Demult, s-a născut o fetiță frumoasă unor părinți buni. Însă, într-o noapte, când toți dormeau, fetița a fost răpită de o vrăjitoare. Părinții au pornit în căutarea ei și au căutat-o pretutindeni prin țară, dar nicăieri nu au găsit fetița, iar după ani de zile, părinții au renunțat.
Mama, copleșită de durere, s-a îmbolnăvit și a murit. Așa a rămas bărbatul singur, trăind fiecare zi cu speranța că fiica sa se va întoarce.
Dar fetița locuia în adâncul unei păduri, într-o colibă, împreună cu o vrăjitoare bătrână. Aceasta, ca fata să nu poată grăi niciodată, a blestemat-o și i-a luat glasul. Din fetița de odinioară s-a făcut, odată cu anii, o fată frumoasă, cu părul lung, negru ca noaptea, și ochi verzi ca smaraldul.
Totuși, zi de zi trăia mereu același lucru. Mergea să pască oițele vrăjitoarei, apoi lucra pe câmp, iar la sfârșitul zilei se retrăgea într-o cămăruță mică și prăfuită din pod și astfel își petrecea fiecare zi.
Atunci când, uneori, găsea vreme să se odihnească un pic printre oițe și să stea la soare în iarbă, se întreba de ce a avut parte de un astfel de destin și de ce vrăjitoarea nu o iubește. Unde îi sunt părinții? Nu știa nimic, iar vrăjitoarea nu o lăsa să plece nicăieri. Dacă s-ar fi rătăcit chiar și puțin mai mult, ar fi fost blestemată rău de tot, ba chiar ar fi primit o bătaie bună. Sau ar fi fost pedepsită altfel. Își amintește și acum cum și-a pierdut oița, iar vrăjitoarea, drept pedeapsă, nu i-a dat să mănânce timp de trei zile.
Astăzi era o zi plăcută și însorită. Adia un vânt ușor, iar fata își păștea oițele. Astăzi însă, lângă ea s-a oprit un tânăr chipeș, care trecea călare pe calul său alb. „Bună, frumoasă fată. Trec pe aici, dar nu știu pe care drum să o apuc. Caut castelul floarea-soarelui, nu m-ai putea ajuta să aflu drumul?“ a întrebat flăcăul, care i-a plăcut fetei din prima clipă. Însă ea doar s-a înclinat adânc, apoi a ridicat din umeri și a clătinat trist din cap. „Chiar nu știi?“ a întrebat bărbatul, iar fata a clătinat din nou trist din cap. „De ce nu vorbești?“ a întrebat flăcăul, dar fata doar s-a întors tristă și a plecat.
Flăcăul a plecat, iar ea s-a întors la treaba ei. Au trecut câteva zile și, în timp ce fata făcea zi de zi același lucru, flăcăul, adică prințul, se întreba de ce fata nu vorbește. Întreba despre fată peste tot, dar nimeni nu o cunoștea. Până la urmă însă, o bunică care l-a auzit punând întrebări i-a dat un sfat. „Iartă-mă, copilule, nu știu cine este această fată, dar cred că știu ce are. Încearcă să-i dai aceste ierburi și spune: Să piară magia și vocea să-ți revină.” Apoi vă va spune chiar ea cine este,“ spuse bunicuța. Prințul se miră, dar își zise că n-are nimic de pierdut dacă încearcă. Îi mulțumi frumos bunicuței și porni pe drumul unde fata, data trecută, păzea oițele.
Avu un noroc uriaș, pentru că fata era din nou acolo și păzea, ca și înainte. „Bună, frumoasă fată. De multă vreme sunteți în gândul meu și v-am căutat peste tot în lume. O bunicuță drăguță mi-a dat aceste ierburi de leac și mi-a spus să vi le dau să le gustați,“ o salută prințul, iar fata se înclină, ca și data trecută. Prințul i-a întins săculețul cu ierburi, iar fata i l-a luat. „Să se risipească magia și vocea ta să se întoarcă,” rosti prințul, iar fata privi uimită. „M-mulțumesc, tinere.” Cine ești?” întrebă fata, iar prințul nu-și putea crede ochilor că reușise.
„Sunt prințul Filip din Țara Soarelui. Dar tu? Tu încă nu te-ai prezentat. De unde ai apărut aici?” o întrebă Filip, iar fata doar ridică din umeri. „Mă numesc Anna. Locuiesc cu vrăjitoarea, ea m-a blestemat să nu pot vorbi.” Însă nu știu unde sunt părinții mei. Niciodată nu mi-a spus nimic despre ei”, spuse Anna, iar Filip se întristă la răspunsul ei. La acea vrăjitoare nu te vei mai întoarce. Vei veni cu mine în regatul meu. Te voi prezenta părinților mei și acolo te voi cere în căsătorie. M-ai fermecat cu frumusețea și bunătatea ta”, spuse prințul Filip, iar Anna se sperie puțin.
Apreciez asta, Filip. Dar vrăjitoarea nu este o femeie obișnuită și sigur mă va căuta. Mi-e teamă că îți va face rău”, spuse Anna îngrijorată. Filip spuse cu curaj: „Nu te teme, Anna. Eu te voi ocroti. Oștile mele sunt puternice.” Și dacă acea vrăjitoare va apărea la noi, va vedea ea atunci!” Aceste cuvinte au liniștit-o pe Anna, iar ea a plecat cu Filip în regatul lui. La început, pentru Anna totul era neobișnuit acolo. Mâncare de tot felul, rochii pe care și le dorea de tot felul. Nimeni nu a avut atât de multă grijă de ea. Chiar și părinții lui Filip au îndrăgit-o, iar pregătirile de nuntă au început.
Dar într-o zi, vrăjitoarea chiar a apărut în ținut și o căuta pe „fata cea neastâmpărată”, însă, așa cum Filip promisese, totul s-a petrecut întocmai. Oștile au prins-o pe vrăjitoare, iar în aceeași zi au și întemnițat-o. Filip și Ana au avut împreună o nuntă frumoasă și mare și au trăit fericiți până la sfârșitul vieții.
