Înghețata

Vara a luat încet locul domnișoarei primăvară și copiilor tocmai le-a început vacanța de vară. Străzile erau pline de raze de soare, râsete de copii și bucuria pentru sfârșitul anului școlar. Pe străzi s-au deschis și niște mici tarabe, pe care copiii le iubeau cel mai mult. Știți ce vindeau în ele?

Păi înghețată, desigur! Într-un orășel mic era și o mică tarabă cu înghețată care aparținea doamnei Clara. Taraba se numea „Raiul Înghețatei”. Toți îi iubeau înghețata. Copiii, adulții, toți. Înghețata ei era cea mai bună din toată împrejurimea și oamenii din alte locuri veneau tocmai la ea să guste acele minunate cupe, cu tot felul de arome.

Dar era o aromă care era extra specială, și aceea era înghețata cu căpșuni. Aceea era direct din grădina doamnei Clara.

Când doamnei Clara i se termina înghețata cu căpșuni, se scula devreme dimineața să culeagă căpșune proaspete din grădina ei mare-mare. Când avea prea multe, le congela cu grijă, ca să aibă și pentru mai târziu. Căpșunile erau roșii, suculente și dulci ca mierea. Doamna Clara le-a spălat cu grijă, le-a tăiat în bucățele mici și le-a mixat până au devenit o cremă fină. Când a terminat de pregătit înghețata de căpșuni, a dus-o la taraba ei, care era chiar în fața casei. După ce doamna Clara a terminat de pregătit și celelalte înghețate, și-a deschis taraba. Imediat după aceea a venit și primul client al zilei. Era o fetiță pe nume Sandra.

„Bună dimineața, doamna Clara,” a spus Sandra veselă, cu un zâmbet larg pe față. „Pot să iau o cupă de înghețată cu căpșuni, vă rog?

„Desigur, Sandra,” răspunse doamna Clara făcând cu ochiul. Orășelul era mic și toată lumea se cunoștea. Doamna vânzătoare de înghețată luă o bilă mare de înghețată cu căpșuni și i-o dădu fetei blonde într-un cornet crocant.

Sandra o linge și ochii îi sclipeau de bucurie. „Asta e cea mai bună înghețată cu căpșuni din toate timpurile!” strigă vesela și căuta prin buzunar mărunțișul pentru înghețată. Când dintr-odată și-a dat seama că nu are niciun bănuț acolo. „O, nu!” a exclamat tristă fetița. „Nu am niciun bănuț la mine și părinții sunt la muncă, îmi pare rău,” a spus fetița tristă și îi întindea înapoi înghețata doamnei Clara. Aceasta s-a uitat cu bunătate la fetiță și i-a zâmbit dulce. „Dacă mă ajuți și ștergi mesele acelea din fața tarabei mele, nu trebuie să îmi plătești pentru înghețată.

Doamna Clara era o femeie foarte înțeleaptă, i-ar fi dat înghețata micuței Sandra și pe gratis, dar știa că trebuie s-o învețe că în viață nimic nu se dă pe degeaba. Și astfel fetița va învăța ceva și o va ajuta și pe ea puțin.

Ochișorii Sandrei s-au aprins de bucurie. „Sigur că da,” a strigat hotărâtă fetița, și-a pus înghețata pe suport și s-a îndreptat să șteargă mesele din fața tarabei de înghețată cu cârpa, pe care i-a dat-o doamna Clara. Și cât de repede îi mergea! Când fetița a terminat, i-a zâmbit Clarei, care îi întindea înghețata. Stai puțin, că i-a mai pus o biluță!

„Asta primești pentru hărnicia ta,” i-a zâmbit doamna Clara.

„Înghețata cu căpșuni face totul mai dulce, mulțumesc,” a spus zâmbind doamnei Clara. Când fetița a crescut mare, a ajutat-o pe doamna Clara cu taraba în fiecare vară. A învățat că în viață nimic nu e pe gratis și că înghețata chiar îi face vara mai frumoasă.