Departe, în spatele satului nostru, se afla un mic aeroport. Erau două avioane acolo. Unul era albastru, iar celălalt era verde. Toți cei care le cunoșteau le spuneau mereu Albăstrel și Verzișor. Erau avioane mai mici. În timpul zilei, oamenii le puteau pilota dacă doreau să facă un zbor de agrement. Se urcau în avioane și avioanele îi purtau din sat în sat, din oraș în oraș, pe scurt, peste tot cerul. Era foarte frumos. Noaptea, însă, avioanele trăiau o altă viață.
Puțini știau că, imediat ce se stingeau luminile și tot satul se culca, avioanele prindeau viață. Se aprindeau, se uitau în jur pentru o vreme să vadă dacă mai este cineva prin preajmă, apoi decolau. Zburau departe, făcând salturi în aer, bucurându-se doar de faptul că nu transportau pe nimeni și că nu era nimeni cu ei. Păsările dormeau și nu existau alte avioane care să zboare pe acolo. Doar avioanele din satul nostru. Albăstrel și Verzișor.
Într-o noapte, când au plecat așa, Albăstrel a început brusc să tremure. Era ca și cum motorul lui se stingea. În grabă, a verificat rapid, dar nu a găsit nimic. Și apoi a observat. I s-a aprins beculețul de carburant, spunându-i că nu are suficientă benzină. A început să-l strige pe Verzișor: „Amice, te rog, ajută-mă. Zboară mai aproape de mine și dă-mi niște benzină. Nu mai pot ajunge la sol și nu vreau să mă prăbușesc”. Verzișor s-a uitat la el și i-a răspuns sever: „Nici eu nu am destulă. Ar fi trebuit să te verifici înainte să decolăm”.
Lui Albăstrel nu-i venea să creadă. L-a mai implorat de câteva ori, dar Verzișor a decis să fie pur și simplu lacom. Lui Albăstrel nu-i mai rămânea decât să încerce să aterizeze. Dar era departe de aeroport. A văzut în fața sa o pajiște, așa că a încercat acolo. A lovit solul cu o viteză uriașă și și-a rupt aripa. S-a întins pe pământ și a gemut. O asemenea lovitură ar fi trezit pe oricine. Curând au apărut oameni care alergau de colo-colo încercând să îl repare și să îl ducă înapoi la aeroport.
Într-e timp Verzișor a revenit înapoi. S-a poziționat pe locul său de parcare, a stins toate luminile și era foarte trist. S-a gândit că toate astea i se întâmplaseră lui Albăstrel pentru că fusese lacom și nu-i dăduse umpic de benzină. „Dacă s-a spart complet? Atunci aș fi rămas singur pentru totdeauna?” se gândea cu voce tare.
A durat mult până când Albăstrel a fost reparat. În tot acest timp, Verzișor a avut grijă de el. Și-a cerut scuze imediat și a promis că nu va mai fi lacom și îl va ajuta. După un timp, ambele avioane mici au putut fi văzute din nou pe cer. Zburau aproape unul de celălalt, astfel încât să se poată ajuta reciproc în orice moment. Albăstrel și-a iertat prietenul, iar Verzișor nu a mai fost niciodată lacom. Știa că prietenia lor era mai importantă.
