămâne murdară pentru totdeauna. Nimeni nu va dori să bea din tine,” îi spunea bucătăreasa cu blândețe. Dar cănița era încăpățânată. Nu voia să se spele, și cu atât mai puțin să fie dată cu săpun. Și a sărit cât mai departe de mașina de spălat și de apa din ea. Așa că bucătăreasa a renunțat. Nu voia să se certe sau să se lupte cu cănița.
Au trecut câteva săptămâni și doamna bucătăreasă de la grădiniță punea din nou vasele în mașina de spălat după gustare. Când deodată a auzit un fel de plânset tăcut. S-a uitat în jur să vadă dacă nu cumva vreunul dintre copii s-a ascuns în bucătărie și acum plânge acolo. Dar nu a văzut pe nimeni. A ascultat cu atenție de unde vine acel plânset slab. Părea că vine din dulap. A deschis încet dulapul, s-a uitat înăuntru și mult timp nu a putut să-și dea seama cine plânge. Abia după un timp, în colțul întunecat al dulapului, a văzut o cănă murdară foartei murdară. „Ce faci acolo? De ce te ascunzi acolo?” a întrebat bucătăreasa. „Pentru că nimeni nu mă vrea. Ieri au venit copiii în bucătărie să-și aleagă cănile pentru băut, iar când m-au văzut, m-au aruncat și au spus că nu sunt bună nici măcar pentru a face un mic ghiveci, cu atât mai puțin să bea cineva din mine. Așa că m-am ascuns aici în colț și plâng,” a răspuns cănița.
„Cană, căniță. Și te miri? Doar ești murdară, lipicioasă și nici măcar nu miroși bine. Hai, nu te plânge și ridică-te. Încă poți repara lucrul acesta. Te voi spăla bine și te voi degresa, apoi te voi pune între celelalte căni și vei vedea că cineva te va alege,” explica bucătăreasa și deja lua cănița din colțul dulapului. Când deodată cănița a început din nou să sară și să se ferească, că nu vrea în mașina de spălat vase, că nu-i place. Dar apoi și-a amintit ce spuneau copiii. Îi părea rău că a fost atât de încăpățânată. Și doar din cauza asta acum era complet dată la o parte.
În cele din urmă, a permis doamnei bucătărese să o spele și să o lustruiască. Chiar s-a întors în toate direcțiile, astfel încât doamna bucătăreasă să nu rateze niciun colț murdar de pe ea. Apoi, a pus cănița frumos între celelalte. Și când au venit copiii, cănița era complet nervoasă. Îi era frică. Se temea că niciun copil nu o va alege. Cănile din jurul ei dispăreau în mâinile copiilor și ea tot nimic. Încerca să stea drept și să se arate în cea mai bună lumină. Până când, deodată, a auzit o voce de copil spunând: „Aici ești. În sfârșit te-am găsit. Nu te mai ascunde nicăieri, cănița mea preferată.”
Și apoi cănița simțea cum copilul o ia în mânuța sa mică, o mângâie frumos și îi zâmbește. Cănița era atât de fericită. Se simțea atât de bine. Era curată și parfumată și, pe deasupra, a aflat că i-a lipsit cuiva. Niciodată nu a mai fost atât de egoistă și încăpățânată încât să se supere și să nu vrea să fie spălată. Știa că astfel doar și-a făcut rău singură. În plus, era fericită că bucătăreasa nu a renunțat la ea și că a ajutat-o să se curețe.
