A fost odată un regat, iar în acel regat trăia un prinț chipeș pe nume Victor. Era pe cale să devină rege, pentru că de curând a cunoscut-o pe frumoasa prințesă pe nume Ela, pe care își dorea să o ia de soție.
Întregul regat se pregătea pentru o nuntă mare, ce urma să aibă loc în timpul festivalului belșugului. Toată lumea se bucura de noul rege, pentru că prințul era bun la suflet, iar poporul îl îndrăgea.
Însă, din păcate, în noaptea dinaintea nunții, cineva a răpit-o pe prințesă. În zorii zilei, în regat, au cercetat fiecare odăiță din castel, dar prințesa nu putea fi găsită nicăieri. Logodnicul îndurerat, cu sufletul greu, n-a vrut să se dea bătut și a hotărât să plece la drum, spunând că nu se va întoarce până când nu-și va găsi mireasa. Așa că și-a pus ceva merinde și apă în desagă, și-a luat cel mai voinic cal și a pornit spre pădure.
Prințul mergea pe drumul cotit al pădurii, cu speranța că va găsi vreo urmă despre unde ar putea fi prințesa. Încet-încet, începea să-și piardă speranța, însă, chiar atunci, zări pe un copac o bufniță. „Bună ziua, bufniță înțeleaptă, caut o prințesă, viitoarea mea mireasă. Undeva, în noapte, a dispărut. Are părul ca aurul și ochii albaștri ca cerul. N-ai văzut să treacă pe aici o astfel de fată? Tu vezi lumea de sus, nu-i așa?” întrebă prințul, iar bufnița hohoti. „Așa este, am impresia că am zărit-o pe aici. Totuși, îți spun încotro să mergi doar dacă vei ghici ghicitoarea mea”, spuse bufnița. „Ești mai înțeleaptă ca mine, dar îmi voi da toată silința”, rosti prințul și așteptă să vadă ce ghicitoare i-a pregătit bufnița. „Nu e viu, dar totuși are cinci degete”, spuse bufnița, iar prințul începu să cugete. Se uită la mână și, deodată, îi veni o idee: „Oare să fie o mănușă?” „Se vede că ești isteț. Prințesa a trecut pe aici. Ai grijă pe drum”, îl sfătui bufnița. Prințul i-a mulțumit și a pornit mai departe.
Prințul a mers în acea direcție, până a ajuns într-o poiană largă. Totuși, ezită pentru o clipă, întrebându-se dacă nu cumva bufnița îl sfătuise greșit. Prințul striga numele prințesei, dar nu se auzea niciun răspuns, valea rămânând tăcută. A întâlnit un iepure săltând prin poiană. Bună, iepuraș, nu cumva ai văzut trecând pe aici o prințesă? Are părul ca aurul și ochii albaștri ca cerul. Bufnița mi-a spus că ar fi văzut-o mergând în direcția aceasta, dar nu știu dacă merg bine,” zise prințul, iar iepurele a săltat voios. „Am văzut-o, am văzut-o. O ducea o vrăjitoare bătrână. Cred că are coliba la marginea poienii,” a spus iepurele. Prințul a mulțumit și și-a continuat drumul.
Prințul a traversat poiana și, nu după mult timp, a zărit în depărtare o lumină ce venea din coliba unde locuia vrăjitoarea bătrână. Voia să ajungă acolo cât mai repede, însă din desiș au sărit asupra lui trei creaturi cu trei capete. Totuși, prințul nu s-a lăsat speriat și și-a scos sabia. Lupta nu a fost deloc ușoară, dar prințul nostru a fost curajos și a tăiat cap după cap. „Vrăjitoare! Crezi că de mine scapi atât de ușor?” a strigat prințul, iar de îndată ce a retezat capul ultimei creaturi, s-a repezit spre colibă.
N-a așteptat nicio clipă și a izbit ușa. Acolo a zărit prințesa legată de scaun. „M-ai găsit, Victor, se bucură prințesa și izbucni în lacrimi de fericire.” „Nu-ți fie teamă, te voi salva mereu, spuse prințul și încercă să o dezlege pe prințesă.” Însă atunci apăru vrăjitoarea: „Nu aș fi chiar atât de sigură de asta.” „Regatul tău va fi al meu!” Își scoase bagheta și încercă să-l vrăjească pe prinț. Dar prințul sări la timp, iar magia se reflectă din oglindă. Vrăjitoarea se preschimbă într-o broască uriașă.
Prințul și-a eliberat aleasa inimii și a strâns-o în brațe de fericire. Când s-au întors în regat, în sfârșit a avut loc nunta lor cea mare. Toți s-au bucurat, iar întregul regat a trăit fericit, alături de noul rege și noua regină.
