În noaptea dinaintea Anului Nou, o fetiță mică, pe nume Ela, se ridică din pătuțul ei și se duse direct la fereastră. Afară, cerul de catifea era presărat cu stele, care sclipeau ca niște scântei de magie. Ela iubea să privească stelele, dar în seara aceea totul era diferit.
Era bolnavă și își petrecuse Crăciunul în spital. Îi era dor de casă, de părinții ei și de sărbători. Sperase că medicamentele își vor face repede efectul și că măcar de Revelion va fi acasă cu mama și tata. Îi plăceau focurile de artificii, bunătățile, jocurile de masă jucate cu părinții până târziu, după desenele animate, și chiar șampania pentru copii, cu care ciocnea veselă la miezul nopții.
Privind cerul, Ela observă o steluță care strălucea mai puternic decât toate celelalte. Celelalte stele păreau apropiate unele de altele, dar aceasta, deși lumina cu putere, era singură.
„Suntem la fel, știi? Amândouă suntem singure acum…” șopti Ela, cu tristețe. Atunci, steluța îi clipi, ca și cum ar fi vrut să-i răspundă. Inima fetiței tresări. Oare o auzise cu adevărat?
„Mi-aș dori atât de mult să fiu sănătoasă și să mă întorc acasă. Vreau să petrec Revelionul cu mami și tati,” spuse Ela, cu voce stinsă. Steluța se aprinse și mai tare, până când, dintr-odată, căzu din cer. Ela rămase nemișcată, privind uluită cum dispare.
A doua zi dimineață, când deschise ochii, Ela era tot în patul de spital. „Poate că a fost doar un vis…” își spuse și se înveli mai bine cu plapuma albă.
În acel moment, ușa se deschise și intrară mama și doamna doctor.
„Astăzi mergi acasă, Ela! Toate analizele sunt bune, pneumonia a trecut. Ești sănătoasă ca un pește!” spuse doctorița cu un zâmbet larg.
„Chiar… chiar mă duc acasă?” întrebă Ela cu ochii mari.
„Da!” îi răspunse doctorița.
Mama se apropie de pat și zise: „Și am și o surpriză pentru tine, pentru că ai fost atât de curajoasă aici, la spital.” Apoi îi puse la gât un lănțișor fin de aur, de care atârna o mică stea strălucitoare.
Ela o privi uimită. Era aceeași stea, steaua singuratică pe care o văzuse pe cer cu o seară înainte, aceea cu care vorbise și care căzuse. Nu fusese doar un vis. Sau fusese?
Așa se întoarse Ela acasă, fericită că era din nou sănătoasă și că își va petrece Anul Nou alături de părinții ei. Credea cu toată inima că steluța fermecată îi ascultase dorința și i-o împlinise, aducându-i în dar un mic miracol.
Magia e pretutindeni în jurul nostru. Trebuie doar să vrem să o vedem și să credem în ea — exact ca micuța Ela.
